„Viața reală este, pentru cei mai mulți dintre oameni, un compromis perpetuu între ideal și posibil”

Dacă cineva nu te iubește așa cum vrei, nu înseamnă că nu are valoare, nu trebuie desconsiderat. Până la urmă și Făt-Frumos a fost transformat în broscoi pentru un scop nobil. M-am născut în ziua curiozității absolute și am învățat că de multe ori trebuie să ierți și să te desparți de cei dragi cu vorbe calde, pentru că s-ar putea să fie ultima oară când îi vezi. Chiar dacă e greu să recunoaștem că răspunderea fără dragoste îi face pe oameni incorecți, de multe ori ajung să ne facă dreptate o serie de anonimi care nu ne întreabă nici măcar cum ne cheamă în buletin.

Pipăi lumea mai bine cu această meserie decât cu oricare alta și am învățat că unii oameni vor să pară căpcăuni doar pentru a-i speria pe cei care vor să-i atace, la fel cum sunt oameni care te iubesc, dar nu știu să o arate și prieteni care vor să te laude, dar o fac atât de prost, că mai bine ar tăcea din gură.

În meseria de ziarist am învățat că eroii sunt cei care fac ce trebuie, când e nevoie, indiferent de consecințe, oamenii care caută sensul cel mai înalt al vieţii şi nu obsedaţii de funcţii publice cât mai înalte care au impregnate în mentalitate tipare ideologice favorabile compromisului, sincretismului şi relativismului. Nu de puţine ori, acţiunile abuzive şi iraţionale ale acestora m-au îndreptăţit să-i suspectez că suferă de megalomanie, paranoia sau schizofrenie. Este adevărat că este la modă acum să îţi cumperi „prieteni” oferindu-le funcţii publice să nu moară protecţionismul şi apoi cei mai mulţi se fac de râs că aroganţele lor ţin loc de măreţie, neomenia de fermitate şi viclenia de spirit. E păcat de existenţa lor care nu are distincţie, coloană vertebrală poate doar o preocupare specială pentru nutriţia stomacului. Dar nu despre lupta surdă pentru putere (a unora) voi scrie azi ci despre oameni speciali care în regala lor simplitate au rămas în conștiința mea ca oameni deosebiţi cu poveşti care au puterea să schimbe un om slab în unul puternic şi a căror vieţi te pot inspira să îţi dezvolţi abilitatea de a-ți schimba viața, de a-ți configura percepțiile, de a face ca lucrurile să funcționeze în favoarea ta și nu împotriva ta.

În acest sens de-a lungul anilor am publicat o mulţime de poveşti de viaţă motivaţionale despre oameni care au comis greşeli dar care ulterior le-au devenit folositoare pentru ceea ce au urmat să devină, am scris poveşti despre oameni care au avut un crez, o pasiune şi care au acţionat pentru îndeplinirea viselor depășindu-şi dezavantajele fizice. Am scris despre oameni cu dizabilităţi fizice dar cu puteri psihice de neimaginat, de la care am avut foarte multe lecţii de învăţat şi care sunt pentru mine azi modele de admiraţie profesională. Am scris şi despre oameni care au reuşit să supravietuiasca miraculos unor situatii extreme, pe care orice om cu mintea întreagă le-ar cataloga drept catastrofale şi al căror final previzibil ar fi sumbru în proportie de 99,99%.

Am publicat povestea incredibilă a unui băiat dintr-un cartier rău famat fără studii care a ajuns în Franţa ascuns sub roţile unui tir şi care a călătorit pe ocean până în Irlanda, ascuns într-un vagon şi închis într-un dulap mai bine de 50 de ore pentru a-şi împlinii visul în străinătate ca emigrant şi care azi are firma sa proprie şi care şi-a finalizat studiile la 40 de ani.

Am scris şi despre reghineanul care a fost împuşcat cu 17 gloanţe de cauciuc în regiunea toracică şi care trăieşte şi azi la 64 de ani cu 4 gloanţe în plămâni şi căruia nici după 12 ani de la incident instanţele de judecată din România nu i-au făcut dreptate.

Am scris povestea unui tânăr practicant de arte marţiale care a ajuns „După gratii din prea multă dragoste” şi care a vrut să se sinucidă după ce şi-a găsit iubita cu care avea o relaţie de 5 ani închisă în apartament cu un alt bărbat. Printr-un complex de îmrejurări neclare nici azi la intervenţia Poliţiei s-a produs un incident de imobilizare şi cuţitul sinucigaşului a atins piciorul unui om de ordine. După ce a fost condamnat pentru ultraj şi condamnat la închisoare a fost eliberat după 11 luni de detenţie fiindcă a salvat patru vieti intervenind între grupurile rivale din penitenciar, riscându-si propria viaţă. Reîntors acasă, a încercat să se angajeze şi să-şi refacă viata de la zero, dar s-a lovit de reticenţa patronilor de-a angaja recidivişti, după trei zile de probă de lucru a fost dat afară de un patron care i-a reproşat că nu are nevoie de pârnaiaşi. În urma acestui incident a încercat să se sinucidă de 3 ori consecutiv ca în final să fie salvat de Fecioara Maria într-un mod miraculos.

Am scris la un moment dat despre un om de cultură cu un caracter de fier care a fost victima unui „furt de identitate” şi care a fost anchetat de Politia din 14 judeţe ale României pentru prejudicii de miliarde aduse statului român. Dupa ce adevăraţii escroci au fost prinsi, instituţiile care l-au hărţuit pe nedrept au „omis” să şi ceară scuze.

L-am cunoscut şi pe şeful Trenului Regal de la Mogoşoaia care era construit la comanda regelui Ferdinand în 1927, de Uzinele “Ernesto Breda” din Milano, pentru a înlocui vechiul tren al regelui Carol I. Era cel mai „doxat” angajat al Societății de Turism Feroviar absolvent a trei facultăţi, cu două masterate, avea zece cărţi scrise şi avea peste 140 de cursuri de perfecţionare în diferite meserii de la detectiv până la ornitolog. Am fost fascinat de acest om care a reuşit să sculpteze chipul poetului Mihai Eminescu într-un bob de orez şi care la un moment dat a scris „Luceafărul“ şi imnul ţării pe beţe de chibrit şi care avea în colecţia sa de sculpturi în miniatură şi chipurile unor parlamentari, cioplite în boabe de fasole.

Mai demult am întâlnit o doamnă la vreo 70 de ani pe care o știam din vedere, mi-a mărturisit la o cafea că de-a lungul vieții a făcut 24 de avorturi fiindcă a obligat-o soţul și a crescut 8 copii. A făcut 24 de erori majore, toate fiind date de numărul întreruperilor de sarcină la care a fost supusă și azi se mira de ce nici unul dintre cei vii nu o ajută. Mi-am amintit cuvintele Părintelui Arsenie Boca care spunea despre copiii lepădați: „E păcat strigător la cer. Ascultați toți cu luare aminte. Sângele lor strigă răzbunare. De aceea nu vei avea noroc cu ceilalți ci plâns și jale. Răzbunarea sângelui vărsat se face fără milă, ori că îți ia Dumnezeu și pe ceilalți, ori vor cere însăși capul mamei”. Femeia dormea pe jos pentru că nu avea nici măcar un pat și zi de zi înfrunta încruntările obtuze și stupide ale celor care, se uitau și acuzau fără să înțeleagă. Mi-a povestit că un copil l-a născut mort, după ce soțul i-a aplicat o lovitură în pântec și apoi l-a pus într-o cutie de marmeladă și l-a îngropat la marginea unei păduri, pentru a nu-l aresta comuniștii. A păcălit Securitatea, dar nu și pe Dumnezeu, care l-a luat de pe pământ înainte să se poată bucura de bătrâneţe.

E strigător la cer de trist, dar așa e de cele mai multe ori în viață, îi rănim chiar pe cei îi iubim cel mai mult…la nervi, la beție sau din răzbunare și câteva secunde de nebunie te costă o viață întreagă de remușcări. De fapt este clasic mecanismul cuvintelor care jignind, ne obișnuiesc cu jignirea și ne interzic argumentul lucid. În foarte multe familii cei care au greșit, nu își cer scuze, nu se împacă și uită că sedimentele acestor jigniri repetate, conduc la cel mai cumplit infarct: al morții afective, când pulsul sentimentelor nu mai poate fi activat.

