PATISERIILE LUCA SE EXTIND ŞI LA REGHIN !

Pe 10 iunie 2025, se deschide primul punct de lucru din Reghin al Lanțului de simigerii : LUCA. Vorbim de o companie cu capital 100% românesc, înființată în 2010, cu misiunea de a oferi clienților produse de calitate, cu gust autentic, coapte pe loc și servite rapid sub deviza “FACEM BUN, FACEM BINE“. Conform datelor de pe site-ul companiei aceasta a dezvoltat o rețea de peste 150 de unități, gestionate în regim propriu, poziționate astfel încât să fie cât mai vizibile și ușor accesibile publicului larg.
Noua patiserie din Reghin face şi ea parte din această categorie, este situată în centrul municipiului mai precis, în Piața Petru Maior nr. 50, Reghin în fostul imobil al juristului Ioan Popescu *(1896 – 1981), primul primar din istoria Reghinului care a condus destinele urbei în perioada 1924-1940.
Practic fostul sediu al Sucursalei OTP Bank Reghin a fost transformat într-o unitate care vinde produsele clasice de simigerie și patiserie, care au consacrat brandul LUCA, sandvișuri, pizza, precum și propriul blend de cafea artizanală.
Deschiderea are loc, Marţi, 10 iunie unde cei care vin cu flayerul distribuit în apropiere beneficează de o promoţie, primesc 1+1 gratis la o selecţie de produse.
Noua locaţie va fi deschisă de Luni până Vineri între : 6:30-20:00 iar Sâmbătă şi Duminică de la 7:30 la 19:00.
