LUCREŢIA CADAR CEL MAI POPULAR PRIMAR AL MOMENTULUI DIN JUDEŢUL MUREŞ !
Fiecare ţară, oraş şi comună din această lume au personalităţile lor care au intrat în istoria naţională sau locală şi în conştiinţa naţiunilor şi comunităţilor din care s-au născut. Exact cum Spania şi Valencia o are simbol pe Lucreţia Borgia, celebra contesă de Pesaro şi Gradara şi Guvernatoare a ducatului Spoleto, cum România şi Mărginimea Sibiului o are pe interpreta de muzică populară Lucreţia Ciobanu celebra laureată a Festivalului Mondial al Tineretului din 1953, comuna Deda din judeţul Mureş o are pe Lucreţia Cadar, un primar unic în istoria acestei aşezări mirifice de pe Valea Superioară a Mureşului.
Femeile reprezintă 54% din populaţia comunei Deda şi foarte multe dintre ele sunt implicate în viaţa socială şi iau parte la principalele activităţi din comună. Însă numele cel mai sonor este, cu siguranţă, Lucreţia Cadar primăriţa care s-a impus detaşat pe un tărâm considerat al bărbaţilor.
Lucreţia Cadar spune că „dacă eşti un om care îşi bazează viaţa pe cele trei valori morale: binele, adevărul şi frumosul ca primar nu ai nevoie de aplauze pentru a-ţi face datoria”. Primarul comunei Deda este în momentul de faţă cel mai titrat edil din judeţul Mureş în mass-media, pentru investiţiile care le realizează repetitiv la Deda de aproape 20 de ani de când este ales şi reales primar al comunei.
Lucreţia Cadar este o persoană cu o ambiţie de fier care a demonstrat în toate guvernele care s-au perindat la putere în ultimele două decenii la cârma României că şi activând în mediul rural poţi să faci lucruri remarcabile la nivelul administraţiei publice locale dacă eşti un om competent, disciplinat şi ai capacitatea şi pregătirea de a înţelege cum trebuie condusă eficient o primărie.
Lucreţia Cadar are un mandat de primar în perioada 1987 – 1989 în comuna Ruşii-Munţi, un mandat de consilier local în perioada 1996 – 2000 în cadrul Consiliului Local Deda, patru mandate de primar în perioada 2004 – 2020 la Primăria Deda şi a obţinut la alegerile locale din 2020 cel de-al cincilea mandat consecutiv în funcţia de primar al celei mai reprezentative comune de pe Valea Mureşului Superior.
Este „Cetăţean de Onoare” al comunei Deda, pentru meritele şi contribuţiile aduse la dezvoltarea comunei în care s-a născut.
Are la activ peste o sută de interviuri acordate în publicaţiile din România şi o serie de apariţii memorabile pe canalele de televiziune : TVR3, M9, FAVORIT şi ARDEAL TV.
Lucreţia Cadar a primit de a lungul timpului peste o sută de distincţii, premii şi diplome de merit din partea mai multor organisme naţionale însă cele mai dragi îi sunt două : „Diploma de Vrednicie” pentru devotamentul faţă de Biserica şi spiritualitatea ortodoxă primită din partea Arhiepiscopiei de Alba Iulia în anul 2006 şi „Premiul de Excelență” pentru susținerea mediului rural românesc, înmânat de conducerea AFIR primarului comunei Deda, Lucreția Cadar în 2018. (R.M.)