Vlad Ursan ,,Există viață și la 30 de ani chiar dacă sufăr de o boală fără nume”
Site-ul ,,viselenuautermenlimita.ro” publică în premieră un interviu cu reghineanul Vlad Ursan, un bolnav cu handicap de gradul I, condamnat să sufere de o formă de paralizie rară, care îi macină trupul de mai bine de 17 ani. Povestea lui Vlad a făcut înconjurul României după ce cazul său a fost mediatizat şi la emisiunea ,,Observator” de pe postul naţional de televiziune Antena 1, în urma căruia reghineanul a ajuns în atenţia Spitalului Clinic Colentina. Era elev în clasa a IX-a când a ajuns prima oară diagnosticat cu menisc articular la un picior, de către un medic ortoped iresponsabil, care i-a recomandat să nu mai facă sport timp de 2 ani, ci din contră, repaus. Când i s-a agravat starea de sănătate a fost diagnosticat cu distrofie musculară forma centurilor la Centrul de Patologie Neuro-Musculară „Dr. Horia Radu” din Vâlcele, unde reghineanul, a făcut timp, de 7 ani a naveta și la Târgu-Mureş la o clinică privată, timp de 10 zile de tratament, din trei în trei luni. Boala, de care se presupune că ar suferi Vlad, este o formă de afectare a fibrei musculare care implică musculatura centurilor (la nivelul umerilor sau pelvică), deși Vlad nu crede 100% în acest diagnostic. Datorită scurtării unui ligament, a suferit o intervenţie chirurgicală la 18 ani, care a reuşit cu succes, dar după ce a devenit major, Vlad a fost nevoit să se deplaseze din nou la Covasna, la centrul de recuperare din Vâlcele, până în 2011, când centrul s-a mutat la Întorsura Buzăului. În cei 17 ani de când urmează tratamente de recuperare şi face analize medicale, tânărul a trecut pragul multor spitale, începând din Reghin, Târgu-Mureş, Cluj, la Braşov, Vâlcele şi chiar şi în capitală, a fost consultat de cei mai buni specialişti neurologi, însă reghineanul nu este mulţumit de tratamentele şi rezultatele obţinute. Chinurile l-au maturizat foarte mult şi astăzi priveşte viaţa foarte circumspect.
Azi, Vlad are 30 de ani, se luptă cu o boală incurabilă și dacă până nu demult diagnosticul său a fost considerat un adevărat mister care sfida medicina românească, analizele sale de sânge pentru testul ADN au fost trimise în Marea Britanie, de unde i s-a comunicat faptul că i-ar lipsi o proteină din organism, dar misterul continuă și, practic, boala de care suferă rămâne o necunoscută, pentru că medicii nu i-au oferit nici un fel de explicații în plus, iar tânărului nu i-a rămas decât să continue să își ducă mai departe crucea suferinței.
Un interviu emoționant cu un reghinean care la 23 de ani a rămas orfan de ambii părinţi şi paralizat. Are 100 de internări și încă multe semne de întrebare. Aflați cine este îngerul său păzitor și ce întrebare i-ar adresa lui Dumnezeu, dacă ai avea posibilitatea să îl întâlnească?
Reporter: Ai împlinit 30 de ani, suferi de o boală rară care se pare că încă nu poate fi diagnosticată, dar care totuși te ține blocat într-un cărucior cu rotile și totuși, tu ai rămas un om integru care nu a încercat să se sinucidă, să cadă în patima alcoolului, ai rămas un tânăr rațional și credincios care dovedește că totuși există viață și la 30 de ani, chiar dacă suferi de o boală care, deocamdată, nu are un nume. Cum reușești să fi un om atât de optimist?
V.U.: Optimismul și puterea de care am avut nevoie cred că au venit de la Dumnezeu pentru că m-a întărit și mi-a arătat că după nori vine și soare și că tot timpul trebuie să pierzi ceva ca să poți și câștiga. Adevărul este că experiențele pe care le-am trăit de-a lungul vieții m-au marcat, m-au schimbat și călăuzit spre punctul în care sunt azi.
Rep.: Cum te caracterizezi pe scurt ? Calități, dar și defecte?
V.U.: Eu mă caracterizez ca fiind o persoana simplă ca orice muritor de rând. Calități ? pot spune despre mine că sunt o persoană sufletistă, nu sunt egoist, nu am fițe și sunt o persoană care ia decizii, întâi gândite și apoi aplicate, ca și defecte sunt: pe cât de bun, pe atât de nebun, dacă cineva îmi întoarce spatele ( același lucru fac și eu, chiar dacă poate depind de aceea persoană).
Rep.: Ce ne poți spune despre stilul tău de viață? Cum arată o zi din viața a lui Vlad Ursan, dacă nu sunt prea indiscret?
V.U.: O zi din viața mea ? Mă trezesc, beau o cafeluță, după care îmi petrec timpul pe la calculator, dacă nu are cine să mă ajute să cobor scările din apartament, să mă pot bucura și eu de o zi frumoasă. O ajut pe logodnica mea în bucătărie la mici treburi gospodărești, mănânc ca orice om și visez la un miracol. Cam asta e rutina vieții mele.
Rep: Ce ne poți spune despre studiile tale? Ai făcut o școală specială?
V.U.: Nu, am absolvit o școală generală și un liceu cu bacalaureatul luat. Datorită bolii m-am transferat de la Colegiul Silvic din Gurghiu, pentru a evita naveta, mi-am continuat studiile în Reghin, la Liceul Tehnologic „Ioan Bojor”, unde, în paralel cu tratamentul am absolvit cursurile unui liceu la zi, profil contabilitate. Din 2005 nu am mai făcut alte studii, având în vedere problemele mele de sănătate adică mi-a fost practic imposibil să continui, pentru că eram convins că nu o să mă ajute cu nimic în viață.
