SĂ NE AMINTIM DE DASCĂLII DE ALTĂDATĂ !

Fotografia care însoţeşte acest text îi înfăţişează pe învăţătorul pensionar, fost director şi veteran de război, Alexandru Moga în dreapta imaginii alături de regretatul secretar ANVR Reghin, Emil Todoran.

Alexandru Moga trecuse de 50 de ani, din care jumatate ca dascăl in satul natal Cozma – când soţia sa, Ilca (născută Varodi), i-a adus pe lume încă un copil, al patrulea.

Era în ziua de 18 februarie 1925. Nimeni nu bănuia atunci că, odată cu numele, Alexandru jr. va moşteni de la tatăl sau şi îndeletnicirea acestuia, aceea de truditor pe ogorul învăţamântului.

A urm at primele patru clase elementare la şcoala din Cozma, apoi trei clase gimnaziale la „Petru Maiorï” în Reghin , iar clasa a patra, a absolvit-o la Liceul „Al.Papiu Ilarian” din Târgu-Mureş. S-a înscris ulterior la Scoala Normală de învăţatori din Gherla, unde a frecventat doar primii trei ani (1940-1943), deoarece în toamna anului 1943 s-a refugiat la Râmnicu Vâlcea, dincolo de graniţa vremelnică impusă prin Diktatul de la Viena. A continuat Şcoala normală la Blaj, unde, la sfarşitul anului şcolar 1943-1944, a obţinut diploma de învăţător.

Dar, la 20 iulie 1944, a fost încorporat în Regimentul 4 „Dorobanţii” din Piteşti şi trimis la Şcoala de Ofiţeri de la Ineu, lângă Arad. Acolo a făcut parte din cunoscutul „Detaşament Paulisi care în luna septembrie 1944 a purtat lupte crâncene cu trupele ungare şi germane.

Alexandru Moga a ajuns ulterior din nou la Râmnicu Vâlcea, iar de acolo s-a întoars acasă. În aşteptarea noilor autorităţi, preotul satului, Vasile Erseni cumnatul lui Alexandru Moga, împreună cu

două tinere absolvente de şcoală normală, surorileAna şi Victoria Man, au redeschis şcoala, cu toate greutăţile momentului.

Asa se face ca Alexandru Moga, la sfarsitul lunii decembrie 1944, a fost numit la şcoala din Cozma, unde a preluat clasele V-VII, iar cele două învăţătoare au continuat fiecare cu câte doua clase primare.

Din lipsa personalului didactic, Alexandru Moga a peregrinat şi prin alte şcoli din localităţi precum: Băiţa, Milaş, Sântu, Dealul Brezei. Aceasta din urmă aparţinea de Şcoala Elementară de 7 ani nr.1 din Reghin.

A revenit acasă în anul 1955 la Şcoala Primară din Sântu, unde a fost numit si director. Aici, Alexandru Moga a construit un nou local de şcoală şi a deous o rodnică activitate social-culturală după toate

rigorile epocii şi chiar a înfiinţat o echipă de fotbal.Tot in această perioadă a promovat examenul pentru gradul didactic „definitiv”.

S-a căsătorit în anul casatoreste în anul 1962 cu Maria Truta, originara din Sântu, funcţionar-contabil la Sfatul Popular Reghin, stabilindu-şi domiciliul definitiv în oras.

În 1965 s-a transferat la Şcoala GeneralĂ nr.4 Reghin din Cartierul Apalina, iar în 1974 a obţinut gradul didactic II, confirmând o pregătire teoretică deosebită, o bogată şi valoroasă experienţă la catedră.

În cei 22 de ani petrecuti la această unitate şcoalară. de cartier, a reuşit, prin constiinciozitate, tact didactic şi dăruire faţă de misiunea de dascăl, să fie iubit de elevi şi de părinţii acestora, apreciati stimat de colegi şi de conducerea şcolii.

Iar din partea Ministerului Educaţiei şi ÎnvatamÂntului i s-a conferit titlul de „Învăţător Evidenţiat” În anul 1987 s-a pensionat, după 43 de ani de muncă fructuoasă în domeniul învăţământului. Ulterior, Primaria municipiului Reghin i-a decernat „Diploma de Excelenţă” acordată „pentru întreaga activitate profesională şi social culturală pusă în slujba binelui public şi pentru conduită morală exemplară.

Prin Decretul 738/2002 i s-a conferit Medalia „Crucea Comemorativa a celui de-Al Doilea Razboi Mondial, 1941-1945 „pentru serviciile militare aduse statului român.

În al 90-lea an de viaţă ducea traiul liniştit în casa lui de la viin Reghin alături de soţia sa. Se întalnea din când în când cu confraţii săi tot mai puţini de la Asociaţia Veteranilor de Război, participa la câte-o activitate organizată la Biblioteca Municipală „PetruMaior” şi mai cobora duminica şi în sărbători la noua biserică greco-catolică din Cartierul Libertăţii pentru a asista la liturghie. Cel puţin o dată pe an, obişnuia să facă un drum la Cozma

să-şi revadă casa parinteasca, satul natal şi să se reculeagă la mormintele părinţilor şi bunicilor săi care işi dorm somnul de veci lângă zidul vechii biserici monument istoric din secolul XIV.

Astăzi îşi doarme şi el somnul de veci tot acolo alîturi de strămoşii săi după ce a lăsat în urma sa pilda unui trai cinstit şi a rămas un profesor mentor, un deschizător de drumuri pentru mulţi elevi și îndrumător profesional și, de ce nu, spiritual al profesorilor debutanți pe care i-a avut colegi la şcolile în care a predat.