SCRISOARE DE MULŢUMIRE PENTRU IOAN BUŢIU LA RETRAGEREA DIN ACTIVITATEA C.A.R.P. REGHIN !
Cu ocazia retragerii din activitatea de consilier în cadrul consiliul de administraţie a Casei de Ajutor Reciproc a Pensionarilor din Reghin, a domnului Ioan Buţiu, preşedintele C.A.R.P. Reghin, Leon Stoica a trimis pe adresa redacţiei noastre o scrisoare publică de mulţumire pentru activitatea depusă în slujba persoanelor de vârsta a III-a de către fostul învăţător. Redăm în continuare scrisoarea :
Ioan Buţiu, colegul nostru din cadrul Consiliului de Administraţie a Casei de Ajutor Reciproc ne-a convocat azi la o festivitate de retragere din cadrul asociaţiei în care şi-a adus contribuţia timp de 27 de ani, plus 31 de ani în învăţământul din „Ţinutul Reghinului”. În aceşti ani cei mai mulţi dintre noi am avut ocazia să îl cunoaştem în toate ipostazele sale, bune şi rele, fiindcă vorbim de oameni şi nu de sfinţi. Domnul Buţiu Ioan, fiind şi liderul de vârstă al acestui colectiv, pot să afirm cu respect că fiecare dintre noi am avut de învăţat câte ceva, de la acest „crainic al înţelepciunii” din cadrul Casei de Ajutor Reciproc a Pensionarilor Reghin.
Personal, trebuie să recunosc că, de fiecare dată când trebuie să vorbesc despre domnul Ioan Buţiu, dau un examen greu, neştiind cum să pot arăta în cuvinte, simple, adevărate consecvenţa admiraţiei pe care o port acestui om, dascăl, coleg şi prieten. Petrecând atâta timp împreună în cadrul Casei de Ajutor Reciproc, vreau să cred că, am ajuns să îl cunosc destul de bine, şi să afirm că domnul Buţiu este un om, care de multe ori a renunţat la egoul său, în folosul unor cauze nobile şi pline de semnificaţii. Întotdeauna, în cadrul asociaţiei a pus, dacă pot să mă exprim aşa, „lumina reflectorului” pe ceilalti şi a accentuat de fiecare dată idealurile şi obiectivele de valoare ale C.A.R.P.-ului Reghin, Totodată am aflat de la alţi cunoscuţi, că Ioan Buţiu şi pe vremea în care slujea la catedră, a fost un om cu principii foarte sănătoase, care a crezut mereu în educația cu și prin dragoste, în învățarea bazată pe bucurie, și în combinarea permanentă a formalului cu nonformalul.
Avem în faţa noastră un profesionist şi un model de admiraţie profesională căruia vreau să îi mulţumesc în numele tuturor angajaţilor Casei de Ajutor Reciproc şi a colaboratorilor noştrii, pentru modul în care şi-a îndeplinit cerinţele de bază ale societăţii (ca om) şi cele din fişa postului (ca şi coleg). Chiar dacă poate nu am avut ocazia să îi spunem personal niciodată aceste lucruri, stimate coleg vă asigurăm de toată preţuirea şi consideraţia noastră.
Daţi-mi voie cu acest prilej, să vă prezint o scurtă biografie a domnului Ioan Buţiu a cărui viaţă e unică şi insolită. Diagrama vieţii sale – cea intimă şi cea publică – a înregistrat zigzaguri, tensiuni şi fapte surprinzătoare.
S-a născut la 22 februarie 1937, în familia de ţărani a lui Teodor şi Maria Buţiu din satul Căcuciu, comuna Beica de Jos din judeţul Mureş, fiind al 3-lea fiu din cei 7 ai familiei.
În timpul celui de Al Doilea Război Mondial, Teodor Buţiu a fost concentrat pe front de către Armata Maghiară, până în luna decembrie a anului 1944, care a fost obligat să îşi lase acasă copii şi soţia în grija unei mame vitrege.
La 14 septembrie 1944 în timp ce Maria Buţiu se afla la o înmormântarea unui consătean împuşcat de armata hortystă, trei din cei patru fraţi au găsit pe un teren din faţa casei o grenadă ofensivă neexplodată pierdută probabil de trupele de infanterie care au tranzitat satul. Neştiind ce este acel obiect colorat, cu mâner de lemn, prevăzut cu crestături longitudinale şi transversale cei trei copii au început să se joace cu el. Fratele mai mare a adus un ciocan şi un cui să îl fărmiţeze fiindcă auzsise când a scuturat-o că producea un zornăit curios. După prima lovitură de ciocan, proiectilul metalic a explodat între ei, fratele mai mare al lui Ioan, în vârstă de 9 ani, a decedat pe loc, iar cel mai mic în vârstă de 5 ani a decedat o lună mai târziu. În urma exploziei a suflului și al schijelor fragmentate Ioan a fost proiectat câţiva metri până într-o râpă de unde s-a târât pe coate şi genunchi prin noroi până în faţa porţii. Acolo a leşinat şi a fost găsit plin de sânge de cetăţeanul Alexandru Matei, care şi-a rupt cămaşa de pe el, l-a bandajat şi i-a acordat primul ajutor medical fiindcă abia după amiază s-a găsit un car în tot satul cu care să fie transportat copilul rănit până la Habic, unde era cantonat Spitalul de Campanie Militară Sovietic. Este incredibil faptul că un copil în vârstă de doar 6 ani a supravieţuit în urma unei astfel de explozii în condiţiile în care se ştie că efectul omorâtor al celor 1500 de fragmente produse de o grenadă și împrăștierea acestora poate ajunge la 100 de metri.
