UN URMAŞ AL BRĂTIENILOR ÎŞI DOARME SOMNUL DE VECI ÎNTR-UN CIMITIR DIN REGHIN !
Astăzi am aprins o lumânare şi m-am rugat pentru sufletul avocatului Dinu Tătăşescu şi a soţiei sale Ana. I-am mulţumit pentru dimensiunea modelatoare şi luminoasă a vieţii sale pentru consecvenţa admirabilă a spiritului în slujirea adevărului, binelui şi frumosului.
Dincolo de faptul că a fost absolvent de prestigiu al „INSTITUTULUI DE ÎNALTE STUDII INTERNAŢIONALE DIN PARIS” că a fost doctor în Drept şi că a lucrat în conducerea Băncii Naţionale a României, Dinu Tărtăşescu a fost avid de a şti cât mai multe despre strămoşii săi şi despre familile înrudite, era – cu o expresie franceză plastică – un adevărat „chasseur d’ancetres”.
Puţină lume ştie că Dinu Tărtăşescu este singurul reghinean care s-a înrudit cu neamul Brătenilor, Baloteştilor, Vlădeştilor, Tigvenilor şi nu în ultimul rând a fost înrudit chiar şi cu regretatul comandor de aviaţie George Miclescu. A avut o viaţă extrem de complicată şi atât de puţin cunscută însă etica l-a îndemnat să facă alegerile corecte chiar şi în situaţile cele mai dificile din viaţa sa. A fost un om de aleasă ținută morală și profesională, calități ce vor rămâne neșterse în memoria foștilor colaboratori și prietenilor săi adevărați.
Matei R. Mihai