Ultimul „primar sas” al Batoșului a împlinit 90 de ani! Notre respect, Nösner Helmuth-Emil
S-a vorbit și probabil, se va mai vorbi multă vreme despre valorile care ar trebui să caracterizeze o societate, despre oameni de onoare și oameni care au avut o vocație, a conștiinței eului, a muncii profesionale, a realizării unui ideal și a cristalizării personalității. De curând un astfel de om din municipiul nostru a împlinit venerabila vârstă de 90 de ani, se numește Nösner Helmuth-Emil, e seniorul comunității săsești din Reghin și un patriot local care nu a crezut că emigrarea în străinătate poate să îi ofere mai multe satisfacții și bucurii decât țara și orașul natal. Nu am citit nicio știre și nu am văzut nicio emisiune tv despre acest om care a avut un rol important în viața administrativă, politică și economică a Reghinului și a Batoșului. Sunt 90 de ani de bucurii dar şi de multe griji, nedreptăți şi mai ales probleme de sănătate cu care a fost încercat în tumultuoasa lui viaţă!
Ne-am întâlnit întâmplător pe strada Călărașilor și am rămas plăcut surprins de eleganța cu care se plimbă singur pe stradă și cât de lucid este acest „Tezaur Uman Viu” care și-a trăit viața în trei regimuri, cu multe peripeții și sacrificii pentru a rămâne cetățean cu drepturi depline în orașul său drag. Liniștit, cu un temperament plăcut, chiar dacă este născut în același an în care Societatea Română de Radiodifuziune şi-a început prima emisie, Nösner Helmuth-Emil nu s-a demodat și continuă să se facă iubit de cei din jur, prin tactul și farmecul de care dispune.
Istoria familiei Nösner pe meleagurile reghinene a început la 1880 când bunicul său originar din Mediaș a obținut un post de funcționar în Reghinul-Săsesc, în administrația locală a primăriei, tatăl sau a fost un celebru măcelar în oraș iar sărbătoritul ajuns la nouă decenii de viață a trecut prin sita a mai multor meserii, funcții și ipostaze care pot face obiectul unui studiu socio-antropologic.
A fost ucenic într-o fabrică de piele în Germania, refugiat în Al Doilea Război Mondial deținut într-un lagăr din Jena, arestat într-o închisoare din Oradea, sanitar în armată la Ploiești, activist și președinte în Comitetul Antifascist German din Județul Mureș, instructor în cadrul Sindicatului Agricol. Sărbătoritul a fost totodată și președinte la sindicatul IAS Reghin, instructor de partid pe Valea Luțului, pe zona Batoș – Monor vreo 15 ani iar după desfințarea raioanelor în 1968, a fost desemnat primar la Batoș, unde a condus comuna tip de 6 ani după care s-a transferat la Reghin pe funcția de șef al biroului aprovizionare-desfacere al Cooperativei Lemn-Metal de unde s-a pensionat în 1989.
Mai greu găsești în zilele noastre un astfel de om idealist, caritabil și înțelegător, totdeauna dispus să-și ofere sprijinul celui care are nevoie de el, luptând pentru dreptatea și drepturile semenilor lor.
Acest om de fiecare dată când îl întâlnesc, îl contactez telefonic sau îl vizitez acasă îmi dă senzația că nimic nu-l poate destabiliza, că este pregătit pentru orice lucru neprevăzut din lumea asta și face parte din lista celor mai spectaculoși vârstnici reghineni pe care i-am cunoscut vreodată. Nu știu dacă domnul Nösner Helmuth-Emil deține secretele anti-îmbătrânire dar știu că e un fenomen al naturii: diabetic de 50 de ani, pensionar de aproape 30 de ani nu îl mai sperie moartea după ce a suferit 7 infarcturi, un atac cerebral, a fost operat de patru ori pentru afecțiuni oculare și chiar dacă azi mai vede cu un sfert de ochi știe să împărtășească minunea și recunoștința că se află încă aici.
Fostul primar a suferit totodată o operație de bypass coronarian și de 12 ani trăiește cu un „motoraș la inimă” care i-a fost implantat pentru că avea un ritm cardiac mai mic de 40 de bătăi pe minut. Și dacă nu era de ajuns asta anul trecut nonagenarul reghinean a căzut și s-a ales cu o fractură de umăr care s-a vindecat și fără fizioterapie fiindcă sărbătoritul crede cu tărie în energia mirifică de vindecare a timpului care însănătoșește și fără tratamentul medical cu ajutorul agenților fizici.
Cert este că invincibilul Nösner Helmuth-Emil în urmă cu câteva zile a împlinit 9 decenii de viață și sunt mândru că l-am cunoscut pe acest om fascinant care nu își reproșează nimic privind înapoi fiindcă spune că toată viața a îndeplinit cerințele de bază ale societății și că nu a făcut niciodată fapte a căror amintiri l-ar fi putut face să roșească, pentru că știe că nu e nici o victorie pe lume și nici o mulțumire mai deplină și mai mare decât să ai o conștiință curată.
A locuit în copilărie pe strada Abatorului, un an a locuit într-o casă pe Calea Mihai Viteazul lângă Detașamentul de Pompieri și de 50 de ani locuiește într-un apartament modest din cartierul Mihai Viteazul. Sărbătoritul este căsătorit de 55 de ani cu Ioana Crăciun pe care a cunoscut-o în 1963 pe vremea când era învățătoare în Dedrad și alături de care a trăiește o poveste de dragoste de 57 de ani și care pe 4 mai 2018 a aniversat ,,Nunta de Smarald” la 55 de ani de căsnicie alături de sufletul său pereche. Din această căsnicie mixtă s-a născut un băiat, ajuns azi inginer constructor de mașini în Brașov din partea căruia au doi nepoți, Andreea, studentă, în anul I la facultatea de filologie din cadrul Universității Babeş-Bolyai din Cluj-Napoca și Cristian student la facultatea de Inginerie și Mnagementul Sistemelor Tehnologice, anul IV la Stuttgart în Germania.
La mulți Ani, domnule Nösner Helmuth-Emil, zile senine, multă sănătate și sensurile adânci pe care Providenţa le-a aşezat în această aniversare să fie pentru cât mai mulți o lecție că: „valoarea fiecărui om se măsoară după faptele bune pe care le face.”
About Author
