SĂ NE AMINTIM DE DOCTORUL GHEORGHE NICOLAU !
La nouă ani de la trecerea la cele veșnice a doctorului ginecolog Ghoerghe Nicolau, site-ul viselenuautermenlimita.ro îl comemorează pe prestigiosul ginecolog cu sânge de grec, care în urmă cu peste 50 de ani a fost numit șeful secției de obstretică-ginecologie a Spitalului de Stat Reghin, unde a muncit până în anul 1988. A fost un model de admiraţie profesională cu vaste cunoștinţe și cu o energie nelimitată pe care mulţi reghineni au avut onoare să-l cunoască.
A fost unul dintre cei mai căutați doctori care supravegheau momentul cel mai delicat și dramatic, uneori, al venirii pe lume a unui copil. Ca doctor ginecolog a adus bucurie în casele multor oameni de toate categoriile sociale. A adus pe lume copii, fetițe și băieți, gemeni şi chiar tripleţi.
Era împlinit fiindcă Dumnezeu i-a hărăzit o astfel de misiune pe acest pământ să ajute să se nască copii. Gheorghe Nicolau era medicul care nu a încercat niciodată să îşi creeze o aură și nu şi-a dorit funcții ci încerca să facă cel mai bine din ceea ce se poate face pentru pacient.
A fost un luptător care îşi folosea mintea liniară şi logică pentru a reuşi să îşi realizeze obiectivele cât mai eficient posibil. Pe Gheorghe Nicolau nu-l găseai niciodată pe canapea odihnindu-se şi măncând bomboane. A fost un medic care s-a dedicat profesiei sale şi care a crezut mereu că poate schimba lumea în bine. Avea acasă un altar de rugăciune unde aducea mulţumiri Divinităţii pentru că şi-a găsit în viaţă adevărata chemare.
Avea o natură flexibilă şi plină de graţie care îi permitea să conducă orice colectiv medical din lumea aceasta.
În cei 22 de ani lucrați în ,,orașul viorilor”, medicul a asistat mii de femei pe timpul nașterii și a avut tot atâția copii născuți în generațiile 1966-1988, care îi datorează, într-un fel viaţa.
Gheorghe Nicolau a constituit un etalon de înaltă probitate morală și profesională și un cadru medical care și-a iubit cu adevărat țara în care s-a născut și care atunci când i s-a oferit un salariu motivant pe meleagurile lui Platon, a ales să rămână în România.
În anul 1956 s-a căsătorit cu economista Ersilia Bozedean, (fiica fostului secretar al Prefecturii Mureș, Bozedean Ioan, și nepoata protopopului greco-catolic, Iuliu Grama) care a fost mulţi ani şef Serviciu Comercial, în cadrul Combinatului Chimic din Târgu-Mureș,
Dr. Gheorghe Nicolau de-a lungul carierei sale de medic ginecolog a muncit la Buftea timp de 4 ani, au urmat apoi alţi 9 ani la Beclean pe Someș, unde a fost director de spital și doctor cu jumătate de normă, apoi timp de 22 de ani a lucrat ca navetist în oraşul Reghin ca şef al secţiei de obstretică-ginecologie în cadrul Spitalului Reghin. La final de carieră a fost solicitat să se transfere la Policlinica nr.2 din Târgu-Mureș, care rămăsese fără ginecolog, după care a mai muncit și la Policlinica cu Plată din Târgu-Mureș până la pensionare.
În urma căsătoriei dintre Gheorghe Nicolau și Ersilia Bozedean, s-au născut doi copii, care au ajuns la rândul lor oameni importanți ai județului, și ai României: George Horațiu Nicolau, fost regizor de film şi președinte al firmei „Herlitz Romania” care anul acesta sărbătoreşte 30 de ani de activitate în ţara noastră și doctorul ginecolog Romeo Nicolau, care a terminat o facultate de ginecologie la Strasbourg în Franţa și are o specializare în tehnici de sterilizare, la Paris.
Dr.-ul Gheorghe Nicolau s-a stins din viaţă pe 6 martie 2012 la Târgu-Mureş şi a fost înmormântat pe 9 martie în cimitirul Bisericii de Piatră din municipiu.
Chiar dacă marele medic a plecat spre o lume mai bună, a rămas legenda lui, care trăiește, faptele sale și puterea exemplului, lăsat posterității.