Rămas Bun! Vasile Herța
Prof. Gheorghe Dărăban scria la un moment dat că ”Nimic nu este mai greu decât să vorbești despre oameni de excepție, despre <oameni cu greutate> ai comunității în care tu te-ai născut și căreia îi aparții, despre oameni i pe care tu i-ai apreciat mult și care pentru tine au connstituit un model în toate. ”Un asemenea OM a fost ing. Vasile Herța Vasile, fost director al Fabricii IUPS-IRUM Reghin aproape 30 de ani. Imprescriptibilitatea numelui, Vasile Herța, va fi legată pentru totdeauna, economic, statistic și juridic de Fabrica IRUM și de istoria mecanizării Colectării Lemnului din Exploatările Forestiere din România.
Vasile Herța, directorul fabricii IUPS-IRUM în perioada 1972-1998, a încetat din viață, la vârsta de aproape 89 de ani. S-a stins pe 27 august 2018, acasă în dormitorul său la orele 16.20, în urma unui infarct. A murit fără să sufere ținându-și soția de mână, Viorica Carlota Hugel care i-a fost alături și la bine și la greu în ultimii 60 de ani.
Pe 29 august, în ziua în care creștinii prăznuiec Tăierea capului Sfântului Ioan Botezătorul, familia, prietenii şi cunoscuții şi-au luat adio şi l-au condus pe ultimul drum pe îndrăgitul ing. Vasile Herța. Ceremonia de înmormântare a fost oficiată de preotul Moldovan Epifan Ovidiu de la Biserica Ortodoxă Română ,,Sfântul Vasile cel Mare”, Spitalul ,,Dr. Eugen Nicoară”, Reghin. Zeci de coroane și buchete de flori şi peste 200 de oameni s-au adunat la Cimitirul Romano-Catolic de pe strada Dealului pentru pentru a-i aduce un ultim omagiu ing. Vasile Herța care a fost înmormântat în cavoul celebrei famiilii, Hugel, în care a ajuns membru după căsătoria acestuia din 13 iulie 1963 cu Viorica Carlota Hugel, prima fiică a marelui proprietar Leopold Hugel și Ibolya Iudith Șarlota.
La priveghi și slujba funerară au luat parte familia, rudele şi apropiaţii inginerului. Soția Viorica, fratele său Traian Herța dr. în orașul Jibou, nepotul Alexandru Dîrjan, ec. Maria Precup, primarul Reghinului, viceprimarul municipiului, Márk Endre, şi intelectuali din toate domeniile din Reghin.
A fost toată viața un idealist a avut un puternic spirit creativ și un șarm personal deosebit. Dincolo de orgolii politice sau de orice altă natură Vasile Herța fost un inginer care şi-a făcut meseria cu cel mai mare profesionalism. A contribuit în mod substanțial la evoluția intreprinderii, prin dotări cu mașini unelte, prin creșterea unor noi spații de producție, prin pregătirea personalului muncitor și îmbunătățirea condițiilor de muncă și de viață a angajaților din cadrul intreprinderii. A pus bazele creării brandului IRUM Reghin, recunoscut atât pe plan național cât și pe plan internațional.
A ajuns în Reghin prin repartiție ministerială în anul 1953 pe funcție de inginer în această fabrică în care a ars gradual toate etapele profesionale până în anul 1998, de la șef birou mecanic, șef birou proiectare, șef de secție la atelierele de reparații locomotive și prelucrări mecanice prin așchiere până la șef al serviciului organizarea producției, tehnolog șef și constructor șef iar mai apoi inginer șef. În 1970 a fost numit inginer șef, iar în 1972 a fost numit Director General de Grup de Uzine – GUPUS cu statut de Centrală, având în subordine 3 uzine, la Cluj, la Miercurea Ciuc și la Reghin până în 1974, când această formă de organizare s-a desființat însă ing. Vasile Herța a rămas în continuare director al intreprinderii din Reghin. În anul 1992 a devenit director general până la pensionarea sa în 1998.
A fost o mare personalitate a Reghinului pe care l-am iubit mulți dar l-am înțeles puțini. Dincolo de calitățile sale profesionale după pensionarea sa fostul inginer și-a petrecut ultimii 20 de ani din viață sacrificând bani, timp și energie încercând să facă o lume mai bună. Dovadă stau scrisorile de mulțumire din partea UNICEF pentru donațiile care le-a făcut de-a lungul anilor și despre care el nu a vorbit niciodată. Fie că banii săi au ajutat copiii din România să meargă la școală și să aibă toate rechizitele necesare, au hrănit copii malnutriți, au contribuit la dotarea unor maternități cu aparatură medicală performantă sau au ajutat copiii din sistemul de protecție a copilului, niciodată nu a făcut publicitate din asta. Era un om cu principii de viață foarte sănătoase, un exemplu de generozitate și un prieten de nădejde.
A făcut donații la mai multe biserici din Reghin, a cumpărat cărți încurajând tineri scriitori și a dat bani la foarte mulți cerșetori în anonimat. Deși a fost un om extrem de bogat nu a iubit niciodată luxul a trăit modest ani de zile într-un apartament, într-un bloc construit în comunism în condițiile în care după Revoluția din Decembrie 1989 a moștenit de la socrii săi o avere impresionantă care a fost confiscată abuziv prin Legea naționalizării din 1948 din România.
Puțini știu că în 1996 Vasile Herța în calitate de manager general al SC Irum însoțit de managerul economic Ioan Pilcă au fost invitați la Paris pentru a ridica trofeul ”10th Golden Europe Award Quality” acordat fabricii reghinene după un proces lung de monitorizare a calității de organismele europene.
În 2016 inginerul reghinean a apărut în calitate de inventator în paginile cărții ,,Invenţii, Inovaţii şi Produse Noi Realizate în Industria Reghineană”, semnată de Vasile Lihăt, alături de specialişti precum: Ştefan Varga (şef atelier proiectare I.P.L.), Gheorghe Varodi (ing. şef la IRUM Reghin), ing. Nicolae Bâzgan (director general S.C. Hora S.A.) etc.
În același an într-un cadru festiv în semn de recunoștiință pentru contribuțiile de excepție aduse de acest mare patriot, sectorului forestier din țară i-a fost conferit titlul de ,,Membru de Onoare” al Asociației Forestierilor din România (ASFOR), ocazie cu care a fost și publicat un LAUDATIO în onoarea inginerului în revista Meridiane Forestiere.
Vasile Herța a fost o adevărată enciclopedie, un om șarmant, care a citit rafturi întregi de literatură, artă sau știință și tehnică. Toată viața a fost fascinat de subiecte tabu și teze de cercetare complicate, începând de la teoria relativității formulată de fizicianul Albert Einstein, la biofotonică, puterea gândului și fizica cuantică și încheind cu istoria credințelor și ideilor religiilor și Filosofia de la A la Z, dicționar enciclopedic din care a citit până în ultima zi a vieți sale.
Site-ul viselenuautermenlimita.ro publică pe 9 septembrie 2018 ,,Testamentul Profesional” al ing. Vasile Herța (1929-2018) la 2 ani de la data la care a fost scris chiar de către regretatul reghinean. Fostul director al IUPS-IRUM Reghin va rămâne în istoria locală ca un idealist, care în 45 de ani de activitate în cadrul fabricii IUPS-IRUM Reghin a contribuit la dotarea sectorului forestier din România cu circa 11.000 de tractoare forestiere, 4700 funiculare și peste 1500 IFRON-uri și după pensionare a donat sume importante de banii pentru o serie de cauze nobile.
A fost un om de aleasă ținută morală și profesională, calități ce vor rămâne neșterse în memoria foștilor colaboratori și prietenilor săi adevărați.
Fie ca Bunul Dumnezeu să-i așeze sufletul în lumea celor drepți și să-i dea odihnă veșnică.