UN SECOL DE LA MAREA UNIRE (1918-2018), o carte de istorie și pictură, elogiu slujitorilor pe altarul Unirii

0

De curând ”rebelul fără pauză” al culturii mureșene Ilarie Opriș, și-a lansat la Biblioteca Municipală „Petru Maior” din Reghin cea de-a 100-a lucrare, în cadrul unui eveniment amplu, cu o serie de invitați de la județ, și cu o audiență de circa 50 de spectatori. De ce atât de puțini ? M-am întrebat și eu, și am întrebat și pe o parte din cei prezenți în sală, care mi-au confirmat că, pe deoparte nu mai vin spectatorii din cauza faptului că de la un timp și lansările de carte se politizează foarte mult, și în al doilea rând, pentru că, temele abordate și nivelul de documentare din multe lucrări prezentate, de multe ori lasă de dorit.


Mai concret, și legat de Centenar, am văzut mai multe reviste ori cărți frumos ambalate, dar care în conținut nu au adus aproape nimic nou, nici după 100 de ani de la marele eveniment. Am citit multe elogii, și am ascultat o mulțime de prelegerii răsuflate, dar nu am întâlnit pe nici unul dintre cei care și-au arătat românismul, în vreun cimitir, căutând locurile de veci ale unioniștilor mureșeni să le aprindă o lumânare de pomenire să depună o candelă ori o coroană de flori. Nu s-a sinchisit aproape nimeni, să caute și să descopere mormintele foștilor membrii ai Consiliului Național Român (în afară de colonelul în rezervă Chebuț Octavian și subsemnatul) sau să corecteze eratele scrise despre datele nașterii sau a morții acestora ”mari contributori de marcă la scrierea istoriei naționale”, ca să îl citez pe Nicolae Băciuț. 


ilarie opris 2019



În schimb, trebuie să recunosc că, una, dintre lucrările care mi-a atras atenția în mod plăcut, a fost lucrarea seniorului Ilarie Opriș, în opinia mea, cel mai consecvent și cel mai longeviv om de cultură al momentului, (activ) din județul Mureș, cu riscul de a supăra pe cineva deși nu cred că e cazul. ,,Un secol de la Marea Unire” (1918-2018), o carte de istorie și pictură, mai exact un documentar ilustrat de reghineanca Maria Mera, cu picturi realizate pro-bono, care înfățișează chipurile a 33 de români slujitori pe altarul Unirii. Ei da, această lucrare se poate spune că imprima o anume prospețime în demersul ei editorial și istoric, ce a oferit o posibilitate, una la 100 de ani ca un plastician să își demonstreze patriotismul prin artă.

Am contribuit și eu la această lucrare cu o fotografie și anume a regretatului avocat Augustin Chețian, care nu s-a găsit nicăieri în tot județul. Am o serie de alte descoperiri legate de unioniștii din județul Mureș, realizate pe cont propriu, pe care le voi publica la momentul optim.


Revenind la cartea ”UN SECOL DE LA MAREA UNIRE 1918-2018”, prezentată la Reghin în sala Bibliotecii ,,Petru Maior”, bibliotecă administrată de prof. dr. Florin Begean, nu am să insist pe alocuțiunile sau prelegerile domnilor: Nicolae Băciuț, director în cadrul Direcției Județeane pentru Cultură Mureș, Alexandru Câmpeanu, viceprședintele Consiliului Județean Mureș, prof. pensionar Dimitrie Poptămaș și fost director al Bibliotecii Județene Mureș sau a prof. insp. preot, Claudiu Chiorean. Insist să scriu despre o carte finanțată de Consiliul Județean Mureș și Semtest-BVN Sângeorgiu de Mureș care a apărut de sub tipar sub egida Asociației Culturale ,,Sfântu Gheorghe” și Editura Vatra Veche.
Să îl citez pe unul dintre cei care au scris prefața acestei cărți, prof. drd. Constantin Bogoșel ,,Istoria în general și alături istoria artelor, ne ajută să înțelegem condițiile sociale, politice, culturale în care au apărut și s-au dezvoltat diferite curente artistice, școli, personalități de seamă ale artelor, să ordonăm cronologic aceste evenimente. Istoria patriei aduce la cunoștința neamului neamului românesc, multitudinea evenimentelor care s-au succedat de-a lungul timpului pe meleagurile noastre, chipuri ale unor personalități care au avut contribuții majore în desfășurarea unor evenimente, sacrificiile făcute de înaintași pentru libertate, unitate și independență. Toate aceste aspecte pot trezi în sufletul nostru mândria de a fi român, sentimente de respect și dragoste față de înaintași, tăiri care pot fi ilustrate în compoziții cu tematică istorică”.

Asta lipsea la Reghin o galerie a personalităților care au participat la Marea Unire cu chpurile lor, literatura ,,faptului brut” și poveștile de viață amară a unioniștilor pentru că din ce în ce mai mai des cultura are pretenția să culeagă măreția și orgoliul din adulmecarea a ceea ce numim eveniment de lansare de carte dar întrebarea este câte cărți de istorie locală se mai scriu autentic și câte se compromit prin aplicații mercantile ori prin jumătăți de măsură și câte mai rămân o formă de depozitare a culturii într-un cadru credibil şi formativ? 

