PREŞEDINTELE LEON STOICA A DEVENIT BUNIC PENTRU A TREIA OARĂ !
Bucurie mare în familia Stoica din Reghin care are de curând un nou membru. Leon Stoica, preşedintele Casei de Ajutor Reciproc a Pensionarilor Reghin şi fost comisar şef în cadrul Poliţiei Municipiului Reghin a devenit bunic pentru a treia oară după ce pe data de 2 decembrie s-a născut la Târgu-Mureş, Mara, o fetiţă de 4,100 kg şi 56 de cm. Fetiţa este prima nepoată din partea fiului său Paul Stoica consilier juridic şi a nurorii sale, Corina.
Leon Stoica mai are două nepoate: Sara şi Iris din partea fiicei sale Maria Ximena, căsătorită Moldovan, avocat şi cadru universitar la Universitatea ,,Petru Maior” din Târgu-Mureș. „Dacă a fost magic să îmi văd copiii crescând şi devenind adulţii în urmă cu 19 ani după ce mi s-a născut prima nepoţică am înţeles că este o binecuvântare să fii bunic şi am început să îmi văd copilul, copilului meu crescând, apoi a urmat a doua nepoţică în urmă cu 10 ani şi acum s-a născut cea de a treia. Naşterea nepoatei Mara e o mare bucurie în familia noastră. Sunt foarte fericit şi sunt convins că va fi o experienţă la fel de magică.” a declarat Leon Stoica pentru site-ul visurilenuautermenlimita.com.
Felicitări! Vă dorim să aveţi parte de momente frumoase, fericite şi pline de magie împreună !