MOMENT DE RECULEGERE ÎN MEMORIA ECONOMISTULUI MELINTE CĂPRUCEANU, SINGURUL PREŞEDINTE DIN ISTORIA CAMEREI DE COMERŢ ŞI INDUSTRIE MUREŞ UCIS ÎNTR-O ÎNCHISOARE COMUNISTĂ !

„Un popor care nu-şi cunoaşte trecutul e condamnat să-l repete” spunea cândva marele nostru istoric Nicolae Iorga. Regimul comunist a persecutat și încarcerat elitele și pe toți cei care i s-au opus, încercându-se anihilarea oricăror inițiative individuale, mulți dintre aceștia plătind cu prețul vieții. Unul dintre aceştia a fost şi economistul Melinte Căpruceanu singurul preşedinte al Camerei de Comerţ şi Industrie Mureş din istoria instituţiei ucis într-o închisoare comunistă.
Puţină lume ştie că experimentatul contabil Melinte Căprucean a condus Camera de Comerţ şi Industrie Mureş din 1934 după plecarea din funcţie a farmacistului Victor Mera fiind numit în funcţie de către Nicolae Teodorescu, Ministrul Industriei şi Comerţului din România.
Melinte Căprucean a fost ales pentru faptul că înainte de 1934 a făcut parte din Consiliul de Administraţie al Camerei de Comerţ şi Industrie Mureş şi se bucura de susţinerea unanimă a celor mai influenţi oameni de afaceri din judeţ de la acea vreme dintre care amintim pe : Vasile Benko, fostul vicepreşedinte al Camerei, comercianţii, Ioan Bora, Mestiz Albert, Bela Bustya şi nu în ultimul rând industriaşul Albert Burger din Târgu-Mureş un mecena în domeniul lucrărilor publice şi creatorul berii Burger în perioada interbelică.
Melinte Căprucean a fost un om cu un destin extrem de tragic care nici azi, *(la aproape 72 de ani de la moarte) nu are la căpătâi o cruce fiindcă locul unde a fost îngropat economistul mureşean împreună cu alţi câţiva deţinuţi politici a rămas secret până în zilele noastre.
Numele acestui contabil martir figurează în cadrul Muzeului şi Memorialului Victimelor Comunismului şi al Rezistenţei de la Închisoarea Sighetul Marmaţiei din Maramureş, însă dintr-o necunoaştere detaliată a istoriei instituţiei acest martir a fost uitat pe nedrept.
Dacă „memorialul” are ca scop reconstituirea şi păstrarea memoriei poporului român, căruia timp de jumătate de secol i s-a indus în conştiinţă o istorie falsă, mă întreb când se va spune adevărul istoric şi va fi comemorată suferinţa acestui brav român care a dat dovadă de demnitate în vremuri de restrişte?
Cred că astfel de oameni cum a fost şi Melinte Căpruceanu ar trebui să ne servească tuturor drept repere imuabile de curaj și demnitate, întrucât ne-au demonstrat că „nu resemnații scriu istoria, ci cutezătorii ei, „prin aceștia, neamurile sunt veșnice”, spunea şi Corneliu Coposu.
Având în vedere că în data de 1 august 2025 se vor împlini 72 de ani de când a murit într-o închisoare comunistă Melinte Căpruceanu, îi sugerez pe această cale cu toată consideraţia pe care i-o port domnului ec. diplomat Vasile Pop, preşedintele Camerei de Comerţ şi Industrie Mureş să înainteze Cancelariei Prefectului Judeţului Mureş un memoriu cu activitatea acestui om extraordinar pentru acordarea titlului „Fibula de la Suseni” (post-mortem) cea mai înaltă distincție a județului, anul acesta de Ziua Naţională a României.
Ar fi o datorie de onoare adusă unui om excepţional şi un gest nobil de a-i respecta memoria şi meritele unei personalităţi care a scris o pagină din dezvoltarea economică şi culturală a acestui judeţ care, în cazul contabilului Melinte Căpruceanu, a fost plătită cu viaţa şi cu propriul sânge”.
Melinte Căpruceanu a fost de-a lungul anilor, contabil la U.R.C.C. Reghin, președinte al Asociației Comercianților din Reghin, membru al Consiliul de Administraţie al Băncii „Mureşiana” preşedinte al Băncii Populare „Isbânda”, ( una din printre primele unităţi bancare din judeţ care acordau diferite împrumuturi financiare ţăranilor), președinte interimar al Camerei de Comerț și Industrie Mureș, deputat în Parlamentul României, primar al Oraşului Reghin, membru în Consiliul de Administraţie al Camerei de Comerţ şi Industrie Mureş, membru de drept, cu vot deliberativ, în Consiliul Județean Mureș şi nu în ultimul rând a făcut parte din Comisia de cenzori în cadrul Societăţii Cooperativă Regională „Solidaritatea” din Târgu-Mureş.
Totodată pentru meritele sale în calitate de deputat Melinte Căpruceanu a fost distins cu decoraţia „Vulturul Roşu” în Grad de Cavaler.
A consemnat Matei R. Mihai
Sursa foto: https://www.cciams.ro/