LAURENŢIA MARIA GROSU DE UN AN S-A DUS PE TĂRÂMUL VEŞNICIEI !

0
Se spune că cei morți continuă să trăiască și pe pământ, în amintirea celor vii, prin faptele lor bune şi o astfel de fiinţă este şi Laurenţia Maria Grosu. Pe 6 ianuarie 2024 s-a împlinit un an de la moartea fulgerătoare a regretatei chimiste Laurenţia Maria Grosu la vârsta de 72 de ani iar apropiaților încă nu le vine să creadă că aceasta nu mai este.
Am admirat tenacitatea şi curajul cu care şi-a valorificat fiecare etapă a vieţii sale. Oricine altcineva ar fi fost în locul ei ar fi obosit, nu de oboseală, dar pentru că lumea aşa știe, că după o vârstă… nu mai are sens să faci vreun efort. Viziunea, claritatea, perfecțiunea, optimismul… lupta ei m-au impresionat și m-au inspirat ca în ciuda tuturor greutăţilor de zi cu zi să mă gândesc la viaţă cu recunoştinţă…
De la Laurenţia Maria Grosu am învăţat ce înseamnă fericirea neobişnuită a oamenilor obişnuiţi şi să nu mai trec cu vederea frumuseţea bucuriilor mărunte. Azi când privesc înapoi îmi dau seama că acele mici bucurii erau de fapt lucrurile importante. Din mărturisirile sale legate de suferinţele pe care le-a îndurat am înţeles cât de important este să aduci mulţumire lui Dumnezeu pentru binefacerile Sale arătate și cele ascunse, pentru viața pământească și pentru cereștile bucurii ale împărăției Sale.
Exemplul de viaţă şi de bunătate al doamnei Laurenţia Maria Grosu m-a făcut să înţeleg o axiomă existenţială la care până am cunoscut-o pe ea, recunosc, că nu m-am gândit niciodată.
Modul în care îşi ajuta semenii m-a făcut să conştientizez că dacă cel ce dezbracă un om prin violenţă se numeşte tâlhar, cel care nu îmbracă un om sărac cu cele multe ale sale se numeşte la fel.
Laurenţia Maria Grosu a fost o femeie care a înţeles la timp vorbele Sfântului Ioan Botezătorul „Omul nu poate primi decât ce-i este dat din cer.” şi vorbele Sfântului Vasile Cel Mare „A flămândului este pâinea pe care o ţi tu, a celui gol haina pe care o păzeşti în lăzile tale, a desculţului este încălţarea care putezeşte la tine, a celui în nevoie argintul pe care l-ai îngropat, încât pe atâţia nedreptăţeşti câtora ai putea să le dai”. Această femeie a ajutat sute de oameni să îşi depăşească condiţia umană şi să înveţe o meserie respectată care să le permită să se angajeze pe salarii la care alţii doar visează.
În fața lumii ştia să fie și puternică şi fragilă în același timp şi putea fără eforturi prea mari să facă parte din ea și totodată să stea în afară ei. A crezut mereu în educaţie din familie, din şcoală şi din biserică, în educaţia făcută de părinţi, dascăli şi preoţi motiv pentru care a făcut performanţă prin disciplină, educaţie şi muncă.
Multă lumea încă nici azi, nu este pe deplin conştientă de unde a avut această femeie atâta forţă, determinare şi viziune să poată realiza atât de multe lucruri bune pentru atât de mulţi oameni. A fost foarte răbdătoare şi, de aceea, şi-a atins aproape întotdeauna scopurile. A avut o ambiţie ieşită din comun să lase urme în această lume şi după trecerea ei, şi a reuşit în ciuda tuturor piedicilor care i s-au pus să lăse generaţilor viitoare o şcoală care pregăteşte viitori asistenţi medicali generalişti…
A consemnat Sever Tănăsescu

About Author

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *