Primarul Mircea Mariş îi îndeamnă pe locuitorii comunei Suseni la „responsabilitate maximă” după ce rata de infectare cu COVID-19 a depăşit 3/1000 de locuitori
Primarul comunei Suseni a postat azi pe pagina sa de Facebook pe care este urmărit de peste 1833 de persoane, un mesaj pertinenent prin care îi îndeamnă pe locuitorii comunei pe care o conduce la responsabilitate maximă fiindcă Suseniul a intrat în scenariu roşu, din cauza ratei de infecţie cu COVID-19.
„VĂ ROG RESPONSABILITATE MAXIMĂ STIMATI LOCUITORI !
În Comuna Suseni, rata de infectare a persoanelor cu COVID-19 a depășit 3/1000 de locuitori, astfel încât a intrat în vigoare scenariul rosu, pe o perioada de 14 zile. Instituțiile de învățământ trec la curriculum-ul digital, cursurile se vor ţine online. Este obligatorie purtarea măștii, care acoperă nasul și gura pentru toate persoanele cu vârsta de peste 5 ani pe întreg teritoriul comunei, în toate zonele publice în aer liber. Este obligatoriu respectarea măsurilor de prevenire şi combaterea efectelor pandemiei de COVID-19, conform HG. nr. 856 din 14.10.2020″.
Astfel, numărul localitățile în care este obligatorie purtarea măștii și în spațiile publice deschise ajunge la 17, în județul Mureș. Este vorba despre municipiile şi oraşele: Târgu Mureş, Reghin, Luduş, Iernut şi Ungheni, urmate de comunele Chețani, Cozma, Cristeşti, Cuci, Corunca, Eremitu, Livezeni, Păsăreni, Sâncraiu de Mureş, Sângeorgiu de Mureş, Sântana de Mureş, și Voivodeni.