Această lucrare are o mare valoare istorică din mai multe puncte de vedere. În primul rând, readuce în actualitate o parte dintre unioniștii care au contribuit decisiv la marele act istoric, al Unirii Transilvaniei cu patria mamă. În al doilea rând, fiindcă datorită artistului plastic, Maria Mera din Reghin, apar și 33 de portrete ale acestora pictate în ulei ca semn de recunoștință față de trecut, și speranță pentru viitor. Unele chipuri sunt reproduse în premieră, și nu e puțin lucru, având în vedere că a făcut această muncă pro-bono, adică fără a fi remunerată de cineva, într-o perioadă în care voluntariatul a devenit un cuvânt aproape inexistent.
Pe de altă parte, a scrie despre cei care au făcut Unirea, și despre Consiliul Național Mureș-Turda, la un secol de la eveniment, este în primul rând o datorie, și apoi un act de reabilitare a memoriei lor, fiindcă toți care nu s-au stins din viață înainte de venirea comuniștilor la putere, au fost arestați, batjocoriți, dezonorați și tratați ca niște criminali de război. Sunt convins că, marii unioniști care și-au dat duhul înainte de Revoluția din 1989, în pușcăriile de exterminare forțată a elitelor românești, sau te miri prin ce domicilii obligatorii insalubre, infecte au sfârșit fiind convinși că dreptatea e doar în ceruri.

După un secol de la marea unire în opinia mea, este foarte greu să scrii un studiu despre acești oameni care să contureze pe deplin personalitățile unioniste în complexitatea lor. Ar fi nevoie de câțiva ani, patru, cinci, poate de studiu a biografiilor acestor personalități. Aceste biografii ar trebui comparate la sânge cu fișele matricole de deținuți politici din care să fie extrase minciunile și calomniile ,,pe care” le-au consemnat autoritățiile vremii, în Dosarele de Urmărire aflate în arhivele Securității. Aceste declarații au fost ,,smulse” de la unioniști, prin supunerea acestora unor acte de tortură, degradare civilă, înfometare, sau sub amenințarea revolverului. Oricum, demersul scriitorului Ilarie Gh. Opriș, este unul curajos, nu numai ca abordare dar și ca încercare de a-i face pe cititori să înțeleagă motivațiile fiecărui unionist, de a-și asuma actul de Unire de la 1 Decembrie 1918 și de a prezenta o serie de generalități despre ce au mai făcut în următorii ani de viață făuritorii României Mari. 

Am citit cu mare interes cartea Un Secol de la Marea Unire semnată de seniorul Ilarie Opriș și cred că este cel mai bun produs documentar al anului 2018 din județul Mureș care a tratat Centenarul României însă, ca jurnalist care studiază fenomenul de ani buni, am constatat că acest demers de a scrie despre Consiliul Național Român Județean Mureș-Turda și la un secol este unul lacunar și lipsit de finalitate. De aceea, consider că a scrie despre viețile membrilor C.N.R. de la 1918 reprezintă o permanentă provocare, pentru oricine iubește adevărul și istoria pentru că niciodată nu poți ști totul. 
Eu personal, visez la o carte despre Consiliul Național Român Județean Mureș-Turda, în care să fie publicate și fișele matricole a celor care au fost deținuți politici, și acelor care au fost aliații propriilor lor gropari. Este păcat că, pentru datele necesare scrierii adevăratelor lor istorii, au fost atât de mulți cei care au ascuns adevărul, și cred că a venit ceasul să scriem istoria la rece, fără menajamente, arătând și cum au sfârșit cei care i-au chinuit pe eroii Unirii de la 1918, începând de la informatori la securiști, și până la torționari. Iar unde nu cunoaștem adevăratele cauze ale morții lor să se ajungă până la deshumarea osemintelor și făcute teste ADN care ar genera descoperiri șocante.

Din respect pentru oamenii de valoare ai acestui județ, oameni care au fost patrioți ardenți și militanți, care au apărat valori, idealuri, granițe, resurse naturale și tot ce a fost românesc, trebuie spus adevărul despre pătimirile care le-au avut de îndurat în perioada comunistă, ca deținuți politici, toți cei care au crezut în Unire, și să nu să scriem doar pasaje care ne convin, din istoria poporului român. Drama lor trebuie analizată la o scară mai mare cu impactul generat în societate împreună cu dramele familiilor lor cu soții, copii și nepoți. Cei care au avut grade de rudenie cu unioniștii au îndurat o mulțime de nedreptăți într-un regim autoritar, care nu doar că i-a izolat chiar dacă aveau idei bune, ci le-a blocat chiar mentalitatea acestora și gândurile că își pot încerca forțele proprii în diverse domenii și că își pot descoperi și pune în valoare talente fiindcă aveau ,,origini neăsănătoase”.

Îmi pare rău să o spun, dar nu cred în ideea filozofului Petre Țuțea: ,,Nu pot să povestesc tot ce-am suferit, (referindu-se la perioada detenției) pentru că, nu pot să ofensez poporul român, spunându-i că în mijlocul lui, s-au petrecut asemenea monstruozități”. Ba da, cu iertare vă spun, dacă mă auziți de unde vă aflați maestre, eu cred că trebuie arătați lumii așa cum au fost toți cei care au luptat să îi extermine, pe cei care au dorit libertate poporului român : slugi de partid, lași, oportuniști, caractere infecte și oameni fără demnitate și consemnați în istoria neagră a acestui popor. Doar atunci, sufletele martirilor închisorilor comuniste nu vor mai bântui, blocate în lumi paralele cerând generații după generații, ca cineva să le elibereze de această povoară.
Am să închei apoteotic citându-l pe regretatul istoric, și vicepreşedinte al Academiei Române, Dinu C. Giurescu care scria așa în testamentul său profesional ,,Dacă iubești istoria trebuie să fii de partea adevărului, adică să îți dai seama ce arată documentele, să pui toate ipotezele în fața cititorului și să îl lași să judece sau, dacă e nevoie de o opinie personală, să o spui la urmă, nu la început”.


A consemnat Matei Robert Mihai

About Author

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *