Omagiu celui mai mare taragotist pe care l-a avut România!
Am aflat cu tristețe vestea morții celui mai mare taragotist pe care l-a avut România, Dumitru Fărcaș, un om sărac în dorințe dar bogat în mulțumiri. Am rămas înmărmurit la citirea știrii că artistul în vârstă de 80 de ani, s-a stins din viață într-un spital din Cluj, unde era internat în urma unui infarct. Am fost copleșit de această grea pierdere pentru folclorul românesc nu doar pentru că i-am îndrăgit muzica ci pentru că l-am cunoscut personal, pentru că am avut ocazia să discutăm și să îmi fac o părere mai clară despre el și ca om nu doar ca artist.
Azi ne-a părăsit un mare om, un caracter puternic, de mare eleganță și profunzime. A fost un artist care a făcut să existe România și care de îndată ce începea să sufle în instrument, exprima ca nimeni altul acea sevă miraculoasă care stă la baza folclorului și spiritului românesc. ,,Era un patriot absolut, era un român adevărat cu litere groase” să-l citez pe actorul Florin Piersic.
L-am întâlnit prima oară în carne și oase în 2006 la Răstolița la Festivalul de de tradiții și obiceiuri de pe Valea Mureșului și dacă nu mă înșel a fost primul artist pe care l-am intervievat în cariera mea. Tocmai a coborât de pe scenă când l-am abordat și în ciuda faptului că era obosit a vrut să afle cine sunt și după ce m-a chestionat puțin și a aflat că sunt din Reghin a zâmbit complice și a devenit foarte politicos. Mi-a spus că a intrat în contact cu Reghinul și Valea Mureșului în anii studenţiei pe vremea când era la Conservatorul ,,Gheorghe Dima” din Cluj și când a fondat și Orchestra de muzică populară „Mărţişorul” a Casei de Cultură a studenţilor din Cluj-Napoca, cu care a obţinut numeroase premii naţionale şi internaţionale.
,,Am doar amintiri deosebite, cu oamenii din Reghin şi valea Mureşului pe care îi iubesc. Am petrecut foarte multe veri cu profesorul Pavel Tornea, virtuozul oboiului și al cornului englez, pedagog, culegător și interpret de melodii populare de pe valea superioară a Mureșului cu care am studiat şi oboiul şi petreceam două luni de vacanţă de la Reghin la Topliţa, cântând pe care nu le voi uita niciodată” îmi spunea Dumitru Fărcaş.
Doi ani mai târziu, maestrul a primit titlul de Doctor Honoris Causa din partea Academiei de Muzică „Gheorghe Dima” din Cluj-Napoca. L-am reîntâlnit în ziua când a împlinit 70 de ani, într-un recital la Sărbătoarea Mărului de la Batoș. Atunci inegalabilul taragotist a fost îndelung aplaudat şi rugat să mai cânte încă o piesă. Dumitru Fărcaş a cântat la taragot la cererea sătenilor Imnul Uniunii Europene. În încheiere, spectatorii i-au cântat artistului ,,Mulţi ani trăiască!” iar primarul Dumitru Cotoi i-a oferit o ,,Diplomă de Excelenţă” marelui taragotist pentru întreaga activitate.
După acel recital spectaculos mi-a acordat un interviu într-o sală de clasă modestă a școlii din localitate fără ifose de vedetă. Deşi câştiga în două concerte mai mult decât câştigam eu într-un an, a insistat să împărțim împreună niște scorușe și a fost atât de jovial și de natural încât am avut impresia că vorbesc cu un prieten pe care îl cunosc de o viață. La final după ce am închis reportofonul mi-a mărturisit ‘off the record’ cum a decurs întâlnirea antologică din 1972 dintre taragotistul maramureșean, Dumitru Fărcaș și marele dirijor și compozitor, nemțean, Sergiu Celibidache în celebrul Turn Eiffel din Paris după decernarea Discului de Aur din partea Academiei „Charles Cros” din Franța. Chiar dacă îi despărțea 26 de ani maestrul Celibidache a cerut să îi explice unele secrete muzicale tânărul Fărcaș de care era fascinat. Aceea întâlnire a fost fantastică iar Dumitru Fărcaș a simțit că prin acel disc a fost introdus în grupul neoficial dar frățesc al celor mai mari artiști ai României care au fost ambasadori culturali peste hotare și în țară și s-a simțit deosebit de onorat, pentru că aceștia erau oamenii pe care îi admira cel mai mult pe pământ.
Dumitru Fărcaș a fost un mare talent și un mare privilegiat al sorții care de-a lungul carierei sale a primit titluri de onoare al oraşelor în care a exercitat o influență asupra evoluției culturale prin muzica sa la un moment dat, a fost ales preşedinte de onoare al Congresului Internaţional al Taragotiştilor, a primit Crucea naţională Serviciul Credincios clasa a III-a, Ordinul Meritul Cultural în grad de Mare Ofiţer, Categoria D – „Arta Spectacolului”, „în semn de apreciere a întregii activităţi şi pentru dăruirea şi talentul interpretativ pus în slujba artei scenice şi a spectacolului”. Anul acesta în luna mai, când a împlinit vârsta de 80 de ani, preşedintele Klaus Iohannis i-a oferit Ordinul Naţional „Serviciu Credincios” în grad de cavaler și lista ar putea continua cu titlurile care i-au compensat meritele artistice dar mă opresc aici pentru că Dumitru Fărcaș este printre puținii artiști români care nu a fost obligat să devină nesuferit în ochii contemporanilor, ca să ajungă pe placul posterității.
Cea mai frumoasă amintire pentru mine cu Dumitru Fărcaș pe o scenă, rămâne evenimentul organizat de Consiliul Județean Mureș, în cadrul programului „100 de ani de cultură în Mureș” care a marcat centenarul Palatului Culturii din Târgu-Mureș. Atunci geniul taragotului Dumitru Fărcaș și regele naiului Gheorghe Zamfir au cântat în duet pe aceiași scenă împreună cu Dorina Oprea, Gheorghe Palcu și orchestra condusă de Ovidiu Barteș unde maestrul a fost magnific și a făcut senzație ca la concertele vedetelor din străinătate. Așa vreau să mi-l amintesc: cum se lumina pe scenă în timp ce aducea bucurie în inimile spectatorilor cu taragotul său magic și cum peste 700 de spectatori l-au aclamat la scenă deschisă pe cel mai mare taragotist pe care l-a avut România și care a încheiat seara cu trei bisuri, ridicând sala care l-a aplaudat minute în șir după ce a cântat și a recitat „Mândra Mea și Țara Mea”:
Eu aicea am crescut, trăit din tată-n fiu, Și-am iubit o fată de plugar. Aici am fost; Aici voi sta,N-am niciun loc altundeva.
N-am să vin să-mi iau mândra de pe pământul tău, Dar nici tu să nu vii pe al meu.
Țara mea și mândra mea. Amândouă laolaltă să-nflorească, Și mă rog lui Dumnezeu așa: Eu să mor, Dar să-mi trăiască țara mea și mândra mea.”
Matei Robert Mihai
About Author