Am avut o cunoștință care s-au sinucis pentru niște datorii și și-a lăsat doi copii aici în voia sorții. M-am rugat pentru sufletul ei și o mai fac și acum din când în când, dar nu-i pot înțelege gestul, oricâtă bunăvoință și nepărtinire aș avea în abordarea subiectului. Întâmplător sau nu, de curând am cumpărat o carte de la piața de vechituri, de la un fost profesor de-al meu azi pensionar „Morții ne vorbesc” de Francois Brune, în care găsesc multe răspunsuri din lumea de dincolo, care îmi întăresc credința că toți care fac acest gest ies din ordinul divin și ajung la judecată abia atunci când viața lor biologică s-ar fi sfârșit pe pământ, conform destinului.
În fine, am simțit și eu pe pielea mea de atâtea ori, că oricât de mult ai suferi lumea nu se oprește în loc pentru tine și am învățat că mai poți continua mult timp după ce ai spus că nu mai poți. Viața e o luptă și fiecare zi este o nouă provocare, însă puțini oameni mai iau în calcul că la sfârșitul unei lupte nu contează doar rezultatul final ci și cum te-ai luptat. Asta te va face să poți să ți capul drept după luptă!.

Viața ne demonstrează zi de zi că de cele mai multe ori neprihănirea exterioară e înșelătoare și în loc de prieteni găsim de cele mai multe ori niște ticăloși nerecunoscători. Dar dacă gândim ca filosoful Bertrand Russell „Viața reală este, pentru cei mai mulți dintre oameni, un compromis perpetuu între ideal și posibil. Lumea rațiunii pure nu acceptă însă nici un compromis, nici o limitare practică, nici o barieră în fața activității creatoare”.
Însă până a ajuns la această concluzie, neconformismul gândirii sale, asociat cu capacitatea de a scrie incisiv, imaginativ şi provocator pe teme de interes pentru publicul larg, l-au adus de două ori la închisoare, dar i-au adus şi premiul Nobel pentru literatură. Acest om a rămas un erou al cuvântului şi și-a câștigat o reputaţie unică în motivarea Comitetului Nobel unde el a fost descris drept „unul din cei mai străluciţi apărători ai raţionalităţii şi umanităţii în zilele noastre, un luptător fără frică, pentru cuvântul liber şi gândirea liberă din Vest”.

Iar ca să închei într-o notă optimisă am cunoscut și eu un astfel de om în carne și oase, „cu o energie cât pentru două vieți” care trăia cu o frenezie de parcă munca ar fi fost cea mai mare binecuvântare de la Dumnezeu ar fi meritat un premiu Nobel pentru ,,tinerețe fără bătrânețe” cu peste 6000 de lucrări în domeniul artei plastice (picturi), vândute în toată lumea şi peste 200 de statui sculptate cu ciocanul şi cu dalta în lemn, ghips, piatră sau bronz. Un artist plastic, care la 93 de ani avea o luciditate ieșită din comun și o poftă de viață mai mare care ca a mea, care i-aș fi putut fi nepot. Era un fenomen omul acesta a cărui viață a fost de la început până la capăt o lecție de demnitate şi de onoare a muncii. Nu avea cum să nu te complexeze când îți spunea filosofia lui despre viață „În fiecare zi mă trezesc dimineaţa pentru că am mai am un motiv, pentru că mai am ceva de finalizat, ba o pictură ba un retuș la o sculptură şi mintea mea e ocupată și să ştii de la un veteran că dacă trăieşti fără nici un program, foarte repede omul „rugineşte”, îmi spunea în urmă cu trei ani artistul. Studiindu-l cum munceşte şi cu câtă graţie şi har plămădeşte am văzut în acest artist pe viu exemplificarea proverbului care spune că „dacă îţi alegi o profesie după pofta inimii nu vei simţi că munceşti nicio zi din viaţa ta”. Când am ieșit pe poarta casei sale mi-am spus în sinea mea ,,Viața e un dar de la Dumnezeu dar dacă nu ştii ce să ceri de la viaţă, viaţa nu ştie ce să-ţi dea”.

După ce am scris despre atâtea destine sunt convins că viața e făcută din alegeri, pentru toți există piedici, șanse, eșecuri, oportunități, ghinioane și împliniri dar important e să conștientizezi la momentul optim divin că… viața înseamnă să trăiești…să visezi…să suferi…să iubești…să te bucuri…să plângi, să râzi și să lupți pentru ceea ce crezi. Nu există o certitudine clară care să ne confirme că dacă vrei să găseşti calea subtilă către iubire, fericire şi adevăr în viaţă e mai bine să faci doar ce poţi ? sau să faci numai ce îţi doreşti ? dar de un singur lucru eu sunt sigur la capăt doar campionii se-ntâlnesc…până atunci însă poţi să te plângi că tufele cu trandafiri au spini sau poţi să te bucuri că tufele cu spini au trandafiri” să-l parafrazez pe Abraham Lincoln.

Matei R. Mihai