TEODOR BELDEAN UN AMBASADOR AL FAPTELOR BUNE CARE FUGEA DE LAUDE ŞI OFEREA AJUTOR ÎN ANONIMAT !
Aşa am aflat de un ajutor oferit în anonimat de către părintele protopop ortodox Teodor Beldean după Revoluţia Română din decembrie 1989 în familia unor greco-catolici care aflând că urma să vină protoiereul în curtea lor la o familie de creştini ortodocşi de Bobotează au trimis vorbă la vecini să-l roage să intre şi la aceştia să vestească botezul Domnului.
Părintele a primit mesajul şi după ce a sfinţit casa enoriaşilor ortodocşi prin stropire cu apa sfintita si a vestit Botezul lui Hristos a intrat şi la familia de greco-catolici care erau extrem de săraci şi aveau mai mulţi copii. Capul familiei i-a explicat preotului că trăiesc la nivel de subzistenţă şi că ani la rând nu au putut să îşi plătească cotizaţia la biserică iar acum cu greu a reuşit să strângă 100 de lei pentru a intâmpina sărbătoarea Bobotezei.
Cu acest prilej părintele Beldean a observat sărăcia din casa celor care l-au chemat însă s-a minunat că în ciuda lipsei de bunuri materiale casa era curată, slava și măreția praznicului nu suferea știrbire căci pentru acei oameni credeau la modul absolut că Boboteaza e o sărbătoare de reînnoire a botezului lor, prin care a început relația veșnică de viață și iubire cu Dumnezeu Tatăl, Fiul și Duhul Sfânt.
După ce a conversat cu fiecare membru al familiei părintele Beldean a înţeles că Dumnezeu l-a trimis într-o casă de oameni credincioşi cu suflete curate care s-au izbăvit de patimi și care în ciuda sărăciei materiale în care trăiau se veseleau neîncetat de dumnezeiasca dragoste.
Erau onoraţi de prezenţa protopopului în casa lor şi se citea pe chipurile credincioşilor recunoştinţa şi dorinţa arzătoare să primească Botezul Domnului. Teodor Beldean a apreciat că în ciuda sărăciei lor au ţinut post negru în ajunul Bobotezei şi că au reuşit să strângă 100 de lei care au aşezat-o pe o masă cu câteva bucate ieftine.
După ce le-a ascultat bucuriile şi necazurile cu multă răbdare părintele Beldean i-a binecuvântat şi înainte să plece din acea casă a aşezat 1.000 de lei din buzunarul său peste acea sută de lei care a fost agonistă cu multă sudoare de tatăl copiilor.
Fiecare dintre noi își scrie propria-i poveste. Viața omului este alcătuită din clipe. Părintele Beldean a înţeles la timp cât de important este în viaţă să nu fugim de oamenii care ne cheamă în autor, să valorificăm, fiecare clipă, fiecare oră, pentru că numai așa vom avea o viață binecuvântată. După ce vom fi părăsit această lume, mutându-ne la cele veșnice, în Împărația Cerurilor, va fi prea târziu pentru a mai spune: „Ah, dacă aș mai fi avut încă puțin timp să-mi îndrept greșelile să fac o faptă bună ”.