REACŢIA LUI VICTOR PONTA, DUPĂ CE A FOST EXCLUS DIN PARTID : „Mă doare sufletul pentru poporul pesedist care este umilit și desconsiderat”

Fostul premier Victor Ponta care a deținut funcția de prim-ministru al României din 7 mai 2012 până la demisia sa în 4 noiembrie 2015. a avut o primă reacție pe rețelele de socializare, după ce a fost exclus din PSD.
„Mă doare sufletul pentru „poporul pesedist”, care este umilit și desconsiderat! Eu îl apăr și îl prețuiesc – din păcate, conducătorii lor i-au vândut încă o dată „boierilor” aroganți de la PNL, mafiilor transpartinice și Sistemului lui Iohannis! Eu îi voi reprezenta cu cinste și onoare, ca de fiecare dată! Sunt convins că toți membrii și votanții social-democrați vor fi, din nou, alături de mine – pentru că, acum, au cu cine să voteze! Împreună, o să punem România pe primul loc!” a scris pe Facebook, Victor Ponta care a fost președinte al Partidul Social Democrat din 2010 până în 2015 și deputat de Gorj.
Consiliul Politic Național (CPN) al PSD, reunit miercuri, a decis excluderea din partid a lui Victor Ponta.Fostul preşedinte PSD Victor Ponta şi-a depus, miercuri, 12 martie 2025, candidatura la alegerile prezidenţiale, ca independent.
„România este într-o criză fără precedent după 1989, o criză politică, economică şi socială. Au anulat alegerile şi votul românilor din 24 noiembrie. Au blocat candidaţii pe care sistemul nu îi vrea şi vreau să văd astăzi dacă voi fi lăsat să candidez pentru că probabil sunt considerat un pericol la fel de mare ca şi alţi candidaţi care au fost blocaţi. Nu trebuie să mergem mai departe doar pe voinţa sistemului şi a partidelor. Cred că România are nevoie de un nou început, după ce încrederea între cetățean și cei care îl conduc s-a rupt, după ce economia românească s-a blocat și este într-un moment mai greu chiar decât în 2010, după ce ne-am împrumutat cu 200 de miliarde de euro, din care n-am rămas cu aproape nimic, după ce firmele românești sunt din nou împăvărate cu taxe și impozite pe care noi le-am scăzut în urmă cu 10 ani, după ce românii din țară și cei care trăiesc în afara țării au fost umiliți și după ce România este implicată în războaie care nu sunt alee, ci într-un conflict între noua administrație americană și UE care ne poate aduce numai lucruri rele și nimic bun”, a declarat Victor Ponta.
Sursa foto: Facebook Victor Ponta