REGHINENII CARE AU SCRIS ISTORIA – EPISOUL 3 – SORIN ENĂCHESCU: UN NUME IMPORTANT ÎN LUMEA MUZICII CLASICE INTERNAȚIONALE ȘI APROAPE NECUNOSCUT ACASĂ LA REGHIN
Provocarea lui Matei Robert Mihai – „Cine sunt cei mai importanți reghineni din toate timpurile?”Episodul 3 – SORIN ENĂCHESCU: UN NUME IMPORTANT ÎN LUMEA MUZICII CLASICE INTERNAȚIONALE ȘI APROAPE NECUNOSCUT ACASĂ LA REGHIN!
Sorin Enăchescu este un nume important în lumea muzicii clasice internaționale, unde a făcut o carieră de excepție, încununată cu titlul de profesor universitar la Universitatea de Arte din Berlin. Un nume care face cinste țării din care a plecat, dar unde, din păcate, nu se prea știe despre asta, pentru că, cum îmi spunea domnul Sorin Enăchescu pe parcursul discuției noastre: „În general, nu ești profet în țara ta!” Trist, dar atât de adevărat. Interviul care urmează, din seria deja cunoscută a Tribunei, chiar dacă urmărește, în general, tema emigrației, încearcă, prin acest caz, o „reabilitare” a valorilor românești risipite prin lume.
Reghinul are povești.
Reghinul are oameni extraordinari.
În anul 2022, răsfoind o veche matricolă a botezaților din Reghinul de altădată, am descoperit o însemnare care avea să capete, peste timp, o semnificație aparte: la 9 iulie 1948, avocatul Gheorghe Enăchescu își boteza fiul, Sorin Adrian Enăchescu, la Biserica Ortodoxă „Înălțarea Domnului”. Nași au fost avocatul Victor Boeriu și soția sa, Elena. Știam de acest avocat din cercetările mele prin Arhivele Naționale, dar fără să-mi dau seama că într-o zi îl voi cunoaște pe cel botezat… în carne și oase.
Coincidență sau nu, cu câțiva ani înainte îl întâlnisem chiar pe acest om, pe străzile Reghinului, într-un mod cu totul neașteptat. Și ulterior am început să înțeleg de ce a vrut Dumnezeu să ne intersectăm. Însoțitorul său m-a oprit să mă întrebe dacă există în oraș o agenție de vânzări imobiliare. Astfel a început o conversație aparent banală, care avea să se transforme într-o întâlnire memorabilă.
Când s-a prezentat, am realizat că interlocutorul meu nu era doar un simplu vizitator. Era Sorin Enăchescu, pianist și profesor universitar la Universitatea de Arte din Berlin, un nume respectat pe scenele internaționale ale muzicii clasice. Plecat din România în 1977, cu ocazia concursului internațional de pian „Clara Haskil” în Elveția, nu s-a mai întors.
L-am invitat să servim o cafea și o prăjitură la Cofetăria „Ghiocelul” și să stăm de vorbă. Era perioada în care încerca să-și vândă casa părintească din Reghin, care îi dădea mari bătăi de cap. Fusese vandalizată de mai multe ori, după ce fusese lăsată locatarilor să stea gratuit, pentru a nu rămâne goală. Însă, între timp, problemele s-au rezolvat, iar eu mă bucur că am avut șansa să-l cunosc personal pe acest artist care, în ciuda modestiei sale, este un nume important în muzica clasică internațională. Ulterior ne-am reîntâlnit în aceeași cofetărie, am servit ceai și cafea și ne-am plimbat pe străzile Reghinului, fără ca cei care treceau pe lângă noi să știe cine este. S-au schimbat generațiile, dar poveștile rămân.
Cariera sa internațională este impresionantă. Stabilit în Germania, Sorin Enăchescu a devenit profesor universitar și mentor al generațiilor de tineri muzicieni, dar și un pianist apreciat pe scenele lumii. După cum își descrie el însuși profesia:
„Ocupația mea: pianist, prof.univ. pensionat (Universität der Künste Berlin / Universitatea de Arte Berlin). Locuiesc în Berlin. Plecat și neîntors, din motive politice, în octombrie 1977. Sunt cetățean german din 1978.”
