Filantropul reghinean Teodor Şerbanu Lupu a fost a fost bătut, schingiuit legat cu funii şi tăiat cu securea de o gaşcă de bandiţi să mărturisească unde îşi ţinea ascunşi banii ?

Se ştie faptul că Teodor Şerban Lupu a fost un mare filantrop al Reghinului care a susţinut educaţia copiilor săraci şi mişcarea de emancipare naţională dar care iubindu-şi propria naţiune, a acordat sprijin financiar de-a lungul anilor şi instituţiilor cultural ştiinţifice ale naţionalităţilor conlocuitoare.

Ce nu se ştie este faptul că în urmă cu 163 de ani Teodor Şerban Lupu originar din Cerneşti pe atunci unul dintre cei mai bogaţi locuitori ai Reghinului Săsesc a fost victima unui jaf organizat de către o gaşcă de bandiţi care pentru a putea să îi fure bani l-au schingiuit legându-l cu funii şi tăindu-i un picior cu o secure şi care după ce l-au jefuit nu au fost prinşi niciodată. Incidentul nefericit a fost făcut public de juristul Ion Pop Maior, nepotul istoricului Petru Maior care scris o scrisoare pe data de 4 iulie 1858 către „Gazeta Transilvaniei” din Braşov a lui Iacob Mureşianu din care reiese că şi la 8 luni de la jaf Şerban Lupu era încă bolnav la pat şi îşi deplângea soarta în care a ajuns la vârsta de 72 de ani.

T. Şerban Lupu a fost batjocorit pentru a spune unde are ascunşi banii şi a fost supus la cele mai crâncene torturi pentru a le spune bandiţilor unde este cheia de la cutia cu valori a familiei. Detaliile legate de modul în care a fost schingiuit filantropul Reghinului nu au fost incluse în vreun raport din respect pentru Şerban Lupu. Ştim doar că hoţii nu au reuşit să îi fure chiar toţi banii fiindcă un an mai târziu în anul 1858 Consistoriul greco-catolic din Blaj i-a adresat o scrisoare, în care îşi manifesta „cea mai profundă recunoştinţă” faţă de Teodor Şerban Lupu care a donat un fond de 2.000 de florini pentru studenţi săraci, bani care se aflau cu siguranţă într-un depozit bancar în timp de soţia filantropului Veronica Costa figurează pe lista reghinenilor care au donat sume de bani pentru acoperirea cheltuielilor Delegaţiei Române la Viena din 1861.

Pentru o informare cât mai corectă a cititorilor noştri în rândurile de mai jos publicăm scrisoarea integrală …

Gazeta Transilvaniei

TRANSILVANIA.

S z. Reginu, 4. Aprilie n. 1858.

T e o d o r u  S e r b a n  L u p u ca patronu şcoalelor şi bisericelor ! 

---

Conduc cu plăcere peana cu a mea mână spre a arăta o. p. pre unu bărbatu, a cărui nume cu multă bucurie şi aude, şi cu reverinţia ’lu amintesce fiecare românu; cându intreprindu ai face cunoscute unele fapte nobile, cu cari de curendu a înfrumseţiatu corona meriteloru sale, şi care*s demne de imitatu de oriecare patriotu sinceru şi românu zelosu; dar şi cu mare durere şi măchinire a inimei: ’mi ţienu de datorie se aducu la cunoscinţia publicitării mai ântâiu acea întristătoare ştire, cumca acelu credinţiosu fiu şi patronu alu bisericei, părinte şi amicu nedespărţitu alu tinerimei înveţitioare din 2. Sept. a anului decursu zace în patul durerilor şi cu lacrime amare udă perina capului seu. Şi această stare tristă iau caiunat-o (cauzat-o n.a.) o bandă de hoţi, cari năvălindu noptea cu securi şi pălmi bătându-l iau taiatu unu picioru, şi între cele mai crâncene torturi infernale legândul cu funii, răpindu-i averea de mai multe mii în bani gata şi obligaţiuni, precum şi alte obiecte preţioase. L’au lăsat mai mort, ca pre călătoriul din evangelie. De atunci perdiendu-şi sănetatea, care şi până atunci era ameninţată, numai credinţa şi speranţa pronia cea Dumnezeiască l-au întăritu astăzi a se mângâia cu suferinţele şi patimile unui Iov, care a suferit multe — după cum spune scriptura fără vina lui. Densului rădimatu pe temeliele sântei scripturi şi a dulcei sale relegii unica mângâiere întru aşia stare tristă, neîncetate socotinu-şi datoria ca creşcinu şi om, sau deprinsu în fapte nobile a le îndurărei, câştigându-şi astfel nemurire în ceriu, seşi liae eunun’a lau. reata dela tata in, resplatitoriulu a totu ce e bunu şi frumosu, era pe pămentu se lese posteritate! o pia suvenire şi unu esemplu marinimosu, pentru care va fi bineeuventatu de cătră fiecare românu din fii în fii. Dintre alte fapte de cari aceata binefacătoriu alu naţiuniei române au adusu pe altariulu conuaţionaliloru săi, fiămi iertatu cu astă ocasiune a publica următoarele:

: Pentru şcola principală gr. catolică din Sz. Reginu a binevoita a dărui:

1. O casă în preţiu de 1500 florini m.c.
2. Totu pentru acestă scoală, parte în obligaţiuni, parte în bani a donat unu capitalu de 800 fr. m. c.
3. Pentru biserica gr. catolică din M. Reginu pămentu în preţiu de 600 fr. m. c.
4. Pentru biserica gr. cat. din Zsabeniţia şi Solovestru totu în giurulu Regiuului câte unu capitalu de 400 fr. m. c.
5. Pentru biserica gr. c. din Sz. Reginu sau îngrijitu a se cumpăra’doue candelabre forte frumose şi unu potiru, laolaltă în preţia de 100 fr. m. c.
   

   ---

   Despre fiecare dotaţiune sau făcutu document» şi acelea de la locurii« mai înalte graţiosu sau şi apropaţii. Mâna binefacatore a mărinimosului şi de totă lauda demnului patron care şi-a întins-o şi a dat şi pentru alte confesiuni: pentru şcoala luterană, romano-catolică şi reformată din Reghinul Săsesc a donatu câte unu capitaiu de 250 fr. m. c. Din celea numerate se pote convinge o. p. cetitori», cumca acestu mecenatu a sciutu caeştiga stima şi inimile tuturoru, şi aşia nu e mirare dacă cetaţianii noştrii cu mic cu mare dorescu din inima reînsănătoşirea lui, şi eu me făcu talmaciulu (interpretele) confesionarilor mei, cându acestru patronu şi binefăcătoriu zelosu inaîntatoriul alu binelui comun pentru faptele umanistice şi meritele ce am câştigatu nu numai pentru şcoala noastră şi bisericele memorate, ci în toate părţile de unde se întorcea ei esprimau cea mai cordială, călduroasă şi cea mai sinceră mulţămită. Dee cerinlu ca pe numitnlu patronu se’lu potă saluta odată sănetosu amicii şi cunoscuţii săi. De cunva totuşi hotărirea celui de susu peste aşteptarea noastră l’aru chiama ia celea ceresci, atunci se va arata mai chiaru, cumcă n’au vieţuitu numai pentru sine şi familia sa şi că avuţia câştigată prin osteneli de zi şi noapte cu mare abnegare de sine a consacrat-o pe altariu iubitei sale naţiuni prea cum se va vedea din testamentul în care n-a uitatu a face stipendii pentru mai mulţi tineri studenţi buni dar miseri” .

   ---

   Şi dacă toată viaţa cetăţeanului Teodor Şerban Lupu a fost una plină de mistere şi coincidenţe stranii vă spunem şi noi una, în perimetrul unde astazi îşi desfasoară activitatea, Aşezământul Social “ Casa Maria II” din strada Nicolae Bălcescu nr. 23 de azi, a existat prima scoală românească confesionala din Reghin, datând din anul 1834 şi care l-a avut ca ctitor pe Teodor Serban-Lupu. (Diferenţa este că şcoala era edificată pe lungimea străzii nu în adâncimea curţii cum a fost construit aşezământul de azi).  

6. 

    

   Acesta a fost negustor, arendaş, de moară, inspector al sărăriilor regale şi conform regretatului istoric Grigore Ploieşteanu,  „prin osteneli de zi şi noapte” Teodor Şerban a reuşit să îşi strângă o avere considerabilă şi aşa a ajuns să îşi cumpere în anul 1843 o moşie în Reghinul Săsesc.  Acesta afirma într-un document din epocă următoarele: Încă în anul 1834, cînd şcoalele naţionale, precum în toată Transilvania aşa şi-n Ţinutul Sas-Reghinului, erau cu totul neglese *(neglijate), pe lîngă toate greutăţile cu care avui a mă lupta, mi-am propus cu spesele mele a ridica o şcoală naţională românească şi acest plan l-am şi realizat în anul numit, cumpărînd loc şi rădicînd un edificiu scolastic ce au custat 6.000 de florini; totodată în acest obiect am contras cu Preasfinţitul Scaun Episcopesc, în care s-a statornicit ca eu, ca Fondatore să fiu Partronul şcoalei şi cînd se va afla din neamul meu  vreun individ demn şi provăzut cu recerinţele unui dascăl, acela să nu fie eschis. Pentru o fundaţiune statornică am alocat capital 1.000 Rf., şi pe lîngă aceia cele debuincioase pentru dascăl şi conservarea şcoalei le-am dat din al meu; aşa cît singur cu ale mele spese am rădicat şi susţinut această unică şcoală naţională bine orînduită în acest ţinut. Fiindcă unicul scop întru fundarea şcoalei mi-a fost dat ca tinerimea română să primească o educaţie adevărată de ştiinţă şi virtute” .

   Şerban Lupu în calitate de patron spiritual al şcolii participa la examenele şcolare şi dăruia sume de bani elevilor care se distingeau la diferite materii şi se interesa de bunul mers al ctitoriei sale. A donat totodată un edificiu şi pentru o „şcoală de fetiţe”, acesta a rămas însă doar un generos proiect.  În acelaşi timp a sprijinit şi alte instituţii de învăţământ, între care Şcoala din Lipova judeţul Arad, care a beneficiat de o fundaţie de 700 de florini pentru ajutorarea şcolarilor săraci cu stipendii şi cărţi şi alte sume de bani acordate ca stimulente materiale elevilor, cu prilejul prezenţei sale la diferite examene.  

Teodor Şerban Lupu s-a stins din viaţă la 22 septembrie 1861, fiind înmormântat în cimitirul dimprejurul bisericii de piatră a lui Petru Maior, (Biserica Ortodoxă Română ,,Sfânta Treime” de azi din strada Nicolae Bălcescu).

La finalul acestui articol pot să spun că încă nu cunoaştem multe răspunsuri despre istoria Reghinului şi oamenii care au locuit aici de la începutul începuturilor. Teodor Şerban Lupu este o excepţie fiindcă i s-au consemnat în presa vremii acţiunile caritabile dar mă întreb câţi dintre locuitorii Reghinului au rămas într-un con de umbră, fără să se cunoască pe deplin contribuţia lor la dezvoltarea acestei comunităţi? O întrebare întrebătoare la care poate, în viitor, se va putea răspunde.

About Author

Robert Mihai

See author's posts