ASOCIAŢIA VILLAGGIO ROMENO (SATUL ROMÂNESC) DIN ITALIA PARTICIPĂ LA FESTIVALUL DE LA OARBA DE MUREŞ, UNIC ÎN ROMÂNIA

0

Pentru al doilea an consecutiv, asociația “Villaggio Romeno” (Satul românesc) din Italia participă la “ Festivalul Cântecului Popular Patriotic  La Oarba și la Iernut ”, care se va desfășura în localitatea Oarba de Mureș pe data de 15 august 2023.    

La eveniment, ajuns la ediția a XIV-a, sunt așteptați mii de români care vor comemora   jertfa soldaților români căzuți la sfârșitul celui de-al doilea război mondial în bătălia de la Oarba de Mureș. Printre ei se vor afla și români din diaspora, originari din județul Mureș și nu numai. 

Asociația Villaggio Romeno este partener oficial al evenimentului, alături de Consiliul Județean Mureș, Asociația Culturală „Pe Mureș și pe Târnavă” și Primăria Iernut. 

Luciana Ludușan, președinta Asociației Villaggio Romeno: „Ca și anul trecut, avem onoarea să fim parteneri ai evenimentului. Vom participa alături de autorități la toate activitățile din program și vom depune sau coroană de flori la monumentul eroilor căzuți la Oarba de Mureș. 

Îmi amintesc cu câte emoții am participat anul trecut la eveniment. După 25 de ani de „străinătate” am urcat pe o scena și am vorbit în fața sutelor de persoane prezente. Îmi era teamă că mai greșesc un cuvânt în limba română și m-au cuprins amintirile copilăriei pe aceste ținuturi, cu părinții mei, pe care i-am pierdut de curând. 

Știam de la bunici povestiri despre bătăliile din al doilea război mondial, bunicul meu a luat parte la ele. De aceea este o onoare că să putem lua parte la comemorare, pentru a cinsti jertfa celor care s-au sacrificat pentru patrie. Cei mai mulți dintre cei căzuți au fost tineri, cu vârsta până la 25 de ani și noi generații nu trebuie să uite sacrificiile făcute de strămoșii noștri. 

Ca Asociație, contribuim la păstrarea vie a memoriei noastre ca popor, printre românii din peninsulă. Anul acesta avem un proiect de educație non formală, „Școală după școală”, susținută de Departamentul pentru Românii de Pretutindeni, care se adresează copiilor din comunitate. Povestirea și comemorarea episoadelor de eroism ale generațiilor trecute face parte din misiunea pe care ne-am asumat-o. 

Trebuie să învățăm din trecut, să nu îl uităm și să nu fim superficiali, pentru că ceea ce suntem azi se datorează și sacrificiul celor care care au   fost înaintea noastră. Este baza pe care noi putem construi prezentul nostru.

De ani de zile, Ciprian Istrate organizează Festivalul de la Oarba de Mureș, pentru a nu fi uitați 11.000 de soldați români uciși în luptă. Acum, cu părere de rău o spun, nu se prea fac asemenea evenimente și e păcat”.


Despre „Festivalulul Cântecului Popular Patriotic  La Oarba și la Iernut ”

Festivalul a luat naștere în 2010, la inițiativa Asociației Culturale „Pe Mureș și pe Târnavă”, prin efortul susținut și constant al soliștilor Mihaela și Ciprian Istrate. În anii următori, evenimentul și-a îmbogățit conținutul și se bucură de o audiență din ce în ce mai mare.

Masacrul de la Oarba de Mureș

Festivalul de la Oarba de Mureș comemorează un episod tragic, nu îndeajuns de cunoscut, de la sfârșitul celui de-al doilea război mondial. E vorba de luptele de la Oarba de Mureș din 22-25 septembrie 1944, în timpul lor au căzut pe front 11.000 de soldați români, uciși de armata germană. E unul din cele mai multe sângeroase episod din istoria modernă a românilor, a avut loc la scurt timp după ce România a întors armele împotriva foștilor aliați germani. Ordinul de luptă a plecat de la mareşalul sovietic Rodion Maliovski.  Diviziile de infanterie 9 și 11, care au luptat și au căzut pe front au fost compus în principal din soldați din sudul țării, mai precis din Oltenia, Teleorman, Dolj, Vâlcea.

Iată o mărturie despre masacru de la Oarba de Mureș: „Aceste lupte dramatice se compară cu tragediile de la Stalingrad-Volga-Don și depășesc, în pierderi umane, luptele de la debarcarea aliaților în Franța. Luptele au durat două săptămâni (între 20 septembrie și 5 octombrie 1944) și s-au desfășurat la Oarba de Mureș, pe dealul Sângeorgiu, supranumit dealul Sângelui, după sângele vărsat acolo. Epopeea eroismului românesc de la Oarba de Mureş constituie un episod sublim în istoria românilor. Ceea ce au făcut Mărăşeştii pentru Moldova, a fost Oarba de Mureş pentru Transilvania (fragment dintr-un articol semnat  de  colonelul în retragere dr. Ion Gentescu, publicat pe 8 mai 1995 în „Jurnalul Naţional”).

Monument dedicat eroilor căzuți

După încheierea războiului, pe dealul Sângeorgiu a fost ridicat un monument, în jurul lor a fost amenajat un cimitir. Monumentul Eroilor de la Oarba de Mureş a fost, pentru mai mulţi ani, un loc de pelerinaj unde rudele celor căzuţi veneau, aduceau flori şi rosteau rugăciuni pentru odihna sufletelor celor dragi, rămaşi departe de casă.

About Author

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *