VORBA BĂTRÂNEASCĂ FACE UN GALBEN !
Cică pe un român din Transilvania îl robiseră turcii. Şi a stât el robit acolo, timp de două zeci de ani. Ce a făcut ce a dres, că după aceşti 20 de ani, a scăpat din robie şi venea acasă. El avea la dânsul trei galbeni, care erau toată averea lui, făcută în 20 de ani cât stătuse robit.
Ajunge într-un sat şi la o casă vede adunată lume. Se duce să vadă ce-i ?
Când colo era un moşneag, care, ca să-ţi spuie o vorbă, cerea un galben.
-„Măi mare comedie, îşi zise omul acela – ia să-i dau şi eu un galben din toată sărăcia mea, să văd ce mi-a spune”.
-
La apa mare, să nu te fci viteaz !
-
Şi tace.
Se gândeşte omul nostru şi zice :
– „Măi, ia să mai dau un galben să-mi mai spuie o vorbă, că mie unul, mi-a ajunge până acasă”.
Şi-i mai dă un galben şi moşneagul, îi zice iar:
-
Mânia de seară, s-o laşi pe-a doua zi.
Omul după asta, porni la drum.
A mers cât a mers, şi numai iaca dă peste o apă mare, mare şi tulbure. Românul stia să înoate. Şi se pregătea să sară în apă s-o treacă înnot.
Dar numai ş-aduce aminte de vorba moşneagului acele:
-„Doamne eu dădui un galben pe o vorbă a moşneagului celuia şi mi-a spus că la apă mare, să nu mă fac viteaz: i-a mai bine să aştept, poate s-o trage încolo la vale”.
Şi se pune jos, mai departe şi prinde a mânca din traista, ce avea. Cum mânca el aşa, iată că venea, un voinic pe un cal, de mânca pământul, nu altceva.
Cum ajunge la apă „ştibâlc”, sare cu cal cu tot în apă şi se face nevăzut. După puţin timp a ieşit numai calul înapoi, iar omul îl prinde şi găseşte pe cal o pereche de desagi de piele, plini cu galbeni şi scumpeturi, iar la şaua calului două pistoale.
-
„Măi, îşi zise omul, acesta trebuie să fi fost un hoţ : acum văd că nu am dat degeaba un galben pe o vorbă la moşneagul cela”.
-
Şi bucuros, încălecă calul şi plecă după ce se mai trase apa. Merge şi ajunge acasă, noaptea târziu. Prubuluieşte cam unde era casa lui şi intră în ogradă. Vede la fereastă lumină: descalecă şi se uită pe geam.
-
Dar femeia lui rămăsese gravidă când l-a robit pe român, turcii şi acum avea un băieţan în toată firea.
– „Ia-te uită s-a şi măritat, îşi zice creştinul cu ciudă şi se duse la cal, să i-a un pistol s-o împuşte şi pe dânsa şi pe bărbatu so.
Dar Dumnezeu i-a dat în gând ca să-l ferească de păcat, şi şi-a adus aminte de vorba bătrânului celuia:
-
„Am ascultat de vorba cea dintâi şi mi-a priit bine. Ia s-ascult şi de asta de-a doua: să-mi las mânia de seară pe mâine. Şi s-a dus în aceea seară să înnopteze la un frate de al lui în sat. Acolo a aflat că acela pe care l-a văzut pe fereastă era băiatul lui, iar femeia i-a rămas credincioasă şi l-a plâns şi i-a făcut pomenile toate. Când a aflat omul s-a umbplut de bucurie.
A doua zi s-a dus grăbit acasă şi-a sărutat nevasta şi băiatul, care nu-şi credeau ochilor, iar omul le povesti vorbele bătrânului, o vorbă l-a îmbogăţit cu atât amar de bani şi altă vorbă l-a ferit de un păcat mare.
-