RECITAL DE PIAN LA PATRU MAINI ÎN REGHIN CU CORINA RĂDUCANU ŞI EUGEN DUMITRESCU

0

Vineri, 4 septembrie 2020, ora 18.00 în curtea Bisericii Evanghelice din Municipiul Reghin din strada Călăraşilor nr.1 are loc un recital de pian intitulat „Lumea copilăriei în muzica clasică” susţinut de pianiştii Corina Răducanu şi Eugen Dumitrescu. Accesul este liber, în limita locurilor disponibile, cu respectarea regulilor şi normelor impuse de prevenţia răspândirii virusului Covid-19, purtarea măştii şi distanţarea fizică fiind obligatorii. Pianiştii Corina Răducanu şi Eugen Dumitrescu au declarat în mai multe interviuri în oraşele în care au concertat că ei sunt convinşi că “toată lumea ar trebui să se bucure de muzica clasică” şi că prin organizarea evenimentelor muzicale se formează un public pentru acest gen de muzică, mai ales în zonele văduvite de contactul cu orchestrele filarmonicelor”. Această abordare se potriveşte perfect la Reghin fiindcă suntem singurul „Oraş al Viorilor” de pe glob care paradoxal nu are nici o Filarmonică de Stat şi nici privată în municipiu compusă din profesionişti.  

Sursa foto : httpswww.georgeenescu.ro

About Author

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *