Jandarmii mureșeni au un nou Prim-adjunct!

Începând cu data de 15 iunie 2017, prin Ordin al – Inspectorului General al Jandarmeriei Române, domnul colonel Todoruț Ioan Eugen a fost împuternicit pentru o perioadă de șase luni în funcția de Prim-adjunct al Inspectorului șef al Inspectoratului de Jandarmi Județean Mureș.
Înainte de a fi numit în funcția actuală, acesta a îndeplinit funcția de împuternicit comandant al Grupării de Jandarmi Mobile Cluj-Napoca.
Colonelul Todoruț Ioan Eugen și-a început cariera militară în anul 1991, activând în unitatea militară de la Gheorgheni pe funcțiile de comandant de pluton, comandant de companie, ofițer principal în statul major și șef al Catedrei de Ordine și Siguranță Publică, precum și împuternicit Inspector șef al Inspectoratului de Jandarmi Județean Neamț.
COMPARTIMENTUL INFORMARE ȘI RELAȚII PUBLIC