Concertează în Germania, Elveția și Japonia, înregistrările sale pentru radiourile importante din Europa i-au adus recunoaștere internațională, iar studenții săi au câștigat premii la concursuri de pian. În străinătate, este poate mai cunoscut decât acasă, în Reghin, unde numele său rămâne puțin știut.
Dar drumul său până aici nu a fost lipsit de provocări. Între 1971 și 1977, Sorin Enăchescu a fost asistent universitar la Conservatorul „Ciprian Porumbescu” din București. Nefiind membru de partid, se afla mereu sub presiune, iar oportuniștii de la conducerea instituției îl amenințau subtil sau direct. Formația sa intelectuală și culturală ardeleană-occidentală, orientarea etică și estetică, antipatia față de ideologia marxistă și comunism, îl făceau incapabil să-și compromită principiile.
Amenințările, presiunile și colimatorul rectorului de atunci l-au făcut să ia o decizie extrem de riscantă: folosind prilejul concursului internațional de pian „Clara Haskil”, a plecat în 1977 fără să se mai întoarcă. În anii care au urmat, legătura cu familia a fost dificilă, ținută prin mesageri secreți, iar autoritățile comuniste au încercat să-l convingă să revină prin presiuni și manipulări. Oferta de divorț imediat pentru soția sa, concedieri ale rudelor apropiate… toate acestea făceau parte dintr-o strategie de intimidare.
Însă soarta i-a surâs: în Germania, după prima sosire, a avut șansa extraordinară de a întâlni cancelarul Helmut Schmidt, care s-a interesat personal de situația sa și i-a propus sprijin oficial. Într-un timp relativ scurt, a obținut cetățenia germană, reîntregirea familiei și protecția legală care i-a permis să-și continue cariera artistică fără constrângeri politice. Prima revenire în România, în 1981, a fost plină de emoții, dar fără incidente represive.
Și totuși, dincolo de carieră și provocările politice, rămâne omul. Într-un interviu acordat revistei „Tribuna Magazine” în 2019, vorbea despre copilăria și tinerețea sa în Ardeal: despre gospodăria bunicului său, fierarul Adalbert Kosch din Iernuțeni, despre viața la câmp, livezi și grădini, despre jocurile copilăriei pe ulițele satului și despre lumea multietnică a Reghinului, Târgu Mureșului și Clujului. Povestea despre primele lecții de pian și despre prima sa profesoară, doamna Delia Bogdan, care i-a deschis drumul spre muzica clasică. De asemenea, vorbea despre colegi, despre cărți vechi în latină și despre atmosfera care a dispărut treptat în anii ’60-’70.
„Bucureștiul, deși locul maturității profesionale și familiale, volatil și oportunist, nu a putut înlocui ardelenismul meu înnăscut. De aceea am și emigrat”, mărturisea el.
Întâlnirea cu Sorin Enăchescu rămâne pentru mine o experiență de neuitat. Este un exemplu de talent, modestie și dedicare, un om care a plecat departe, dar nu și-a uitat niciodată rădăcinile.
Poate că este timpul ca astfel de oameni să fie readuși, măcar pentru o zi, acasă, în fața celor care încă nu le cunosc povestea. Poate că Sorin Enăchescu este începutul unei astfel de reîntoarceri a valorilor.
Aplauzele pentru Sorin Enăchescu nu sunt doar pentru virtuozitatea sa la pian, ci și pentru curajul, integritatea și modestia cu care și-a construit o carieră de excepție, purtând cu mândrie rădăcinile sale din Reghin. Fiecare notă pe care o cântă, fiecare generație de studenți pe care o formează, este o dovadă că talentul adevărat nu uită de unde a plecat. Și poate, într-o zi, aceste aplauze vor răsuna și acasă, în orașul său natal, pentru omul care a dus numele Reghinului pe scenele lumii.
Sursa foto: Freiburg: Școala Waldorf Liberă; Sorin Adrian Enachescu, pianist, imaginea 1 [Arhivele Statului Freiburg]
About Author