Rep.: Știu că ai rămas orfan de ambii părinți, în urmă cu 6 ani, de mama, care suferea de un cancer gastric, și la un an și jumătate distanță de tata, care s-a prăpădit datorită unui infarct la locul de muncă, cum ai reușit să te aduni, după o asemenea dramă?
V.U.: A fost o perioada extrem de grea pentru mine. E greu de descris în cuvinte prin ce durere am trecut și cât de greu mi-a fost fără să am pe cineva aproape. După decesul unei persoane totul pare ireal, dar imaginați-vă cum poate fi când e vorba de ambii părinți ? Te inundă o mare de sentimente de anxietate, tristețe, regret, furie ajungi la insomnii, traume și alte reacții emoționale pe care nici măcar nu ai realizat vreodată că le poți avea. Am reușit să depășesc perioada de acceptare a pierderii și durerea propriu zisă a doliului, dar încă nu s-a reglat definitiv mediul în care părinții mei nu mai există fizic. Mai am de lucrat la remodelarea realității, pentru că dorul de părinții mei este imposibil de alinat și în sufletul meu va persista toată viața mea, deoarece ei au fost un exemplu pentru mine, ei m-au învățat ce înseamnă corectitudine, recunoștință, luptă, bucurie…
Rep.: Cineva spunea la un moment dat că el crede că oamenii sunt predestinați și comportamentul lor vine din stele, de la Dumnezeu. Așa se nasc și nu poți modifica mare lucru. Tu ce crezi despre asta ? comportamentul tău s-a schimbat mult după ce te ai îmbolnăvit sau în esență ai rămas același om?
V.U.: Era imposibl ca să nu îmi schimb comportamentul, pentru că atunci când suferi de o boală incurabilă începi să vezi altfel viața. Gândești diferit, percepi altfel lucrurile, te maturizezi, încerci să îți concepi un trai cât de cât decent, nu te mai gândești foarte mult la distracții și alte capricii. Adică, destinul te obligă să îți formezi o altă viață, cu alte repere și perspective. E dificil în primul rând să te obișnuiești cu ideea că trebuie să depinzi de cineva și aici mă refer la sensul că nu poți să ieși afară când vrei și de aici putem continua cu alte chestii. Totuși, mă consider o persoană normală, ca orice alt om, doar cu anumite dizabilități, care nu e ușor să treci peste ele. Dar lupt să îmi înving destinul genetic.
Rep.: Știu că momentan nu ești singur și că Dumnezeu ți-a scos în cale o fată care pare să fie sufletul tău pereche. Se zvonește te că ai cerut-o în căsătorie? Să fie adevărat ? în curând Vlad va îmbrăca și costumul de ginerică?
V.U.: Da așa este. Am cunoscut o fată, Lorincz Melinda, care e raza mea de soare și sprijinul meu în tot ce am nevoie. Da suntem logodiți și urmează să fiu și eu mire pe 26 mai 2018.
Rep.: Sincer, acum între noi bărbații, fie vorba, ce te-a atras cel mai mult la ea?
V.U.: Așa, într-un cuvânt, totul mă atrage, este persoana ideala pentru mine. Cred că ea este îngerul meu păzitor și datorită ei am înțeles un lucru, că ,,Timpul fiecărui moment are propria sa importanță”.
Rep.: Ai un film preferat și de ce?
V.U.: Film preferat, sincer, ador o dramă romantică ,,A Walk to Remember”,pentru că mă regăsesc în filmul acela. Adică pentru cei care nu au văzut filmul, pe scurt, este vorba de un băiat rebel care se îndrăgostește de cea mai inocentă creatură a liceului, iar dragostea lor îi va transfigura pe amândoi.
Rep.: Dacă ai avea posibilitatea să îl întâlnești pe Dumnezeu și ți s-ar permite să îi adresezi o întrebare, care ar fi aceea?
V.U.: Dacă ar fi să îl întreb pe Dumnezeu ceva, ar fi de ce mi-a luat părinții așa de repede de lângă mine, când aveam cea mai mare nevoie de ei?
Rep.: Cum ai caracteriza momentul acesta al vieții tale din toate punctele de vedere? și care sunt cele mai stringente nevoi ale lui Vlad Ursan, la sfârșit de octombrie 2016?
V.U.: Aș caracteriza momentul acesta al vieții mele ca fiind și greu și frumos, având în vedere că am o persoană care mă iubește, lângă mine. Cea mai stringentă nevoie a mea în momentul de față ar fi să mă pot muta undeva la parter ca să pot să îmi fac o rampă și să nu mai depind de nimeni ca să pot ieși afară, pentru că sunt săptămâni în care nu ies și, sincer, câteodată simt că înnebunesc pentru că majoritatea prietenilor mei au plecat peste hotare pentru un trai mai bun.
Rep.: Care este cea mai mare dorință pe care vrea Vlad să o împlinească pe lumea aceasta?
V.U.: Cea mai mare dorință a mea ar fi să mă fac bine și să pot păși din nou pe picioarele mele, dar dacă nu se poate, mi-aș dori un apartament la parter, care este mai ușor de realizat și totuși greu în același timp.
A consemnat Robert Matei
Conținutul website-ului www.viselenuautermenlimita.ro este destinat exclusiv informării publice. Toate informaţiile publicate pe acest site de către ROBERT MATEI sunt protejate de către dispoziţiile legale incidente. Sunt interzise copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea, precum şi orice modalitate de exploatare a conţinutului acestui website. Dacă sunteţi interesaţi de preluarea materialelor noastre, vă rugăm să contactați Departamentul Marketing pe adresa de e-mail: roberto_zizi@yahoo.com.
About Author