După retaregerea ruşilor, „copilul miracol” din Căcuciu a continuat tratamentul la spitalul din Reghin, sub stricta supraveghere a Dr. Vasile Nicolescu, fiul preotului Alexandru Nicolescu din Stânceni, omul care i-a salvat vederea copilului de doar 6 ani, care supravieţuise miraculos în urma exploziei, şi care peste ani avea să devină colegul nostru.
Ioan Buţiu a urmat cursurile şcolii primare în satul natal, având-o ca învăţătoare pe Floarea Filpişan. A urmat şcoala elementară în satul Şerbeni, absolvind 7 clase în anul şcolar 1950-1951, unde a avut ca profesori pe Emil Vultur, Ioan Paraschiv şi Vaselina Sava.
În anul 1951 a dat examen la Şcoala Pedagogică Română din Reghin, unde a avut doi diriginţi de excepţie, prof. Timotei Enăchescu şi Ovidiu Cota, iar în perioada 1951-1955 tânărul dascăl Ioan Buţiu a fost repartizat în învăţământ, în satul natal Căcuciu.
În luna octombrie a anului 1956 a fost încorporat în armată la arma „Grăniceri”, în Timişoara la Ministerul Apărări şi Internelor unde a apărat graniţa ţării la propriu cu arma în mână.
După stagiul militar de 3 ani a revenit la catedră fiind repartizat succesiv la şcolile generale din satele: Toaca, Sânmihai de Pădure, Ibăneşti, Isticeu, Toaca şi Hodac-Mirigioaia. În această perioadă Ioan Buţiu a avut şi funcţii administrative, de exemplu la Toaca a fost învăţător şi secretar de şcoală, iar la Hodac a fost secretar la şcoala de centru de comună.
Prima oară s-a căsătorit în anul 1966, pe vremea când era dascăl la Şcoala Elementară Sânmihai, apoi a divorţat şi s-a căsătorit în anul 1977 cu Alexandrina Dan, profesoară de matematică. Din prima căsătorie are un băiat, pe care l-a crescut prin Hotărâre Judecătorească. În urma celei de-a doua căsătorii s-au născut doi copii: Victor-Teodor Buţiu şi Dana Buţiu, ambii absolvenţi de studii universitare, băiatul a absolvit o facultate de Matematică-Informatică iar fiica o facultate de electronică şi programare.
După perioada în care a muncit în învăţământ (1956-1989) a fost suferit o operaţie grea timp în care a fost nevoit să intre într-un concediu medical urmat de pensionarea pe caz de boală până în anul 1993.
După ieşirea la pensie, Ioan Buţiu, fiind un om extrem de energic, a continuat să îşi aducă aportul în mai multe domenii de activiate:
-
- A îndeplinit funcţia de preşedinte în cadrul Asociaţiei de proprietari nr.7 din Cartierul Făgăraş din Reghin
- Secretar C.A.R. Învăţământ 1989-1996
- În anul 1993 a fost responsabil/încasator în cadrul Casei de Ajutor Reciproc pentru Cartierul Apalina, iar din anul 1994 a fost ales consilier şi vicepeşedinte. În această perioadă a avut repartizate următoarle sectoare: Valea Mureşului -Reghin-Stânceni, Valea Gurghiului-Reghin-Dulcea, Valea Beicii – Reghin-Dulcea şi Reghin-Urisiu. Ulterior colegul nostru a îndeplinit funcţiile de vicepreşedinte, reprezentant al Casei de Ajutor Reciproc a Pensionarilor pe judeţul Mureş în cadrul Federaţiei Naţionale a Pensionarilor şi nu în ultimul rând până la data de 1 octombrie 2020 a îndeplinit funcţia de membru în consiliul director.
Făcând un bilanţ contabil al realizărilor domnului Ioan Buţiu nu pot decât să mă înclin şi să îl felicit pentru modul exemplar şi tactul diplomatic cu care şi-a îndeplinit cerinţele de bază ale funcţilor pe care le-a deţinut, un om devotat, un om de onoare, un om împlinit, care are 3 fii, 6 nepoţi şi 4 strănepoţi. Nu putem decât să îi dorm mult succes şi o viaţă plină de bucurii alături de cei dragi ! Vă mulţumim
Cu stimă şi respect
Leon Stoica, preşedinte C.A.R.P. Reghin
Reghin, 13.11.2020