STRĂ-STRĂNEPOTUL PROTOPOPULUI GRECO-CATOLIC PETRU MAIOR A FOST UN BRAV GENERAL AL ARMATEI ROMÂNE !

Marcel Olteanu a fost unul dintre generalii bravi ai Armatei Române din Primul Război Mondial cu strămoşi din Reghin. A fost fiul lui Constantin Olteanu din Reghinul Săsesc şi stră-strănepot al protopopului greco-catolic Petru Maior şi s-a născut la 4 mai 1872 la Craiova. A fost un ofiţer de carieră, exigent, direct, luptător, vertical, generos, dârz, demn şi un om care și-a venerat ţara și și-a iubit familia mai mult decât orice. A fost un model de admiraţie profesională care a lăsat moştenire posterităţii două cărţi memorabile „Deprinderi tactice pentru tinerii ofițeri din toate armele”, publicată în anul 1910 şi cartea oştăşească „Huzarul negru, publicată în anul 1915.
A îndeplinit funcții de comandant de regiment, brigadă și divizie în campaniile anilor 1916, 1917, și 1918. A fost decorat cu Ordinul „Mihai Viteazul”, clasa III, pentru modul cum a condus Brigada 3 Roşior în luptele de la Oituz, din campania din 1917. „Pentru vitejia cu care a condus Brigada descălecată în luptele de pe Valea Oituzului în iulie și august 1917, s-a distins prin atacurile date de brigada sa pentru cucerirea importantei pozițiuni de pe Coșna.” Înalt Decret no. 1327 din 11 noiembrie 1917.
După absolvirea școlii militare de ofițeri (8 iulie 1891) este avansat la gradul de sublocotenent. A ocupat diferite funcții în cadrul unităților de cavalerie sau în eșaloanele superioare ale armatei.
A fost avansat la gradul de locotenent pe 1 ianuarie 1894, la gradul de căpitan pe 28 noiembrie 1900, la gradul de maior pe 10 mai 1910.
În 1912, când se înființează Liceul Millitar „Nicolae Filipescu” de la Mănăstirea Dealu, a fost numit în funcţia de comandant al acestei școli, funcție pe care o deținut-o până în 1916, când a trecut munţii în fruntea Regimentului 2 Călăraşi.
A fost avansat la gradul de locotenent-colonel la 1 aprilie 1914 și la gradul de colonel pe 10 mai 1916.
În perioada Primului Război Mondial, îndeplinit funcțiile de comandant al Regimentului 2 Călăraşi, şef de stat major al Corpului I Armată, comamandant al Brigăzii 3 Roşiori şi ccomandant al Diviziei 6 Infanterie, remarcându-se pe timpul Bătăliei de la Oituz.
Bătălia de la Oituz din august 1917 a reprezentat o victorie tactică, alături de bătăliile de la Mărăști și Mărășești, salvând Moldova de a fi ocupată de către armatele Puterilor Centrale. Luptele defensive din vara și toamna anului 1917 au fost expresia curajului și îndârjirii țăranului român dus la oaste, a hotărârii comandanților români și, probabil, a norocului care intervine din când în când în destinele unor națiuni.
În noiembrie 1917, Marcel Olteanu a fost numit comandant al Corpului Voluntarilor Români Ardeleni Bucovineni cu baza la Hârlău şi şi-a încheiat strălucitor cariera militară ca general inspector de armată, cu dreptul de a purta uniforma toată viaţa.
După o viaţă în slujba ţării Marcel Olteanu s-a stins din viaţă în anul 1943 la Bucureşti trecând la „ţărmul veşniciei” împăcat cu soarta şi cu Dumnezeu.
A consemnat Matei R. Mihai