„CREMENE” SAU OMAGIU ŢĂRANULUI ROMÂN DE ALEXANDRU CEUŞIANU

Site-ul „visurilenuautermenlimita.com” publică în premieră în mediul on-line poezia „Cremene” din cartea „ALEXANDRU CEUŞIANU (1898-1970) – OMAGIU UNUI CET[‘EAN DE ONOARE, TATĂ MODEL ŞI BUNIC CU PĂR DE ARGINT ŞI INIMĂ DE AUR” scrisă de Mihai R. Matei în anul 2020 la 50 de ani de la moartea scriitorului. Poezia „CREMENE” necunoscută opiniei publice aduce un omagiu ţăranului român care a fost toată viaţa legat de pământ, plug şi cruce în ciuda cotropitorilor care de-a lungul istoriei au încercat să ne distrugă identitatea dar nu au reuşit fiindcă el şi-a păstrat acea sevă miraculoasă a neamului românesc şi icoana de mucenic oricât a pătimit.

Poezia vorbeşte despre legătura dintre ţăranul român pământ, plug şi cruce şi despre România care s-a plămădit și din mâinile lor, aspre şi urâte şi care au lăsat în urmă pilda unui trai cinstit. Ţăranii au fost talpa țării şi pe sacrificiul lor a crescut România de-a lungul istoriei. Lumea satului românesc a fost o lume cu totul deosebită, unde timpul și spațiul capăta noi sensuri și dimensiuni, unde oamenii se năşteau, trăiau şi mureau într-o strânsă armonie cu Dumnezeu, cu semenii și cu natura. O lume, azi, dispărută dar pe care nu avem voie să o uităm. Aceşi ţărani care au trăit „în urma coarnelor de plug” dar care prin fiecare faptă a lor s-au aflat mereu în rânduială cu Dumnezeu,  când au plecat în lumea veşniciei au luat în crăpăturile din palme un pic din pământul acesta sfânt. Fie că vrem sau nu, să recunoaştem aceşti ţărani în simplitatea lor regală dacă le analizăm obiectiv vieţiile conştientizăm cu uimire măsura înţelepciunii cu care Dumnezeu i-a înzestrat.

Acest poem a fost scris pe o coală de hârtie de către Maria Ceuşianu, fiica scriitorului dictat de tatăl ei şi a fost păstrat cu sfinţenie de către nepotul scriitorului, prof. Alexandru Nicolae Ceuşianu. Ce bine că această hârtie nu a fost aruncată pentru a cunoaşte ce gândea Alexandru Ceuşianu despre ţăranii români pe care îi considera oameni care făceau parte din tezaurul istoric al neamului nostru. Regretatul profesor Alexandru Nicolae Ceuşianu din acest punct de vedere merită toată lauda fiindcă  a scos la iveală  această coală de hârtie dintr-un sertar prăfuit cu iz de mucegai, cu un rar simţ de solidaritate morală, pentru a face public un poem scris de bunicul său în urmă cu aproape 100 de ani. 

Redăm, mai jos, poemul, „Cremene”, conceput de Alexandru Ceuşianu cel mai probabil în perioada interbelică însă care nu a fost publicat niciodată într-un volum de versuri sau într-o revistă literară fără să cunoaştem motivele. Era perioada în care chiar dacă marile moşii fuseseră expropiate prin legea agrară din 1921, ţăranii foarte săraci încheiau pe mai departe tocmeli cu proprietarii de pământuri în schimbul cărora prestarea muncii în natură era o monedă de schimb.

„CREMENE”

„Cu fruntea-nălțată

Cu palma grea apăsată,

Pe coarnele de plug

Așa trăiești în mine

Icoană de mucenic.

Privirile tale senine

Nu le întunecă nimic

Nici asuprire păgână

Nici mișelie nici ură

Ești blând ca o fărâmă

De cuminecătură. 

Cu strămoșeasca glie

Te simți înfrățit pe vecie,

plugul pe unde-l porți

E binecuvântat de morți

Brazda pe unde o duci

E sfințită de cruci. 

Și știu că toți cei ce-ți

Jinduiesc pământurile

S-or risipi în toate vânturile.

Cum s-au împrăștiat neamurile

Și toate flamurile barbare

Ce ți-au călcat peste hotare.

Și de aceea te văd trecând ș-acum

Ca pe înaintașii tăi străbuni

Cu pas de tăvălug

În urma coarnelor de plug !”

A consemnat Matei R. Mihai 

About Author

Robert Mihai

See author's posts