Până în prezent, s-au scris la nivel mondial foarte multe cărți, pe tema cercetării firului de păr, despre importanța și sănătatea podoabei capilare ori despre posibile leacuri pentru calviție, însă majoritatea acestora, sunt variaţii ale unor ipoteze şi idei mai vechi, lansate de diverşi autori, care puse în lumina ultimelor descoperiri științifice din secolul XXI par mai veridice ca niciodată.
Cineva spunea la un moment dat că: cultura noastră îi face pe oameni să creadă că, stilul în care ne purtăm podoaba capilară este o chestiune de preferință personală, că este o chestiune de modă sau de comoditate, și că modul în care oamenii aleg să-și poarte părul, este pur și simplu o problemă cosmetică. Personal, pentru mine, ideea de a-mi lăsa părul lung a pornit de la un pariu secret, cu viața, pe care dacă vi-l spun ar trebui apoi să vă împușc. Glumesc, dar, adevărul este că, după vreo 20 ani, nu mai contează scopul, ci secretul, care este informaţia despre care se ştie că nu se ştie.
La vârsta de 21 de ani, m-am hotărât să îmi las părul lung, fără să știu atunci, nici măcar, care sunt etapele de creștere a părului. Nu auzisem în viața mea de anagen, de catagen sau telogen. Era o chemare de undeva, care îmi spunea că, părul meu trebuie să îl las să crească. Era un impuls instinctiv. Ulterior, am aflat că, cu mult timp în urmă, oameni multor culturi nu-și tăiau părul, considerându-l o parte din ființa lor întreagă. Totodată, când oamenii erau cuceriți, sau luați ca sclavi, părul lor era tăiat, ca semn de recunoaștere al sclaviei. Tăierea părului, a fost aplicată ca pedeapsă, sau ca modalitate de a scădea puterea celor înrobiți.
În timp ce colegii mei de generație, experimentau în exces toate tunsurile ce li se potriveau cel mai bine fizionomiei lor, eu nu țineam cont de nici un trend ci din contră, m-am hotărât să nu mă mai tund, și să nu mai stau la rând la frizerie.
Nu a fost ușor să îmi las părul să crească în voie că apăreau ispite „din toate direcțiile„, în special vara, când majoritatea prietenilor și cunoștințelor mele adoptau cea mai simplă frizură, și cred, că, nu aș fi rezistat nici eu, dacă nu aș fi avut o motivație mai puternică decât tentațiile anotimpurilor și grijile stomacului.
Eu am făcut atunci un „pariu cu viața”, fiindcă aveam impresia, că am nevoie de o schimbare pentru a-mi regăsi vitalitatea pe care o pierdusem după ce am contactat o bacterie și m-am trezit cu o infecție stafilococică tegumentară foarte rară contactată în timpul liceului de la o unitate de alimentație publică din municipiu. Am fost operat pe viu, și apoi am urmat un tratament aspru, fiind ars cu gheață carbonică fapt ce mi-a cauzat leziuni severe ale pielii și câteva cicatrici care mi-au creat complexe foarte mari în perioada adolescenței.
Mi-au trebuit mulți ani să nu mai fac confuzie între soartă și destin, să ajung să trăiesc în armonie cu mine, adică să fiu împăcat cu alegerile mele, atât în viaţa personală, cât şi profesională și să fiu de acord cu cel mai mare dramaturg și poet englez William Shakespeare care spunea la un moment dat că : „Își bate joc de cicatrici doar cel care nu a avut nicio rană”. Am înțeles până la urmă că sunt lucruri în viață pe care trebuie să le primești cum ți le dă Dumnezeu și nu ai cum să le întorci, fiindcă fac parte din destinul tău. Și de regulă asta se întâmplă atunci când noi ne ignoram chemarea vieții și nu încercăm în mod activ să ne reconectam la sufletele noastre sau la adevărata noastră natură. Când ne lăsăm viețile în mâinile soartei, cedăm controlul altor oameni și circumstanțelor. Când nu depunem un efort conștient pentru schimbare și evoluție, ceea ce ni se întâmplă se numește soartă. Însă dincolo de trauma provocată de aceea infecție care a fost la un pas să mă omoare odată cu trecerea timpului, părul meu creștea tot mai lung, și eu simțeam că, mă schimb nu doar emoțional, ci și fizic, spiritual și mental. Când am ales să preiau controlul și responsabilitatea pentru viața mea, a fost pentru prima oară când am simțit că se petrec lucruri ciudate și minunate în același timp în sufletul meu că am făcut un pas spre construcția în mod activ a destinul meu în loc să îmi trăiesc viața în funcție de soartă.
