O bătrână de 100 de ani în ultimele clipe ale vieţii sale, i-a spus preotului: „La înmormântare, vreau să mi se pună în mână o linguriţă!” Părintele a amuţit când a aflat motivul
Sunt oameni pentru care sfârşitul nu are nimic fioros sau înspăimântător. Pentru că ştiu că ceea ce au primit şi au lucrat bun în viaţă se va prelungi în eternitate şi chiar va fi cu mult mai mult răsplătit acolo.
O batrână, pe patul de spital, vorbea senină cu preotul care venise s-o viziteze. „Domnul mi-a dat o viaţă foarte frumoasă. Sunt gata de plecare. Dar aş avea o ultimă dorinţă: când va fi înmormântarea mea, vreau să mi se pună în mână o linguriţă.“
„O linguriţă?“, se arată surprins preotul. „Dar de ce vreţi să fiţi înmormântată cu o linguriţă?“
„Întotdeauna mi-a făcut plăcere, atunci când eram tânără, sa iau parte la nunţi, iar acum, mai în vârstă, să particip la agapele organizate la biserica de hram sau alte sărbători. Şi de fiecare dată când ajungeam la locul meu, mă uitam să văd dacă lângă farfurie era aşezată linguriţa. Ştiţi ce însemna aceasta?“
„Nu“, răspunse preotul. „Asta însemnă că la final trebuia să vină prăjitura şi îngheţata.
Adică, ceea ce este mai bun vine la sfârşit.
Tocmai aceasta vreau să spun la înmormântarea mea. Când va trece pe lângă sicriul meu, lumea se va întreba: «Pentru ce aici o linguriţă?» Vreau ca dumneavoastră să le răspundeţi că am linguriţa în mână pentru ca ceea ce este bun, de-abia de acum urmează.“
După o povestire din volumul „Istorioare pentru suflet“, Bruno Ferrero, Galaxia Gutenberg, 2007