Miguel Mircea și Răzvan Oprea au făcut senzație la Gala de Box – Cupa Zilelor Sărmășene


În data de 24 august, începând cu ora 17.00, în Parcul Central al orașului Sărmașu s-a disputat Gala demonstrativă de box: Cupa Zilelor Sărmășene – ediția I, organizată de Primăria și Consiliul Local al Orașului Sărmașu în colaborare cu Clubul RingBox Târgu-Mureș.
La această competiție Reghinul i-a avut în ring pe sportivii Miguel Mircea și Răzvan Oprea legitimați la CS Bad Boy Gym din municipiu care au luptat la categoriile de greutate 54 de kg și 90 de kg.
Dacă Răzvan Oprea l-a învins la puncte pe sportivul Levi Emrich de la Ring Box Târgu-Mureș, Mircea Miguel a obținut o victorie spectaculoasă după ce l-a învins prin abandon în repriza întâi pe Radu Făgădar de la Clubul Voința Cluj.
După o serie de pumni bine plasați de Miguel, eschive și câteva upercuturi la ficatul adversarului, antrenorul de la Voința Cluj a aruncat prosopul în ring, semn că sportivul antrenat de el nu mai poate continua lupta. Filmulețul cu victoria reghineanului Mircea Miguel postat în urmă cu 16 ore pe internet a înregistrat peste 2000 de vizualizări și aproape 200 de mesaje de felicitări pe pagina sa de facebook. Printre internauții care l-au felicitat de tânărul boxer s-au numărat și o serie de nume sonore din lumea sportului precum: Paco Tejedor Tejedor (fost boxer de performanță, fost campion mondial la kickboxing și actualmente antrenor internațional de box și kickboxing), Tudor Sălăgean (fost instructor militar, specializat în autoapărare, multiplu campion pe zona Transilvania la Ju-Jitsu-Full Contact, de două ori campion naţional și vice-campion naţional), Sorin (Gergely ) Buză, campion național la box în 1989, etc.
Acum un an și jumătate, la Cupa Marțișorului din Târgu-Mureș organizată la Sala Polivalentă urca în ring un elev de 14 ani cu o siluetă firavă (1,64 m și 56 kg), obraz de porțelan casant și o voce fragilă care își dobora adversarul în a doua repriză prin KO tehnic. Azi, el a devenit component al lotului național de juniori la box are aproape 20 de titluri în palmares, trei înfrângeri și are toate premisele să devină un fenomen în boxul românesc. Momentan Mircea Miguel se pregătește pentru Campionatul Național de Box Juniori, eveniment ce se va desfășura la Piatra Neamț în perioada 4-8 septembrie 2018.
viselenuautermenlimita.ro