De-a lungul anilor, am avut și de pierdut și de câștigat de pe urma podoabei mele capilare. Uneori am fost condiționat să mă tund, ca să pot fi angajat, la o unitate bancară, la o firmă de publicitate sau la un post de radio și nu înțelegeam de ce un tânăr, care vrea să fie original, și nu o imitație, ce își crează o imagine personală și vrea să aibă stil fie printr-o vestimentație diferită, frizură, sau o podoabă capilară nonconformistă, este exclus din anumite funcții publice, în timp ce alte persoane, care nu au avut niciodată o frizură, stil sau personalitate, au ajuns să fie aleși aleși primari sau parlamentari prin vot popular. Îmi vine să râd şi acum când mă gândesc ce mentalitate retrogradă aveau majoritatea seniorilor dintr-o asociaţie culturală din oraşul meu natal care nu m-au ales în funcţia de preşedinte doar pentru faptul că aveam „coadă”.
E adevărat că, au fost și părți bune, legate de creșterea părului, fiindcă după ce am ajuns să lucrez ca reporter atunci când mă așteptam mai puțin, primeam complimente de la VIP-uri care nu mi-aș fi imaginat să facă acest gest, eram agreat de anumite grupuri elitiste tocmai pentru podoaba capilară cu cicatrici și „În(v)iață!”. În schimb, dacă trag linie după atâția ani, și privesc în urmă, dincolo de faptul că acest pariu mi-a îndreptat judecățile, mi-a dat o minte de o claritate cristalină, m-a mai învățat ceva, că cele mai dificile trei lucruri în această viață sunt: să păstrezi un secret, să crezi cu adevărat că nu în stele se află destinul tău, ci în tine însuți și să devii conștient la modul conjunctiv perfect că ești responsabil de propria ta evoluție sau involuție.
După mulți ani, în care mi-am lăsat părul să crească, am aflat despre uluitoarea descoperire, care demonstra că, anumiți stimuli exteriori se transmit prin intermediul firelor de păr, care nu sunt simple celule moarte, cum se credea până acum, ci adevărate antene! Deşi oamenii de știință abia încep să înţeleagă ce este în realitate părul, în tradițiile milenare, precum Yoga, sau medicinei naturistă Ayurveda, se cunoaşte deja faptul că, părul nu a fost lăsat la întâmplare să ne acopere trupul, ci că el are funcţii foarte importante în preluarea şi transmiterea informaţiilor şi energiei. Ce fel de energie ? Vezi tradițiile tribului de indienii „Hopi“din sud-vestul Statelor Unite ale Americii.
Robert Matei în două ipostaze diferite realizate la o distanță de zece ani în 2008 și respectiv 2018
E demonstrat științific că, în momentul când părul de pe cap este lăsat să ajungă la lungimea sa completă, matură, atunci fosforul, calciul și vitamina D sunt toate produse, intră în circuitul limfatic și chiar în lichidul cefalorahidian, prin cele două vase sangvine din partea de sus a creierului. Această schimbare ionică, creează o memorie mai eficientă și duce la o mai mare energie fizică, la o rezistență îmbunătățită și la răbdare.
