În curând veți citi povestea unui reghinean licențiat în protecția alimentară și zootehnia laptelui, pentru care tainele profitului agricol nu mai au secrete! 

0

Zoltan Papp este un zootehnist, realist în observații și idealist în aspirații, în vârstă de 50 de ani, care în urmă cu 24 de ani a decis să pună punctul pe ,,I” în agricultură, şi s-a încăpăţânat să creadă cu tărie în visul său, acela de a construi o fermă care să îi asigure traiul familiei şi viitorul celor doi copii ai săi, acasă la Reghin.

Când a reuşit să pună bazele fermei, avea o diplomă de technician zootehnist, în urma absolvirii liceului agricol din Târgu-Mureş. A pornit în aventua vieții sale cu două vaci și un grajd, construit dintr-un credit obținut prin intermediul unei Fundații pentru Promovarea Agriculturii Regionale, iar în paralel și-a continuat studiile până la nivel de licență în domeniul zootehnic.

A avut doi mentori în zootehnie, cărora le-a ascultat sfaturile, reușind să muncească eficient, și să anuleze ,,cheltuielile” inutile. În agricultură a început să muncească 8 hectare pe care a plantat ,<cultură mare> și azi, a ajuns să muncească 150 de hectare de teren, iar în zootehnie a început cu 2 bovine și  azi crește 75 de vaci din rasele Bălțată Românească și Holstein care îi produc anual 160.000 de litri de lapte.  

Aflați întreaga poveste a lui Zoltan Papp, care deține o fermă cu genetică de top, sub cerul liber. În data de 27 aprilie veți citi reportajul scris de Robert Matei,  intitulat ,,Un model de admirație profesională care se încăpățânează de 24 de ani să facă zootehnie performantă la Reghin”.

About Author

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *