NICOLAE „NICULIȚĂ” MOLDOVAN ROCKY BALBOA AL REGHINULUI – omul care a format, în „orașul viorilor”, campioni pe bandă rulantă în sportul cu mănuși
De la copilul de pe strada Gării, la campionul din ring și maestrul care a lăsat în urmă generații de pugiliști
Există oameni care trec printr-un oraș.
Și există oameni care rămân în istoria lui.
Pentru boxul reghinean, Nicolae „Niculiță” Moldovan este unul dintre aceste nume. Un om care și-a început drumul de copil pe strada Gării, a urcat în ringurile marilor competiții și a ajuns să reprezinte România peste hotare, înainte de a se întoarce acasă pentru a transmite mai departe ceea ce învățase.
A fost boxerul care l-a învins la puncte pe Boris Kuznețov, viitor campion olimpic, dar și antrenorul care avea să transforme sala de la Voința Reghin într-o adevărată pepinieră de campioni.
Pentru unii, boxul înseamnă doar lovituri, mănuși și un gong.
Pentru Nicolae „Niculiță” Moldovan, a însemnat o viață.
O viață începută în copilărie, construită prin disciplină și sacrificiu și continuată prin generațiile de pugiliști cărora le-a fost antrenor, mentor și, mai presus de toate, maestru.
De aceea, povestea lui nu este doar povestea unui campion.
Este povestea omului care a învățat un oraș să privească boxul cu alți ochi.
COPILUL DE PE STRADA GĂRII
Nicolae Moldovan s-a născut la 6 decembrie 1943, la Toplița, județul Harghita, din părinții Ion și Floarea Moldovan.
Nu și-a cunoscut tatăl, despre care familia știa că murise în timpul celui de-Al Doilea Război Mondial.
În 1950 s-a mutat la Reghin împreună cu mama sa, fratele Mihai și surorile Lidia și Doina. Familia a locuit într-o casă modestă de pe strada Gării, unde mai trăiau mai multe familii.
Copilăria nu i-a fost ușoară.
Poate tocmai de aceea, de la 13 ani, Nicolae a început să-și testeze limitele fizice.
Se trezea în fiecare dimineață la ora 5.00 și alerga de acasă, de pe strada Gării, până la Platoul Pădurii Rotunde și înapoi, astfel încât la ora 7.30 să fie deja acasă pentru a-și ajuta mama la treburile gospodărești.
Nu era încă un campion. Era doar un copil care învățase să nu renunțe.
La 14 ani a intrat în sala de box a Clubului Sportiv „Voința” Reghin, unde a învățat primele tehnici sub îndrumarea antrenorului Klein Kalman. Printre colegii săi de club s-a numărat și Gyuszi Asztaloș.
De la primele mănuși și până la primele croșee executate corect, drumul spre performanță avea să fie rapid.
DIN REGHIN, ÎN LOTUL NAȚIONAL
În 1961, la numai 18 ani, Nicolae Moldovan devenea component al Lotului Național de box.
În 1963, la 20 de ani, ajungea campion național de tineret, iar în același an era legitimat la Dinamo București, unde se antrena la Complexul „23 August”, alături de mari sportivi ai României.
În 1964, reghineanul câștiga Campionatele Internaționale ale Ungariei.
Un an mai târziu își adjudeca, în Iugoslavia, turneul internațional „Mănușa de Aur”, la categoria 57 de kilograme, și câștiga meciul internațional România–Italia.
În 1966 câștiga „Mănușa Litoralului”.
În 1967, ajungea în nordul Africii, unde câștiga Turneul de Box din Tunisia.
Datorită rezultatelor obținute la competițiile interne și internaționale, Nicolae Moldovan avea să rămână unul dintre componenții de bază ai Lotului Național până în 1967.
190 DE MECIURI ȘI O RUGĂCIUNE ÎNAINTEA FIECĂREI LUPTE
În palmaresul său figurează 190 de meciuri naționale, dintre care 160 câștigate, precum și 39 de meciuri internaționale, dintre care 29 câștigate.
Dar dincolo de cifre exista un ritual pe care nu l-a uitat niciodată.
Înainte de fiecare meci, Nicolae Moldovan rostea în gând o rugăciune.
Apoi urca în ring.
Loviturile sale de grație au fost upercutul, croșeul de stânga și directa de dreapta.
Pentru adversar, gongul anunța începutul meciului.
Pentru Nicolae, lupta începea cu câteva clipe mai devreme, în liniștea propriei sale rugăciuni.
HAGA, 1968. MECIUL CARE A RĂMAS ÎN ISTORIA SA
În 1968, Nicolae Moldovan avea să dispute unul dintre cele mai importante meciuri ale carierei sale.
La turneul preolimpic din Olanda, la Haga, îl întâlnea pe pugilistul sovietic Boris Kuznețov.
Nicolae „Niculiță” îl învingea la puncte.
Kuznețov avea să devină ulterior campion olimpic.
Pentru Moldovan însă, anul 1968 avea să aducă și una dintre cele mai mari dezamăgiri ale carierei.
S-a îmbolnăvit de hepatită și nu a mai putut participa la Jocurile Olimpice de la Ciudad de México.
