PĂSTORUL SUFLETELOR NOASTRE (MOR ŞI PREOŢII CÂTEODATĂ )

Păstorul sufletelor noastre n-a murit!
El s-a retras puţin, mai sus, să mediteze.
A stat cu noi aici, a plâns şi a iubit…
Acum s-a dus în cer să ne vegheze.
Păstorul sufletelor noastre n-a murit!
În câte mii de inimi i se simte harul?
S-a înclinat puţin şi-o clipă-a adormit –
de câte a-ndurat, i s-a umplut paharul.
El s-a întors în cer să se gândească,
pe noi, cum să ne-ntoarcă de la rătăcire,
cum să ne ia din patima lumească
salvaţi… de „Veşnica lui pomenire!”
S-a dus smerit ca sol cu trecere în cer
să medieze pentru-a noastră mântuire,
să pună-o vorbă bună la Bunul Vistier
şi pentru cei mutaţi deja în cimitire.
Să ceară îndurare, acolo, el s-a dus,
pentru atâtea rele ce-aici le săvârşim.
L-au întristat atâtea, şi iată, l-au răpus
– Ne caută o cale să ni le ispăşim! –
Păstorul sufletelor noastre n-a murit!
Iubirea pentru oameni i se simte trează.
În ceruri s-a urcat, sus spre zerit,
şi calea către cer ne-o luminează.
Păstorul sufletelor s-a dus anume-n cer
să ceară pentru noi căldură de la Soare.
Iubirea lui de oameni lăsată giuvaer
face din grohotişuri tărâmuri roditoare.
Aceste grohotişuri?! Suntem tocmai noi!
Un suflet sec şi rece nu poate face rod:
pe-o mărăcine nu poţi prinde-un altoi
şi nici viţă-de-vie pe stâncă sau în glod.
Păstorul sufletelor noastre n-a murit!
S-a dus doar mai devreme decât noi.
Ca mâine se va-ntoarce, negreşit,
să ne-însoţească la Instanţa de Apoi!
El a plecat şi-o să revină cu poveţe,
cu vorbe calde – comori de-nţelepciuni;
de taina lumii veni-va să ne-nveţe
şi de credinţa făcătoare de minuni.
Păstorul sufletelor nu putea să moară!
Ca Moise, el, pe munte,-a fost chemat.
Curând îl vom vedea cum se coboară
c-o misiune nouă şi-un nou apostolat.
O! Duhul lui rămas-a printre noi,
ca o sămânţă aruncată în pământul bun –
când lacrimile noastre devin mănoase ploi,
oricare mărăcine preface-se-n gorun.
Păstorul sufletelor noastre n-a murit!
Îşi pune doar puţin la încercare urmaşii.
Vrea să le spună, îngrijorat şi necăjit,
să nu-şi dezamăgească cumva enoriaşii.
El va veghea să iasă norodul din robie,
robia patimilor ce ne-au împresurat
şi să-l întoarcă grabnic din pustie –
pustia hămeselii ce ne-a abrutizat.
Vă aţintiţi privirea şi inimile-n sus
şi căutaţi un semn făcut discret pe nori!
Veţi desluşi un chip de rob al lui Iisus,
cu ochi pe cât de trişti pe-atât de-ncrezători.
Rămaşi fără povaţa-i cu ochii trişti şi goi,
daţi inimile aproape spre-ai fi mai mica lipsa!
Să ne-adunam iubirea ce a lăsat-o-n noi
acum, când după semne, e-aici apocalipsa.
* * *
Bat clopote în dungă, corbii croncăne de zor,
mai-marii lumii trufaşi nu mai încap în ea,
nevinovate inimi plâng, se sfâşie şi mor,
mesajul slovei sfinte e luat în zeflemea,
prorocii mincinoşi şi-adună prozeliţi…,
cresc noi organizaţii cu scopuri anticriste,
creştinii se simt iar de crez dezmoşteniţi,
metodele shambhalei devin tot mai artiste,
elitele-şi fac plinul şi pun pe toate gheara,
e până şi Iisus tăgăduit şi desconsiderat,
e un pustiu în suflet arid precum Sahara,
satana jubilează – se dă deja împărat…
Am pierdut un sprijin, ni-i firavă speranţa,
în lumea asta strâmbă şi plină de hiene –
fac unii ca-ntre noi să tot crească distanţa,
fiinţele se-nfruntă cu gesturi grobiene.
O! Grija cea lumească la care-ajuns-am sclavi
s-o descărcăm din inimi, s-o dăm mai înapoi
şi-n loc să fim de ea, ba, mândri, ba, grozavi,
săraci să fim cu duhul, flămânzi să fim şi goi.
* * *
Comorile lumeşti ce ne hipnotizează
ni-s pietrele de moară. Hai să le dezlegăm.
Ajută-ne, Părinte, să ţinem mintea trează!
Fereşte-ne de glodul în care ne-nglodăm!
Să aplecăm urechea către chemarea lui.
El să ne fie pildă, urmându-i şi îndemnul.
Cât mai simţim arome în mere şi-n gutui
să facem semnul crucii, că el ne e consemnul.
Păstorul sufletelor noastre n-a murit!
El, dintre noi, se pare, va lipsi o vreme.
El, moartea prin credinţă frumos a biruit,
iar noi pentru a noastră rămas-am a ne teme.
Oricât de grea-i durerea, oricât de grea e ştirea,
oricât de greu e plânsul de jale şi alean –
el şi-a împlinit aici canonul şi menirea
în toate cele sfinte de pastor pământean.
El ne zideşte acolo, în cer, împărăţie
alături de apostoli şi Ioan Botezătorul…
Mărire ţie, Doamne! Mărire numai ţie!
Ascultă-Ne, solia! Ascultă-Ne, Păstorul!
Ion Tuşnea