UN EPISOD NECUNOSCUT DIN VIAŢA SOPRANEI ACA DE BARBU DIN REGHIN

EPISODUL 4

Soprana Aca de Barbu a fost fiica contabilului Sever Barbu funcţionar în cadrul Băncii Mureşiana din Reghin şi strănepoata memorandistului Patriciu Barbu şi a ajuns să studiez muzica la Viena datorită omului de teatru Aurel P. Bănuţ care în 1913 a avut-o reprezentaţie de teatru în oraşul nostru la invitaţia Asociaţiunii „ASTRA” Reghin sub conducerea avocatului Ioan Harşia.

Aca de Barbu a ascultat sfaturile lui Bănuţ şi opt ani mai târziu cânta pe marile scene din Karlsbad, Brno, Viena sau Berlin. În anul 1921 reghineanca apărea în paginile revistei „Karlsbad ‘Reise und Boeder Zeitung” cu cele mai importante vedete din epocă precum acorul Alexandru Moissi, actriţa Claire Welentin, actorul Eugen Jensen, etc.

S-a întors în ţară la Cluj abea în iarna anului 1921 să se întâlnească cu tatăl ei Sever Barbu care venise din Reghinul-Săsesc să o vadă. Pentru întâia oara a simţit atmosfera României Mari, într-un oraş ardelenesc. Trenul care o adusese la Cluj, avea vagoane cu geamuri sparte încă, şi răcise binişor cântăreaţa pe drum.

La Cluj, afară că Metropola Ardealului avea o operă de curând înfiinţată, care dădea spectacole de 3 ori pe săptămână, şi fix în seara aceia când a ajuns soprana la Cluj era premiera la „Luceafărul’ operă originală de Neculai Bretan şi Aca de Barbu îşi amintea cu câte eforturi a pus regretatul Popovici Beyreuth în prima operă să vestească triumfător spectatarilor: că avea loc în acea seară „Cavaleria Rusticană” graţie concursului ce-l dădea un oaspete neaşteptat, d-ra Aca de Barbu de la „Volksoper” din Viena care până la urmă din simplă spectatoare la premieră a ajuns să cânte pe scenă.

Iată cum povesteşte chiar soprana Aca de Barbu scena din 1921, abia sosită la Cluj de la Viena „Am ţinut să asist la acest spectacol. Tata însă se împotrivi.

– Nu fata mea, azi nu, eşti obosită, ai să te duci să to culci.

Totuşi l-am înduplecat pe bătrân. La Operă, la Casa de bilete, mare aglomeraţie. Aci aflând că în seara aceasta nu se mai dă „Cavaleria Rusticană” fiindcă interpreta Santuzei, e bolnavă şi multă lume cerea banii îndărăt Eu totuşi am trimis Direcţiei Operei, cartea mea de vizită, cerând să mi se dea o lojă, s-o plătesc ulterior, numai ca să nu fac coadă la cassa, atâta îmbulzeală era acolo. Şi iată vine la mine, fugind şi găfăind intendentul Operei de atunci Demeter, Dumnezeu să-l ierte, care mă roagă, să mă urc la locţiitorul de Director, d. Constantin Pavel căci directorul, regretatul Popovici Beyrouth, era plecat la Bucureşti.

D. Pavel se pregătea să joace în„Luceafărul”. Cum mă vede îmi cade în genuchi, deşi l-am văzut pentru întâia cară în viaţă îmi strigă ca un disperat :

— Nu mă întreba nimic, dar salvează-ne Opera.

— Ce vrei ? nu te înţeleg !

— Sa ne cânţi azi în „Cavaleria Rusticană”.

— Dar n-am cântat nici odată în rolul Santuzei.

— Trebue să cânţi ! Trebue să cânţi !

Aveam atunci impresia, că dacă mai stărui în refuz, dl- Pavel mă sugrumă.

În câteva clipe mi s-a explicat de alţii care era situaţia de atunci a Operei din Cluj. În urma multor intrigi se urmărea la Bucureşti închiderea Oerei din Cluj, de abia înfiinţată. S-au format mai multe bisericuţe, şi artişti şi artiste s-au abătut, acei care lucrau contra interese!or nouei instituţiuni. Aşa s-a înâmplat că o operă anunţată azi pe afiş în ultimul moment se amâna, se înlocuia cu altceva.

Nerespectarea repertoriului şi atâtea schimbări începuse să plicisească publicul. Dar mai ales factorii autorizaţi din Bucureşti.

De aici apelul deznădăjduit ce mi s-a adresat să salvez spectacolul din seara aceea. Am fost condusă într-o sală de repetiţie, de d-na Spanner, o corepetitoare germană, şi mi s-a spus că până la 9 jumătate seara „am timp” să învăţ rolul Santuzei, în vremea ce se juca „Luceafărul”.

Ca să mi se dea curaj, mi s-a spus că întreaga reţetă din seara aceia, mie mi se va da. Evident că muzica, partida, o cunoşteam, numai că n-am studiat special şi detailat rolul. Bietul tenor Traian Grozăveseu, care mă însoţise în sala de repetiţie şi cu răsuflarea reţinută urmărea proba, la un moment dat izbucni cu entuziasm: „Es geht !” (Este bine ). „Es geth ! (Merge). Era încântat de muzicalitatea mea, de graba cu care intrasem în rol. Am mai repetat duetul cu el şi noile colege m-au dus în garderobă, m-au îmbrăcat Lya Pop mi-a împrumutat cerceii, alta m-a pieptănat și aş putea zice că mi-au dat brânci să ajung pe scenă. Şi aşa m-am pomenit pentru întâia oară în faţa publicului din Cluj.”, își amintea soprana în 1937.