REGHINUL GĂZDUIEŞTE ÎN PREMIERĂ TURNEUL DE SNOOKER „MONTE-CRISTO” ÎN PERIOADA 15-16 mai 2021
Federaţia Română de Snooker a anunţat prin intermediul unui comunicat de presă că în perioada 15-16 mai se desfăşoară la Reghin în premieră Turneului „Monte Cristo”. Turneul este organizat de către Federația Română de Snooker, cu sprijinul Alteței Sale, Printul Dimitrie Sturdza (Președinte de Onoare al Federației Române de Snooker) şi Nicolae Rusu (Hotel „Monte Cristo” Reghin) iar evenimentul va fi găzduit de Hotelul „Monte Cristo” din municipiul Reghin (Pădurea Rotundă) din strada Cerbului nr. 47.
Directorul tehnic şi antrenorul federal al Federaţiei Române de Snooker, Dragoş Cozmaciuc a precizat pe pagina de Facebook că la acest eveniment în premieră în „oraşul viorilor” vor participa sportivii: Andrei Orzan, Mihai Vladu, Tudor Chitu, Babken Melkonyan, Maxim Ene, Ciprian Gabriel Gindac, Monica Manolache şi Andreea Sălcianu. Arbitrii turneului „Monte Cristo” vor fi Marian Fediuc şi Cristian Roman. Turneul va fi transmis de Televiziunea Târgu-Mureş începând de sâmbătă 15 mai ora 12.00 şi 14.00 sferturile (3 din 5), ora 17.00 semifinalele (4 din 7), duminică 16 mai ora 10.00 Finala (5 din 9). Printre invitaţii de seamă ai evenimentului se numără şi deputatul Francisc Tobă, Președintele Federaţiei Române de Snooker şi Florian Udrea, vicepreședintele F. R. Snooker şi Dragoş Cozmaciuc, Director tehnic şi antrenor federal.
Turneul va începe cu o conferință de presă în data de 15 mai, ora 11:00, la Hotelul „Monte Cristo” unde sunt invitați să participe reprezentanții presei locale”, au precizat organizatorii prin intermediul unui comuncat de presă. (M.R.M.)