PREOTUL DACIAN IUSTINIAN OPREA DE LA PAROHIA ORTODOXĂ RÂPA DE JOS ORGANIZEAZĂ UN PELERINAJ ÎN EGIPT, ŢARA UNDE CREŞTINISMUL A FOST PĂSTRAT VIU DIN VREMEA SFINTEI FAMILII !

0
482071628_1537052297158992_180382876162497826_n
Preotul Dacian Iustinian Oprea slujitor la altarul Parohiei Ortodoxe Râpa de Jos, (satul de sub Poiana Tomii), din comuna Vătava, judeţul Mureş cunoscut ca preotul mureşean care a reuşit să trezească la viaţă şi a redus speranţa la sat după ce a pus în valoare tradiţiile şi obiectele etnografice locale, prin întemeierea unui muzeu şi a stimulat tinerii să revină în sat, după ce a înfiinţat un centru cultural, care oferă numeroase facilităţi pentru copii, acum organizează un pelerinaj în Egipt.
Pelerinajul se va desfăşura în perioada 30 septembrie – 11 octombrie al acestui an a anunţat preotul Dacian pe pagina sa personală de Facebook :
„Dragii mei, vă invit într-un pelerinaj de suflet, în căutarea păcii și a binecuvântării dumnezeiești!
Trăim vremuri tulburi, în care liniștea pare tot mai greu de găsit. Dar Dumnezeu ne cheamă mereu la El, în locuri pline de har, unde ne putem regăsi credința și speranța. De aceea, împreună cu Centrul de Pelerinaje al Arhiepiscopiei Alba Iuliei, vă propun un drum al rugăciunii și al bucuriei sufletești – un pelerinaj în Egipt, țara unde creștinismul a fost păstrat viu din vremea Sfintei Familii.
Perioada: 30 septembrie – 11 octombrie 2025
💰 Cost: 1450 euro
Vom călca pe urmele Maicii Domnului și ale Pruncului Iisus, vom ajunge în Mănăstirile în care mari Sfinți ai pustiei s-au nevoit, ne vom ruga în locuri unde s-a coborât Harul lui Dumnezeu. Vom vedea cu ochii noștri Muntele Sinai, unde Moise a primit Tablele Legii, și ne vom întări sufletele prin rugăciuni, în Bisericile ortodoxe din Egipt.
Ce ne așteaptă în acest pelerinaj?
✅ Un drum binecuvântat, plin de rugăciune și har;
✅ Vizite la sfinte mănăstiri și locuri biblice de o frumusețe rară;
✅ Cazare la hotel de 4*, transport cu avionul și autocar modern;
✅ 2 mese pe zi și ghidaj profesionist;
✅ Șansa de a ne întări sufletește și de a ne apropia mai mult de Dumnezeu.
Nu știm ce ne rezervă viitorul, dar știm că fiecare călătorie spre Dumnezeu este un pas spre mântuire. Dacă simți că sufletul tău are nevoie de liniște, de întărire în credință, vino alături de noi!
📞 Înscrieri și detalii:
Pr. Dacian Iustinian Oprea
📍 Parohia Ortodoxă Râpa de Jos
📲 0743 101 480″.

About Author

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *