”Moș Crăciun de Reghin” a împlinit 83 de ani !
Ionel Moldovan, zis și ”Moș Crăciun”, a împlinit de curând 83 de ani, și continuă să arate, că evenimentele istorice prin care a trecut România i-au format o personalitate puternică și sănătoasă și că nu are decât recunoștință pentru anii care trec fiindcă îl fac din ce în ce mai înțelept. Site-ul viselenuautermenlimita.ro, îi transmite pe această cale tradiționalul „La mulți ani ! și o bătrânețe ușoară, domnule Moldovan pe care să o trăiți acolo unde vă place cel mai mult, așa cum cântați dumneavoastră de fiecare dată, când ajungeți acasă, în dealul Orșovei, poezia lui Ioan Nenițescu – Țara mea : „Acolo unde-s’ nalţi stejari, Şi cât stejarii,’ nalţi îmi cresc, Flăcăi cu piepturile tari, Ce moartea-n faţă o privesc…
De regulă momentul pensionării, echivalează pentru mulţi oameni cu ieşirea, sau scoaterea din sfera relaţiilor sociale, sau trecerea în penumbră și într-un anonimat amar. Nu puţini dintre vârstnici, se confruntă cu stări de depresie, cu scăderea stimei de sine şi cu sentimentul de inutilitate. Un reghinean care se detașează de plutonul pensionarilor și este modelul care vine să contrazică politica salarială a vârstelor, este cu siguranță Ioan Moldovan, care este pensionar de 23 de ani, și continuă să uimească lumea cu pofta lui de viață și harul său de a citi, de a scrie versuri și de a memora poezii, începând cu cele din propria sa creație, până la cele scrise de marii poeți Adrian Păunescu sau Radu Gyr.
Reghineanul, a devenit poet oficial la 81 de ani, după ce, soția sa, profesoara, Mărioara (Crișan), în cei 52 de ani de căsnicie, a copiat și transcris toate versurile soțului ei. Aceată muncă i-au ajutat pe copii sărbătoritului: Laura, Carmen și Ioan (Neluțu) și nepoții: Annemarie-Raluca, Thomas-Rainer, Aura, Andrei și Fabio să o transpună între coperțile unei cărți intitulată „Poeziile sufletului meu” pe care au făcut-o cadou chiar autorului la aniversarea sa.
Ioan Moldovan, este fiul dulgherului, tâmplarului și constructorului de case Moldovan al Corbului, și nepotul vânătorului regal, Macedon Moldovan
Ioan Moldovan, numit și „Moș Crăciun” s-a născut la data de 2 ianuarie 1936, în Orşova în județul Mureș într-o familie de oameni de onoare, ca primul fiu din cei cinci copii ai dulgherului, tâmplarului și constructorului de case Ioan Moldovan al Corbului, și nepot al lui Macedon Moldovan, care a slujit ca paznic de vânătoare, pentru Arhiducele Rudolf, pentru Contele Teleki, iar mai târziu pentru Casa Regală a României. A terminat Şcoala Profesională de Mecanici din Târgu-Mureş, promoţia 1953. A făcut parte din prima promoţie de mecanici auto a judeţului şi a primit repartiţie la I.R.T.A. Târgu-Mureş. În 13 noiembrie 1956, a fost încorporat în armată la Târgu-Jiu, într-o unitate de artilerie, unde timp de 2 ani şi-a făcut stagiul militar. În 1958, după liberarea din armată, s-a mutat la Reghin, şi un an mai târziu, s-a căsătorit cu învăţătoarea Maria Crişan, cu care a trăit o poveste de dragoste ce a durat 52 de ani, până în 16 decembrie 2011, când Dumnezeu i-a luat la ceruri, fiinţa cea mai dragă din această viaţă.
Din rodul dragostei lor, s-au născut trei copii: Laura, Carmen şi Ioan. În plan profesional, Moldovan a avut permis de conducere pe toate categoriile de maşini auto, şi a fost de-a lungul anilor, instructor auto, maistru şi şef de autobază. A lucrat ca şofer pe basculante, pe şantier, 18 ani, făcând transport de materiale, pentru drumurile de la Borsec, Bărăgan, Bicazul Ardelean, la Praid şi Baia Mare. În 1962, a fost numit şeful Autobazei 3 Transport Auto Reghin, şi s-a pensionat în 1996 de la E.G.C.L. Reghin, după 42 de ani lucraţi, înscriși pe cartea de muncă, dar a continuat să îmbrace costumul de Moş, an de an, pentru cei care l-au solicitat. Ioan Moldovan este unul dintre cei mai autentici Moşi pe care i-a avut Reghinul vreodată. Povestea lui a început în urmă cu 46 de ani când s-a costumat prima oară la I.J.T.L. Reghin pentru copiii salariaţilor din intreprindere. Atunci şi-a confecţionat un costum din material de tricolor, iar barba şi părul au fost realizate din lână de berbec. Însă, de-a lungul anilor a avut şi barbă de vată şi barbă de plastic ce imită părul natural şi în timp Moşul şi-a creat un repertoriu de poezii şi catrene personalizate în funcţie de eveniment.
Timp de peste 40 de ani, carismaticul instructor auto, Ioan Moldovan din iubire pentru copii a intrat în pielea lui Moş Gerilă, Moş Nicolae sau Moş Crăciun cu costum, barbă, mănuşi şi sac foarte încăpător, îndulcind copilăria multor generaţii de prichindei care şi-au spus mii de dorinţe pe genunchii săi. În anul 2015, s-a hotărât să îmbrace pentru ultima dată costumul de „Moş Crăciun” şi să mai facă şedinţe foto cu copii cuminţi, dar an de an, împrumută sacul său, unor ,,Moși” mai tineri, care să ducă legenda mai departe, și personal, se străduiește zi de zi, să fie un tată bun pentru cei trei copii, sânge din sângele său, un bunic de poveste pentru cei 5 nepoți și câte zile mai are de trăit să le ducă cu demnitate! Noi, îi urăm din suflet ,,La mulți ani și multă, multă sănătate”!
La ceas aniversar postăm în premieră în mediul online, poezia compusă de Ioan Moldovan la pensionarea sa din 1996 și publicată douăzeci de ani mai târziu în prima sa carte de autor intitulată „Poeziile sufletului meu”.
Biografie de Ionel Moldovan
M-am născut în sat de munte
Din români, țărani de frunte
În zodia Capricorn
Și-a ieșit din mine om .
Eu n-am folosit biberon
Nici Pampers, nici Boni-Bon
Eu motoașcă am mâncat
Nu gumă de mestecat.
Am mâncat lapte de vacă,
Mămăligă și cu ceapă
Și bătaie câte-o leacă.
Eram mic, n-am ascultat
M-a mușcat câine turbat.
La Mureș am fost tratat,
De microbi m-am vindecat.
Nu de toți, mi-au mai rămas,
Școala vieții am urmat.
Cum destinul mi-a cântat.
Clasa –ntâi la noi în sat,
Ungurește am învățat
Așa am fost obligat,
Ca să fiu maghiarizat.
De români îndepărtat
Știți, războiul ne-a scăpat
De Horthy și de Dictat.
Ce folos, n-am câștigat,
Pentru că la ruși ne-au dat
Și pe Stalin l-am cântat
Uniune am lăudat.
Colective au format,
Tot în lipsuri ne-au scăldat,
Haine pe tichet am luat,
Pâine neagră am mâncat
Și puțin am câștigat.
La treișpe ani am plecat
La Mureș la învățat.
Acolo la internat,
În auto m-am specializat
Până la șapteșpe ani,
N-aveam bani în buzunar,
Dar vedeam în viitor,
Comunism înfloritor.
Să știți toate, toate au fost de formă,
Regiunea Autonomă ,
Cincinale ca la carte
Și analfabeți cu carte.
La șapteșpe ani jumătate
Eram muncitor cu carte
Cu școală calificat
De colegi apreciat
La IRTA m-am angajat
Și la Mureș am lucrat.
La mașini, la reparat
Pîn ce-n armată am plecat.
La Tîrgu-Jiu ca soldat,
Acolo un Gaz mi-au dat,
Ca instructor am lucrat,
Șoferi am calificat.
După ce m-au liberat,
Soție mi-am căutat
Nu departe am umblat
Că am găsit la noi în sat.
Tinerică domnișoară
Învăța copii la școală.
Învățătoare tinerică,
Și frumoasă și româncă
Ea ca soț m-a acceptat
Și-n august ne-am cununat .
Strâns uniți din cinș’ nouă,
Am format familie nouă.
Din dragoste și iubit
Trei copii au răsărit.
Să ne fie de ajutor
Și stâlp bătrâneților
Dar Dumnezeu să ne ierte
Din cei trei,două sunt fete,
Ursitoarele le-au luat
Și le-au dus l-al lor bărbat
Una înspre sud, mai jos,
A doua în vestul frumos,
Prim-n țara lui Traian,
Iar a doua, în Deutschland.
Feciorul mi-e în oraș
Nora și cei doi copilași,
De bunici supravegheați.
Mă bucur că am urmași,
Cinci nepoței drăgălași,
Și trei copii educați,
În trei țări stabilizați.
E un dar, nu o minune
Ca să crești copii pe lume,
Să-i înveți doar lucruri bune,
Să nu fie de rușine.
Să îi educi, să-i ocrotești,
Și de rele să-i ferești.
Să fie cinstiți, cuminți,
Bucurie la părinți.
Așa-încet pe nesimțite
Anii s-au cam adunat
Sunt cu tâmplele albite
Și de astăzi pensionat.
Cum s-ar zice, ați scăpat
De-un maistru calificat
Ce mereu v-a îndrumat
Să munciți cinstit, curat.
Meseria s-o învățați,
Pe colegi să-i respectați,
Pe colegi mai mici, mai mari
Chiar dacă-s minoritari.
Prin muncă să vă ridicați
Familia să o stimați,
Copiii să-îi educați,
Țara să o apărați.
Prin muncă, cinste și dreptate
Veți face totul să-nflorească
Câmpiui, păduri și bunăstarea
În dulcea Țară Românească.
Tot ce-n viață am învățat
La urmași am transferat,
Unii m-au și copiat
Și exemplul l-au urmat.
Pe unii i-am mai certat
Dar cu gând cinstit, curat
Să nu cadă în păcat,
Așa am dorit mereu
Să formez pe drumul meu
Din tineri voinici. școlari,
Oameni harnici, buni și bravi,
Mecanici, conducători,
Tractoriști, strungari, sudori,
Și mulți șoferi amatori,
Ce conduc spre patru zări,
Cai putere, nu „mînzari”.
Patru-ș’ doi de ani și-o vară
I-am muncit eu pentru țară.
Iar din ăștia pe șantiere,
Paișpe ani am fost, măi vere
La Borsec, pe Bărăgan,
La Bicazul Ardelean,
La Praid și la Baia-Mare
Cu transport de materiale
Pentru-a țării magistrale.
De Crăciun cu sacu-n spate
Opșpe ani am venit frate,
Cu daruri, cu jucării,
Pentru cei mai mici copii.
Iar pentru părinții lor,
Câte o piesă de motor,
Și îndrumări competente,
Să nu facă accidente.
Pentru-a noastre taxatoare
Am făcut încălzitoare,
Să le aibă sub picioare,
Când era frigul mai mare.
De ziua Femeilor,
Le spuneam vorbe de dor,
Ce mai ca la șezătoare,
Se distra și mic și mare.
Patruș ‘ doi de ani mari, mici,
Am mers zilnic la servici.
Am vizitat șapte țări,
Pe drum drept nu pe cărări.
Am conversat românește,
Ungurește și nemțește
Câte-odată și rusește,
De trei ani italienește.
Ei, dar timpul ne grăbește
Vreau să-nchei tot românește,
Sănătate cui muncește,
E activ nu lenevește,
Se distrează, robotește,
Și ca om se prețuiește,
Pe părinți îi omenește,
Pensia și-o folosește.
Sănătate, oameni buni
Respectați-i pe bătrâni!
Vă salut pe fiecare,
De azi trec în grupa mare.
viselenuautermenlimita.ro
About Author
