LA MULŢI ANI, STIMATE DOMN RADU ȚUCULESCU!

Prin grația lui Dumnezeu, pe data de 1 ianuarie a.c. Radu Țuculescu a împlinit frumoasa vârstă de 70 de ani. Este o vârstă, pe care nu ai cum să nu o respecți, o ,,vârstă de aur”, mai ales pentru un prozator, dramaturg, traducător, ziarist și regizor de teatru, care oferă maturitate deplină creației artistice. În activitatea mea jurnalistică, am avut mai multe discuții, interviuri, șuete ori convorbiri telefonice, cu acest mare autor, care este, fără doar și poate, un plăcut partener de dialog redutabil și rezonabil. Eu fiind reghinean, când citesc ceva scris de acest prozator, mă bucur că Reghinul copilăriei şi studiul muzicii început aici au fost primele amprente care, peste ani, i-au marcat opera lui Radu Țuculescu.
Pentru cei care nu știu, sărbătoritul este fiul celebrului medic reghinean, Dumitru Țuculescu, fost director al spital și de policlinică, vestit, pentru că avea obiceiul să își consulte pacienții săraci gratis, și le oferea și bani pentru ca să își poată plăti medicamentele. Cu un astfel de tată, care a oferit un bun exemplu prin realizările sale mărețe pentru schimbările pe care vroia să le vadă în lume, așchia nu avea cum să sară departe de trunchi. Și a așa a fost. Încă de la debutul său ca scriitor de nuvele și povestiri, din 1978 criticul literar, Petru Poantă îl radiografia, ca având ”Un simț neobișnuit al observației și o înclinație de a descoperii semnificații profunde în cea mai obișunuită realitate”…restul e istorie.

Prima carte ,,Portocale și cascadori” a apărut la Editura Dacia, în urmă cu 40 de ani pe când Radu Țuculescu avea aproape 30 de ani. La 32 de ani, publica primul roman ,,Vânzătorul de aripi”, urmat de alte două romane ,,Ora păianjenului” și ,,Degetele lui Marsias” sub comunism, deși, ,,Ora păianjenului” a avut opt referate împotrivă, și unul singur pentru.
După 1990, Radu Țuculescu ne-a mai oferit o serie de romane, proză scurtă, jurnale, teatru, cronici dramatice, traduceri și publicistică, bine primite de critica literară și de cititori și a ajuns ceea ce merita să fie: un scriitor european. Dar până să ajungă la acest statut a trebuit ca romanele sale să fie rând pe rând traduse în Franţa, Austria, Italia, Cehia, Ungaria şi Serbia, iar teatrul său în Cehia, Ungaria, Franţa şi chiar în Israel. A primit premii naţionale şi internaţionale pentru proză, teatru, traduceri şi filme de televiziune. A tradus volume de poezie şi proză din literatura austriacă şi din literatura elveţiană contemporană de expresie germană.
Acum, la 70 de ani, după ce a înregistrat succes după succes în Europa, Radu Țuculescu continuă să aibă acea latură umană care nu o mai prea găsești la marii prozatori și care în realitate te face să fii valoros. E șarmant într-un fel aparte și e un om special, fiindcă a dobândit un fel de dorință, devotament și disciplină de a scrie, care te captivează. Știe să jongleze cu subiecte tabu, luate direct din vâltoarea vieții cotidiene, gravă, dramatic și colorat existențială și filtrate, de cele mai multe ori, prin sita unor convingeri personale, niciodată puse sub rigoarea standardelor, canoanelor sau modelelor existente.

Radu Țuculescu e de admirat că, nu uită niciodată istoricul locurilor unde l-au fixat străbunii săi și că nimic nu a reușit să îl împiedice până acum să fie într-un continuu dialog cu lumea pe care și-a dorit el să o promoveze în paginile cărților sale, și să își asume scrisul ca un mod al său de a fi, de a exista. Nu mai este un secret, pentru cei care îl cunosc, că și-a format propria rețetă de succes ca romancier, și are o serie de principii, de la care nu se abate. De exemplu, absolut toată opera sa, a fost scrisă manual cu mâna, pe hârtie și apoi transcrisă în format electronic în ciuda faptului că efortul este dublă. Radu Țuculescu, scrie întotdeauna pe pagina dreaptă, iar stânga, îi rămâne pentru corecturi, adăugări s.a. Totodată, când vrea să scrie despre un subiect care îl frământă, se autoexilează în diverse locuri pentru a-și creea o atmosferă cât mai aproape de starea de spirit a personajelor sale, cărora le împrumută mereu ceva din propria personalitate prin inteligența cuvântului asociată cu inteligența sa intrapersonală și interpersonală pe care le stăpânește atât de bine.

Ai impresia uneori că are simțuri extrasenzoriale, pentru că știe exact ce doză să pună în fiecare personaj al cărților sale, ca să devină legendare. Chiar și celor cu îndeletniciri mărunte le relevă potențiale nebănuite. Metaforele sale, parabolele sale, referirile sale tulburătoare la realitatea trecută sau la cea acut prezentă, îi bine-dispun pe unii, îi umple de neînțelegere pe alții, și îi enervează cumplit pe cei vizați, dar, fără o doză de ironie și autoironie, nu ar mai fi prozatorul Radu Țuculescu. Așa cum scria și criticul literar, Monica Spiridon despre sărbătorit, la un moment dat e „Imposibil de țintuit într-o formulă oarecare, Radu Țuculescu se lasă greu sedus de programe sau rețete în vogă. Chiar cînd aparent o face, nu cedează niciodată definitiv, continuând să se miște, neliniștit, între opțiuni divergente…făcînd echilibristică, pe lama fină de cuțit, între normal și anormal, grav și hilar, patetic și zeflemitor, real și fantastic, umorul negru și cel bonom…”.

Scriitorul, cu agenda fără spații libere, care de fiecare dată când scrie un roman, speră să nu semene cu nici unul din cele anterioare a împlinit 7 decenii de viață și constat cu bucurie că nu își pierde farmecul personal, oricât și oricum ar fi mângâiat de trecerea timpului.
Radu Țuculescu în opera sa ca și în viață e autentic începând de la „Portocale și cascadori” și ,,Ora păianjenului”, până la ,,Povestirile mamei bătrâne”, ,,Românul erectil” și ,, Stalin cu sapa-nainte” până la ,,Mierla Neagră” și ”Măcelăria Kennedy” și drumul prozatorului continuă…
Aștept cu nerăbdare să ajungă și la Reghin cel mai nou volum „Uscătoria de partid. Blitz-proze”, un proiect editorial apărut sub egida Bibliotecii Județene „Octavian Goga” Cluj din Colecția Şcoala ardeleană de proză, apărut cu ocazia împlinirii a 70 de ani de viață, a reghineanului Radu Țuculescu, scriitor, muzician, om de televiziune, într-un cuvânt om de cultură și artă. Să ne trăiești maestre 100 de ani! Multă sănătate!

A consemnat Matei Robert Mihai