Eu, personal, simțeam un fel de metamorfoză internă, dar nu realizam la ce nivel științific se întâmplă. Primeam diferite semne, de exemplu, oamenii cu intenții ascunse răuvoitoare mă ,,electrocutau” când ne întâlneam și ne salutam. Codul Bunelor Maniere spune că strângerea mâinii se practică mai ales când două persoane care se întâlnesc urmează să se oprească și să stea puțin de vorbă. Să saluți pe cineva strângându-i mâna este un semn de mare stimă însă pentru mine era un chin dacă persoana care vroia să îmi strângă mâna era fățarnică, mințea sau era duplicitară. (Știți genul acela de persoane care te conving că sunt persoane bune, “se bucură” de succesele tale, <la suprafață și interior clocotesc de ciudă>. Iar când într-adevăr ai probleme dispar ca prin farmec. În realitate, sunt foarte aproape și îți savurează înfrângerile aceștia sunt vampirii binelui în ghilimele fiindcă își urmăresc interesul chiar atunci când îți fac un serviciu). În schimb la oamenii ceilalți ,,cu temperament impetuos și cu vibrații spirituale înalte, la vedeam aura fie în viața de zi cu zi, în fotografii sau în vise.
Nu mai e demult un secret că dintre cele cinci simţuri principale, percepţia tactilă este cel mai puţin înţeleasă de cercetători. Am fost “curentat“ de multe ori în degete până când am înțeles că în părul meu există un radar insesizabil cu ochiul rece care detectează minciuna și după o scanare extrem de rapidă îmi mă dă o re-in-formare cu tulburările interioare a persoanei din fața mea. Cum codifică şi transmit semnale către creier, firele de păr precum şi modul în care aceste semnale sunt decodate şi apoi utilizate de cei care au avut asemenea experiențe sunt în continuare întrebări la care încă oamenii de știință nu oferă răspunsuri clare. Dar se întâmplă și mă bucur că în sfârșit firul de păr a devenit un subiect de actualitate.
De exemplu în India, un Rishi este cunoscut ca un înțelept care în timpul zilei își răsucește părul până în creștetul capului, pentru a-și energiza celulele creierului, apoi, pe timp de noapte, îl piaptănă în jos. Un „nod Rishi” energizează câmpul magnetic (aura) și stimulează glanda pineală din centrul creierului. „Activarea pinealei conduce la o secreție sporită a acesteia, care este esențială pentru dezvoltarea unor funcții intelectuale mai înalte, precum și pentru o percepție spirituală mai mare.” spunea maestrul Yogi Bhajan. („Rishi este un cuvânt vechi-indian preluat în limba sanscrită, care se aplică tuturor mișcărilor regulate ale cosmicului vedic. Prin extensie, un Vedic Rishi este unul dintre martorii cruciali ai ordinii cosmice…Un Rishi este un vechi clarvăzător care poate auzi conștiința cosmică, spre deosebire de alte ființe. Răspunderea lui este să traducă pulsațiile inimii lumii prin imnuri pe care le compune și le interpretează. Muzica nu este scrisă, cu excepția înregistrărilor Akashic, pentru că totul este oral … „, conform articolului <Căutarea Iluminării> Cei Șapte Rishi de pe siteul Eden Saga – O altă istorie a omenirii.
Am găsit de cuviință să lansez serialul ,,Totul despre păr, cu Robert Matei, DE LA SERIOS LA CURIOS”, care să aducă în prim-plan, sfaturi cosmetice, despre un bun de preț: podoaba capilară, despre adevăratele motive ale calviției, mecanismul natural de creștere a părului, superstiții și curiozități despre firul de păr, prin analiza căruia se poate determina nu doar starea de sănătate a persoanei căreia îi aparține, ci se pot stabilii și obiceiurile, predispozițiile la diverse boli și multe alte secrete. Așa că dacă citim azi printre rânduri povestea lui Samson și a Dalilei, din Biblie, în lumina descoperirilor recente. din secolul XXI, realizăm că conține mult adevăr codificat. Samson, omul cândva renumit ca invincibil, a fost învins și a ajuns sclav după ce i-a fost tăiat părul, din pricina unei femei care “i-a vândut” secretul vieții sale, Filistenilor pentru o mie şi o sută de sicli de argint.
În urmă cu mai bine de un deceniu am iniţiat prima rubrică din presa scrisă din România intitulată „Se caută cel mai lung şi mai sănătos păr”
