Snookerul, ca și artele marțiale, formează caractere !

0

      Francisc Tobă, președintele Federației Române de Snooker, prezent în perioada 14-16 mai la Reghin în cadrul Turneului „Monte Cristo” a subliniat nevoia popularizării snookerului în România, dar mai ales a găsirea mecanismelor de implementare a acestuia în teritoriu. Pentru mine, este o mare plăcere să cunosc oameni pe de o parte, iar pe de altă parte, să văd că există resursă umană și dorință. Trebuie doar să-i cauți, să-i încurajezi, să le spui că se poate. Pe mine mă bucură să constat faptul că acest sport care este snookerul începe să prindă teren, dovadă că foarte multă lume iubește acest sport. Este un sport care necesită foarte multă sportivitate, și în egală măsură îți educă o anumită tenacitate, exact cum un om de afaceri are nevoie să reușească în business-ul său. Pe de altă parte, este și un joc al minții extrem de performant. Echilibrul psihologic este foarte important, cu precădere echilibrul emoțional. Noi încercăm să implementăm acest stil de a face performanță copiilor noștri. Snookerul, ca și artele marțiale, formează caractere. Eu cred că cei mai câștigați sunt părinții care își trimit copiii la snooker. Vor câștiga după un an, doi sau trei o cu totul altă imagine despre copilul lor care devine mult mai echilibrat emoțional, cu o gândire de perspectivă. Este un joc al minții, și în aceiași măsură o mare concentrare de efort fizic. Nu în ultimul rând, snookerul este un sport de gentlemani şi singura competiţie din lume în care sportivii se concurează cu papionul la gât”, a precizat Francisc Tobă pentru viselenuautermenlimita.ro. 

About Author

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *