Vânătorul Vaszil, omul care se lua la trântă cu ursul sau Făt-Frumos din Gurghiu după 137 de ani din nou în lumina reflectoarelor !
O întâlnire cu un urs e fără îndoială un coșmar, din care cu greu poți spera să scapi. Totuși, nu e imposibil să rămâi în viață, dacă știi punctele vulnerabile ale acestor animale. Unul dintre vânătorii de urși care a rămas în istoria vânătorii pentru că a reușit să scape cu viață din o serie de confruntări cu astfel de mamifere mari a fost un anume vânător Vaszil, un fel de Făt-Frumos al Văii Gurghiului care a atins cote de popularitate neegalate până în zilele noastre în domeniul vânătorii și care a ajuns să fie pus în ramă de celebrul pictor Vicențiu Melka în 1881 și chipul i-a fost desenat chiar și de doamna moștenitoare la tron, Prințesa Stéphanie, fiica regelui belgian Leopold al II-lea și soția Arhiducelui Rudolf Franz Karl Joseph. Anul acesta în luna februarie chipul vânătorului Vaszil de la Gurghiu a fost readus în actualitate alături de vânătorul Nechita Bloșu, după ce s-a lansat la Sibiu ediția în limba română a cărții „Görgény-Szent-Imre” scrisă de August von Spiess (1894-1953), vânător și scriitor german, a cărui locuință și colecție personală formează astăzi Muzeul de Vânătoare din Sibiu.
„Gurghiu – Domeniul regal de vânătoare în trecut și astăzi” a fost publicată pentru prima dată în 1928 în limba germană și reprezintă o monografie a zonei Gurghiului bazată pe cele mai vechi date istorice disponibile în acel moment și pe relatările autorului despre partidele de vânătoare și administrarea fondului cinegetic din timpul regelui Ferdinand. În această lucrare am găsit și câteva articole din presa vremii care făceau referire la vânătorii de urși români din Munții Gurghiului.
Site-ul viselenuautermenlimita.ro vă prezintă un pasaj din ziarul ,, A Vasárnapi Újság” (Foaia de dumineca), apărută în 1881 la Budapesta, bogat ilustrată cu imagini din Gurghiul de altădată de unde am preluat câteva pasaje interesante privitor la vânătorii de urși români, din care azi îi dedicăm un episod bătrânului Vaszil *(Gliga Vasile a Dzugăului din Ibăneşti n.a.) după numele real a cărui imagine a fost lăsată posterității de pictorul Vicențiu Melka și o întâmplare descrisă de Dr. Eugen Nicoară în cartea ,,Doctorul ancestronic din loja regelui Carol al II-lea”.
…Vă prezentăm portretul bătrânului Vaszil, vânătorul de urși, care trăiește și astăzi. Toată familia lui Vaszili au fost vânători de urși, tatăl, bunicul, frații, și vânători de urși au să devină și fiii lui. În satele din zona Gurghiului nu există om care să nu se fi întâlnit cu ursul și mulți trăiesc dintre aceia, care au omorât unul-doi, dar Vaszil este respectat în tot Gurghiul. Are o pușcă cu o singură țeavă, câteodată merge și singur pe munte, iar nu de puține ori dă ochi cu ursul. Este un om solid, musculos, care dacă s-ar lua la trântă cu ursul, cu siguranță l-ar birui. Pletele zbârlite din fruntea capului, erau negre cu câțiva ani în urmă, după spusele oamenilor, petecul acela din vârful capului s-a albit în câteva minute în urma luptelor cu fiara. Într-o noapte a trăit clipe, care i-au luat câțiva ani din viață, în timp ce se lupta cu animalul enorm. De altfel aventurile lui Vaszil nu sunt așa rare în zonă. Nu de mulți ani, bătrânul grof Samu Teleki, care era tot un vânător de urși renumit, după ce a împușcat animalul, acesta s-a repezit în două labe ca să-l sfâșie. Acesta cu mâinile goale a prins ursul de urechi și l-a ținut până ce vânătorul a înfipt cuțitul în el. Ce spuneți ? …
Vaszil este musculos, masiv, dar nu de necontrolat. Are umeri lați, tibiile puternice care par un pic lungi, dar brațe uriașe și puternice. Fața-i morocănoasă, dar nu respingătoare, fiecare aspect reflectă putere. Portretul este al unui om, cu o puritate care se găsește doar în zona muntelui, fețe care merită desenate și pe puse în cărți, ilustrate în cărți poștale și în reviste. Doamna moștenitoare la tron a desenat nu una dintre aceste fețe…
Despre același vânător povestește în memoriile sale și celebrul chirurg Dr. Eugen Nicoară care își amintește de o întâmplare din copilărie petrecută la Ibănești cam în perioada 1897-1898 pe care o relatăm:
A fost un mare vânător care a fost atacat de un urs mare bătrân la o vânătoare a Prințului Rudolf, arhiduce de Austria și prinț moștenitor al Austriei, Ungariei și Boemiei la care erau invitate o sumedenie de capete încoronate…După ce a trecut coloana de trăsuri cu prinți și conți, a ajuns în fața noastră o coloană de căruțe de-ale ibăștenilor, care au fost angajate să transporte vânatul lor cu trofee multe. Se spunea că au căzut uciși de gloanțe 12 urși, 22 de mistreți, 22 de cerbi bătrâni capitali și 11 lupi.
La urmă au adus pe Gliga Vasile a Dzugăului, plin de sânge pe tot corpul, cu fața sfâșiată, cu mâinile rupte, rănite, sângerânde.
Ce se întâmplase?
Un urs bătrân, mare s-a năpustit cu toată puterea lui animalică sălbatică și răzbunătoare asupra paznicului de vânătoare și i-a scos un ochi, i-a rupt pielea de pe nas, fața, buze, barbă, i-a rupt o mână, prefăcând-o în zdrențe de oase, carne și piele. Dar Gliga nu s-a lăsat. Cu cealaltă mână l-a ucis înjunghiindu-l cu un cuțit de vânătoare drept în inimă.
Conform memoriilor lui Eugen Nicoară se pare că acest paznic a fost tratat în clinicile din Viena. A venit acasă decorat cu ordinul de bărbăție. Dar a rămas cu cicatrici și desfigurat. A rămas un aprig vânător. Petrecea tot timpul în munți și cunoștea toate cărările, bărlogul urșilor și căile cerbilor.
About Author