Ajunsese până la ușa Olimpiadei, dar nu a mai putut intra.
Poate că destinul i-a luat atunci o medalie.
Dar avea să-i ofere, câțiva ani mai târziu, ceva ce poate a valorat și mai mult: șansa de a forma campioni.
DIN CAMPION, MAESTRU
La 24 de ani, în 10 octombrie 1968, Nicolae Moldovan își unea destinul cu frumoasa Maria Vasluian – Mia, fiica lui Ioan și a Mariei Vasluian din Reghin.
Povestea lor începuse cu cinci ani mai devreme, în 1963, în curtea Liceului Nr. 2 din Reghin, astăzi Liceul Tehnologic „Lucian Blaga”, la un meci de handbal. Maria era portarul echipei câștigătoare. O întâlnire aparent obișnuită, dar care avea să deschidă drumul unei povești de iubire ce avea să dureze o viață.
Câteodată, marile povești nu încep cu gesturi spectaculoase, ci cu o privire schimbată la marginea unui teren de sport.
Cununia a fost oficiată de preotul Gheorghe Pop, iar printre nașii lor s-au aflat Liviu și Zoe Maior și Elena și Leon Crișan.
Nunta a avut loc la Cantina Gostatului din Reghin, în prezența a peste 100 de prieteni și cunoscuți.
În paralel cu activitatea sportivă, Nicolae și-a continuat studiile. În 1969 a absolvit Școala Tehnică de Industrie Ușoară din Timișoara, specializarea piele, iar în 1970 s-a angajat ca tehnician la Cooperativa „Progresul” din Reghin.
Tot în 1969 primea titlul de „Maestru al Sportului” și devenea antrenor de box la Voința Reghin.
Aici avea să înceapă cea de-a doua mare carieră a vieții sale.
Dacă în ring trebuia să-și descopere propriile limite, în sala de box avea să învețe să descopere potențialul altora.
Avea un ochi pentru talent.
Știa să vadă diamantul acolo unde alții vedeau doar piatra.
ȘCOALA LUI NICULIȚĂ
La Voința Reghin, Nicolae Moldovan avea să formeze de-a lungul anilor mai multe generații de pugiliști.
De la competițiile zonale și județene până la campionate naționale și turnee importante, sportivii săi aveau să ducă mai departe numele Reghinului.
Printre boxerii asociați acestei generații se numără Gheorghe „Ghiță” Bucur, frații Daniel, Eugen, Ovidiu și Lucian Gorea, Viorel Latiș, Sorin Gergely, Nelu Ujică, Ioan Muntean, Horváth Cornel, Marin Viorel, Nicolae Bloj, Toaso Ioan, Daniel Halațiu, Andone Ion și Emil Pavel Pop, etc.
Iar lista este departe de a fi închisă.
Asta încercăm acum să aflăm.
Cine au fost toți cei care au trecut prin sala lui Niculiță?
Câți au devenit campioni?
Câți au câștigat medalii?
Câți au dus numele Voinței Reghin în alte orașe și în alte țări?
CAMPIONII CARE AU DUS MAI DEPARTE NUMELE REGHINULUI
Daniel Gorea devenea campion al Voințiadei în 1977, la categoria 54 kg.
Viorel Latiș avea să boxeze în peste 100 de meciuri, să fie de șase ori campion județean și vicecampion al Voințiadei în 1978.
Sorin Gergely avea să ajungă campion național în 1989.
Ioan Muntean câștiga competiții importante în anii ’80.
Iar Emil Pavel Pop, fost boxer al Voinței Reghin, avea să ducă mai departe spiritul sportului cu mănuși într-o altă disciplină. După reprofilarea pe kickboxing, avea să devină campion european la full-contact în 2009 și campion mondial în 2011, în Spania. Ulterior, avea să continue cariera în boxul profesionist și în antrenorat.
Fiecare dintre aceste destine merită însă o poveste proprie.
Pentru că un nume într-o listă nu spune aproape nimic despre omul care a urcat în ring.
NU DOAR CAMPIONI. OAMENI
În 1992, Nicolae Moldovan a fost disponibilizat de la Cooperativa „Progresul” și a rămas fără loc de muncă.
Prin sprijinul inginerului și directorului Nicolae Bâzgan, a fost primit în familia Fabricii de Instrumente Muzicale HORA din Reghin, unde a lucrat ca tehnician în sectorul aprovizionare până la pensionare.
În 2004, Consiliul Local Reghin i-a acordat titlul de Cetățean de onoare, pentru meritele sale în activitatea sportivă.
În 2006, la 63 de ani, s-a pensionat.
Dar nici atunci nu s-a despărțit complet de box.
Atât cât i-au permis puterile, a continuat să antreneze tineri dornici de afirmare.
În 2009 a primit „Meritul Sportiv” pentru întreaga activitate, iar în 2010, la prima Gală DAReghin TV, a fost premiat la secțiunea „Sport” cu „Diploma de Gratitudine” pentru întreaga activitate sportivă de boxer și antrenor.
50 DE ANI CU MIA
Pe 10 octombrie 2018, Nicolae și Maria Moldovan au sărbătorit Nunta de Aur.
50 de ani împreună. O jumătate de secol.
Cei care l-au cunoscut își amintesc un gest simplu: aproape că nu exista zi în care Nicolae să se întoarcă de la sala de antrenamente fără să-i aducă soției sale un buchet de flori.
În ring fusese un luptător.
Acasă era, pur și simplu, soțul Miei.
ULTIMA LUPTĂ
În 2019, Nicolae Moldovan a suferit un accident vascular cerebral. Și-a pierdut cunoștința în cada de baie, dar a fost descoperit la timp de soția sa, care a chemat ambulanța.
A supraviețuit și, după tratament și recuperare, s-a întors acasă.
În decembrie 2020 s-a îmbolnăvit din nou și a fost internat la Spitalul Clinic Județean din Târgu-Mureș.
La 14 februarie 2021, starea sa s-a agravat și a fost internat în stare critică la Spitalul „Dr. Eugen Nicoară” din Reghin.
Pe 22 februarie 2021, după opt zile de spitalizare, Nicolae „Niculiță” Moldovan s-a stins din viață.
Avea 77 de ani.
În urma sa rămânea o viață în care boxul nu fusese doar sport.
Fusese disciplină, destin și școală.
Pe 24 februarie 2021, familia, prietenii, colegii, arbitrii și foștii săi elevi l-au condus pe ultimul drum la Cimitirul Bisericii Ortodoxe „Petru și Pavel” din Reghin.
Printre cei veniți să-i aducă un ultim omagiu s-au numărat oameni din lumea boxului, foști pugiliști, colegi de muncă, reprezentanți ai unor instituții, rude, vecini și prieteni.
ROCKY BALBOA AL REGHINULUI
Poate că Reghinul nu a avut niciodată un Rocky Balboa pe marele ecran.
A avut însă unul în viața reală.
Nicolae „Niculiță” Moldovan nu a apărut în filme.
Nu a avut reflectoarele Hollywoodului.
A avut însă sala de box de la Voința Reghin, mănușile, sudoarea antrenamentelor și o viață construită lovitură cu lovitură.
A fost copilul care alerga dimineața de pe strada Gării până la Pădurea Rotundă.
A devenit campion.
A reprezentat România.
L-a învins pe viitorul campion olimpic Boris Kuznețov.
A pierdut șansa Olimpiadei.
Și nu s-a oprit.
Și-a mutat visul din ringul în care lupta pentru el însuși în sala în care a început să lupte pentru alții.
A devenit maestru.
A format campioni.
A inspirat sute de copii.
De aceea, pentru cei care au cunoscut și au iubit boxul reghinean, comparația nu este deloc întâmplătoare.
Niculiță a fost un fel de Rocky Balboa al Reghinului.
Nu pentru că a fost un personaj de film.
Ci tocmai pentru că a fost un om adevărat.
Un om care a căzut și s-a ridicat.
Un om care a pierdut o șansă uriașă și a găsit o altă cale.
Un om care și-a transformat propriile lovituri primite în lecții pentru cei care au venit după el.
Dacă Rocky Balboa a rămas în memoria cinefililor, Niculiță Moldovan a rămas în conștiința reghinenilor care au iubit sportul cu mănuși.
Poate că aceasta a fost cea mai importantă victorie a sa.
Nu una trecută într-un palmares.
Ci una păstrată în memoria unui oraș.
ȘCOALA LUI NICULIȚĂ NU TREBUIE SĂ RĂMÂNĂ FĂRĂ CATALOGAcum începe o altă poveste.
Cea a campionilor formați de Nicolae „Niculiță” Moldovan.
Și pentru a o putea spune complet, avem nevoie de ajutorul celor care au trăit acele vremuri.
Cine mai știe un boxer al Voinței Reghin pe care noi nu l-am menționat?
Cine mai păstrează fotografii de la Cupa Orașului Reghin, Cupa Victoriei, Voințiade, Campionatele Naționale sau de la galele organizate la Reghin?
Cine are diplome, medalii, carnete de sportiv, articole din presa vremii?
Cine își amintește numele unui pugilist care a urcat în ring pentru Reghin?
Scrieți-ne.
Poate că într-un album de familie se află o fotografie.
Poate că într-o cutie există o diplomă.
Poate că într-o vitrină stă o medalie.
Poate că cineva încă își amintește un meci disputat acum 40 sau 50 de ani.
Nu vrem să recuperăm doar rezultate.
Vrem să recuperăm oamenii din spatele lor.
Pentru că Reghinul a avut o școală de box.
A avut campioni.
A avut antrenori.
A avut gale.
A avut Voința.
Și a avut un maestru care a înțeles că un campion nu se naște doar din talent.
Se formează prin muncă, disciplină și încrederea cuiva care vede în tine ceea ce poate nici tu nu vezi încă.
Nicolae „Niculiță” Moldovan a fost acel om pentru generații întregi de pugiliști.
Acum este rândul nostru să nu-i lăsăm să fie uitați.
Sursa foto : Arhiva VNATL – fotografie realizată de Matei R. Mihai
About Author
