PĂLĂRIILE REGHINULUI – O MEMORIE ASCUNSĂ A ORAŞULUI

„Istoria este cea mai frumoasă poveste, iar farmecul ei reînnoit constă în faptul că niciodată nu știm totul.” — afirma istoricul Adrian Cioroianu, o idee care își găsește ecoul în straturile discrete ale memoriei urbane din Reghin.

Cunoscut pentru tradiția construcției de plute pe râul Mureș, pentru rafinamentul lutierilor săi — artizani ai viorilor — și pentru lăzile de zestre migălos lucrate, orașul ascunde însă și o lume mai puțin vizibilă, dar la fel de expresivă: cea a pălăriilor.

Dincolo de funcționalitatea lor, pălăriile reprezentau în Reghin semne de statut, identitate și apartenență. Atelierele locale nu modelau doar obiecte, ci și prezențe sociale. Fiecare pălărie purtată devenea o extensie a celui care o purta — o semnătură tăcută, dar recognoscibilă în țesătura comunității. De la modele simple până la creații elaborate, acestea funcționau ca un limbaj discret al apartenenței.

Această lume a fost documentată pentru prima dată în mod riguros de dr. Dorin Ioan Rus, care, în 2005, a readus în atenție „Breasla pălărierilor din Reghinul Săsesc”, oferind un cadru istoric unei tradiții aproape uitate.

În spatele rafinamentului acestor creații se întrevedeau influențe venite din afara spațiului local, reinterpretate însă prin sensibilitatea orașului. În unele relatări fragmentare apare și numele lui Samuil Schuller, asociat cu inițiative discrete de design și promovare în cadrul atelierelor de odinioară — o figură aflată la granița dintre document și memorie.

Astfel, pălăria depășea statutul de obiect, devenind un cod vizual al comunității — o formă de comunicare fără cuvinte, la fel de subtilă precum sunetul unei viori bine acordate, precum liniștea unei plute purtate de apă sau precum tăcerea plină de sens a unei lăzi de zestre în care se păstrează viața unei familii.

În aprilie 2023, această memorie a fost reactivată într-un mod neașteptat: scenograful Matei Robert Mihai a descoperit o reclamă veche a unui magazin de pălării din Reghin. Documentul, fragil și marcat de trecerea timpului, a supraviețuit aproape miraculos inclusiv perioadei de ruptură istorică a naționalizării din 1948, când numeroase ateliere și identități comerciale au dispărut.

Această descoperire deschide o nouă perspectivă asupra orașului: un Reghin al detaliilor fine, al meșteșugurilor care nu doar construiau obiecte, ci conturau identități și povești — unele încă nespuse.