UN ROMÂN CARE A ÎNDRĂZNIT SĂ INTRE ÎNARMAT ÎN PIAŢA MARE A TÂRGULUI REGHIN ÎN 1608 A RĂMAS CONSEMNAT ÎN ANALELE ISTORIEI PENTRU CURAJUL SĂU !

Acum 415 ani un român curajos a sfidat restricţiile impuse de autorităţile locale şi a încălcat cu bună ştinţă legile vremii intrând în târgul Reghinului Săsesc înarmat. S-a plimbat prin oraş fără ca cineva să încerce să-l deranjeze şi-a făcut probabil diverse cumpărături ori şi-a satisfăcut diverse curiozităţi după care a plecat din oraş fără afle cineva vreodată, cine a fost acest om ? şi ce căuta în realitate la Reghin ? Poate dacă nu descoperea regretatul istoric Vasile Lechinţan actul cu pricina nu am fi aflat niciodată de această întâmplare petrecută aici în anul 1608 care a rămas în analele Arhivelor Naţionale după ce un subprefect din Comitatul Turda îl acţiona în judecată pe primarul Reghinului de atunci că nu l-a prins pe un român care s-a plimbat înarmat prin oraş …

Dar să vedem ce s-a întâmplat de fapt ?

La 21 aprilie 1608, un vicecomite (funcţia echivalentă azi cu cea a unui subprefect ) al Comitatului Turda acţiona în judecată pe judele (primarul) târgului Reghin (oppido Zas Regen) şi pe juraţi, deoarece nu a prins, potrivit statutului comitatului – pe un român care a umblat cu armă, interzisă, în piaţa liberă, şi înarmat a plecat în pace din oraş, menţionează documentul.

Potrivit aceluiaşi statut, judele şi juraţii erau astfel pasibili de a plăti amenda cuvenită. Hotărârea scaunului de judecată încă nu era definitiv luată de vreme ce cazul reapare în protocolul de judecată şi în 30 martie 1609, când comitele Comitatului Turda şi obştea nobililor aceluiaşi comitat acţionează din nou în judecată în calitate de reclamanţi pe târgoveţii din Reghinl Săsesc (oppidonos Zas Regen) pentru desconsiderarea legilor şi anume pentru nearestarea românului care anul precedent a trecut cu braţ înarmat prin piaţa mare a Târgului Reghin (in teatro oppidi Zas Regen volachum armatis menibus incedentes).

Cazul în sine este destul de pitoresc, desprins parcă dintr-un roman medieval. Ne imaginăm astfel afluenţam mare de ţărani români care frecventau piaţa mare a târgului Reghin în epocă, venind cu produsele lor agricole şi chiar meşteşugăreşti, sau cumprând cele necesare traiului de la ţară de la meşteşugarii târgoveţi reghineni: de la coase la furci, secere şi alte unelte agricole, la oale, funii, cizme etc. Românului nu-i este încă interzis să poarte armă, asemenea legiuiri, neîntârziind să apară în chiar acel secol, dar era interzis oricui să poarte arme în piaţa mare a oraşului, aşa cum la Cluj de exemplu, Sfatul oraşului hotăra la începutul secolului XX, ca ţăranii care vin în oraş cu prilejul iarmarocului, să lase armele la porţile cetăţii (furci, lanţuri, securi, baltage) temându-se, bineînţeles de tulburări iscate, mai cu seamă la cârciumile din oraş.

Românul înarmat, pomenit în documentul mai sus amintit, putea să fi purtat chiar o armă adevărată, de foc adică o puşcă, şi va fi fost probabil un drabonţ de la Cetatea Gurghiului. Dar putea să fie şi un simplu ţăran înarmat, cu nelipsitul baltag, aşa cum se obişnuia în epocă. De asemenea atunci când cneazul Teodor Mosin din Fărăgău, a fost prins de un nobil în 12 martie 1608, în Reghin, el a fost jefuit la marginea oraşului de tot, ce avea la el, printre care şi de un baltag sau toporişcă, aşa cum aflăm dintr-un proces din acel an.

Scena cu românul înarmat din piaţa publică relevă şi o anumită stare de spirit a românilor din zona Reghinului în epocă, şi anume acel spirit de libertate atât de drag poporului de rând, de la ţară, care ignoră cu bună ştinţă legile scrise ale stăpânirii şi refuză încorsetarea în restricţile unei civilizaţii care nu-l priveşte în spirit practic, atunci când este vorba de interesul şi securitatea personală, dar nici nu abuzează de toleranţa autorităţilor, românul „plecând în pace din oraş”.

La 21 aprilie 1608, un vicecomitat (funcţia echivalentă azi cu cea a unui subprefect ) al Comitatului Turda acţiona în judecată pe judele (primarul) târgului Reghin (oppido Zas Regen) şi pe juraţi, deoarece nu a prins, potrivit statutului comitatului- pe un român care a umblat cu armă, interzisă, în piaţa liberă, şi înarmat a plecat în pace din oraş, menţionează documentul.

Cazul în sine este destul de pitoresc, desprins parcă dintr-un roman medieval. Ne imaginăm astfel afluenţam mare de ţărani români care frecventau piaţa mare a târgului Reghin în epocă, venind cu produsele lor agricole şi chiar meşteşugăreşti, sau cumprând cele necesare traiului de la ţară de la meşteşugarii târgoveţi reghineni: de la coase la furci, secere şi alte unelte agricole, la oale, funii, cizme etc. Românului nu-i este încă interzis să poarte armă, asemenea legiuiri, neîntârziind să apară în chiar acel secol, dar era interzis oricui să poarte arme în piaţa mare a oraşului, aşa cum la Cluj de exemplu, Sfatul oraşului hotăra la începutul acestui secolului XX, ca ţăranii care vin în oraş cu prilejul iarmarocului, să lase armele la porţile cetăţii (furci, lanţuri, securi, baltage) temându-se, bineînţeles de tulburări iscate, mai cu seamă la cârciumile din oraş.

Românul înarmat, pomenit în documentul mai sus amintit, putea să fi purtat chiar o armă adevărată, de foc adică o puşcă, şi va fi fost probabil un drabonţ de la Cetatea Gurghiului. Dar putea să fie şi un simplu ţăran înarmat, cu nelipsitul baltag, aşa cum se obişnuia în epocă. De asemenea atunci când cneazul Teodor Mosin din Fărăgău, a fost prin s de un nobil în 12 martie 1608, în Reghin, el a fost jefuit la marginea oraşului de tot, ce avea la el, printre care şi de un baltag sau toporişcă, aşa cum aflăm dintr-un proces din acel an.