MISTERUL HOŢILOR DE PE INSULA GOTLAND SĂ FIE OARE-ADEVĂRAT ?

Am aflat de curând de la un cunoscut că liniştita insulă de vacanţă Gotland din Suedia, insula comorilor vikinge, a fost jefuită în urmă cu mai bine de 60 de ani, de mai mulţi bandiţi care se presupune că ar fi fost români şi care nu au fost prinşi niciodată.
Prietenul meu, care a ieşit clandestin din Republica Socialistă România în 1988, a aflat la rândul său de această poveste incredibilă, chiar pe insulă de la un localnic bătrân care i-a povestit o serie de detalii, după ce aflase că amicul meu era originar din România. Fuga din țară în acele vremuri era o acțiune riscantă, implicând adesea traversarea ilegală a graniței, cu consecințe grave pentru cei care erau prinși.
O legendă urbană peste care s-a aşternut demult praful spune că toate casele de pe insulă au fost jefuite într-o singură zi de un grup bine organizat care a fugit din Gotland cu ajutorul unei ambarcaţiuni încărcaţi cu genţi pline cu bani şi bijuteri.
Deşi nu am găsit date oficiale în acest sens bătrânul suedez de pe insulă mărturisea că ar fi fost vorba de un grup de hoţi extrem de periculoşi ori condamnaţi politici extrem de inteligenţi din Republica Populară Română evadaţi dintr-o închisoare comunistă ori care au fost graţiaţi de autorităţile vremii şi au fost lăsaţi să plece din ţară după ce au promis că nu se vor mai întoarce niciodată în ţară.
Se presupune că aceşti foşti deţinuţi politici nu mai aveau nimic de pierdut şi dacă într-adevăr aşa a fost, se ştie că deţinuţii politici de regulă erau oameni care au fost în trecut foarte bogaţi şi influenţi care au călătorit în afara graniţelor şi care aveau o serie de conexiuni externe. Deasemenea marea majoritate a acestora erau poligloţi şi aveau cunoştinţe solide de cultură generală. Aşa că într-o astfel de situaţie nu ar fi fost exclus ca jefuitorii indiferent cine ar fi fost, să aleagă expres această insulă fiindcă o serie de istorici ştiau despre insula Gotland că a fost cândva marele centru comercial al nordului.
Gotland este în acest moment cea mai mare insulă din Suedia comparabilă ca mărime cu cel mai mic stat american Rhode Island şi este situată strategic în mijlocul Mării Baltice – între Stockholm și exclava rusă Kaliningrad.
Pe insula Gotland s-au descoperit nu mai puţin de două treimi din tezaurele de epocă vikingă. Săpăturile recente de la Fröjel confirmă că Gotland reprezenta nodul comenrcial de maximă importanţă într-o reţea care se extindea de la Birka până în Bizanţ.
VA URMA !