“Ioan Pop, nepotul lui Petru Maior un urmaş demn de reprezentant de frunte al Școlii Ardelene”

Ioan Pop Maior a fost menționat prima oară în ,,Gazeta Transilvaniei,, în 1838, cu ocazia vizitei episcopului Ion Lemeni, în luna septembrie în ținutul Mureșului de sus. Apoi din 1861 datează celebra scrisoare pe care Ioan Pop Maior a adresat-o din funcția de vicecomite, către comitele suprem, în care condamna acele ,,proceduri, prin care se vatămă principiul egalității și al frățietății și se calcă în picioare cele mai delicate interese ale națiunii,, și își dădea demisia de onoare. Era o prezență agreabilă și frecventabilă la toate evenimentele înscrise în moda timpului, unde se distingea mereu prin eleganță și prin inteligență. A fost un talent apreciat ori de câte ori s-a ivit ocazia și în cele mai inspirate feluri.

Acum 174 de ani a fost ales primul președinte al Despărțământului Reghin al ASTREI, care a condus-o cu demnitate până la moartea sa, având un rol important cultural și politic în lupta pentru eliberarea națională a românilor transilvâneni, pentru menținerea unității naționale și pregătirea Marii Uniri din 1918.

Ciudat este faptul că, la fel ca și în cazul unchiului său Petru Maior, mormântul lui nu a mai fost descoperit niciodată. Ioan Pop Maior s-a stins din viață în 31 martie 1877 la Reghin și la 140 de ani de la moartea sa readuce în atenția publicului istoria tragică a uneia dintre cele mai cunoscute și apreciate familii din istoria Transilvaniei.

-Petru Maior versus Ioan Pop Maior, trăitori-nemuritori și fără oseminte-

În cazul reprezentantului de frunte al Școlii Ardelene, scriitorul și criticul literar gorjean Serafim Duicu scria în 1990 cartea ,,Pe urmele lui Petru Maior” că acesta a fost înmormântat în cimitirul comun din suburbia sârbească Rácvárosi, din nefericire moștenitorul averii Ioan Maior (executor testamentar universal), un nepot din partea fratelui său Mihai, din Căpuș s-a îngrijit mai mult de gestionarea averii moștenite decât de îngrijirea locului de veci a binefăcătorului său, iar celelalte rude, pentru că nu au fost mulțumite de testament, nu au fost interesate să îi mai caute mormântul.

A fost un mare ciufșag la adresa acestei mari personalități să mă exprim chiar în limbajul lui Maior. Anii au trecut și locul a pierdut orice semn al prezenței osemintelor marelui istoric. Ioan Micu Moldovanu, istoric, teolog, folclorist, filolog și pedagog român și canonic greco-catolic, care și-a făcut studiile la Budapesta a încercat în repetate rânduri să găsească locul, dar nu a reușit. La fel și Nicolae Albu a scris despre Petru Maior și a căutat să afle adevărul, fără rezultat, despre locul de veci al marelui iluminist. După care a urmat istoricul arădean Glück Jenő, care, în decursul cercetărilor făcute în 1991, a găsit în arhivele Bisericii Romano-Catolice din Tabán (care se află pe Buda în partea sudică de Vest a Dunării, la sud de Piața Gheorghe Doja) o serie de date despre ceremonia de înmormântare a lui Petru Maior, care a avut loc pe data de 16 februarie 1821, în prezența episcopului-vicar Sztojkovics. Însemnările apar la pagina 110 a celui de-al V-lea volum din Registrul de decese dar chiar și așa nu se cunoaște locul exact unde a fost îngropat marele Maior.

E o rușine istorică pe care în schimb nimeni nu și-o asumă, deși acest aspect ridică o mare umbră de nemulțumire din partea multor pasionați de opera lui Petru Maior. Dincolo de faptul că a fost un anticatolic, convins după cum scria în ,,Procanonulul” un manuscris cu opinii personale despre ,,tocmeala eclesiastică”, vorbim despre un iliuminist de care numai până în 1990 se scriseseră 275 de lucrări despre opera și personalitatea lui Petru Maior, al cărui nume este purtat azi de 13 străzi din tot atâtea orașe din România. Vorbim despre un om al cărui nume este purtat de o universitate, de un liceu, o școală generală, un lăcaș de cult, o bibliotecă, o fundație și nu în ultimul rând în memoria căruia s-au ridicat mai multe busturi din piatră și bronz dintre care trei numai în municipiul Reghin, unul fiind realizat chiar sub dalta sculptorului Ion Vlasiu în anii 60.
Chiar dacă Ioan Pop Maior nu a reușit să ajungă la dimensiunea măiestriei unchiului său, a fost și el personalitate marcantă a epocii sale în Ținutul Reghinului și un mare filantrop, dar căruia la fel ca și în cazul lui Petru Maior locul unde își doarme somnul veci nu a mai fost identificat până azi. Deși se știe că a murit în Reghinul Săsesc, nu s-a găsit nici un înscris cu locul unde a fost înmormântat sau cel puțin o cruce care să îi indice trecerea pe acest pământ. Ciudat este faptul că majoritatea contemporanilor săi intelectuali încă au cripte și mormintele foarte vizibile, fie că mă refer la baronul Vasile Pop, memorandistul Patriciu Barbu sau la negustorul grec Ioan Marinovici care își dorm somnul de veci în cimitirul ,,Sfânta Treime,, fie că mă gândesc la Lupu Teodor Șerban, negustor și inspector al sărăriilor regale, înmormântat în cimitirul din Magyarregen, sau la senatorul Johann Alzner sau memorialistul Birthler Johann care își dorm somnul de veci în Cimitirul Săsesc din municipiu.
Ar exista o variantă foarte puțin plauzibilă ca sicriul lui Ioan Pop Maior să fi fost depus în aceiași criptă cu osemintele marelui Vasile Ladislau Pop, căsătorit, cu nepoata sa Elena. Însă atunci se pune întrebarea de ce nu apare nici o inscripție referitoare la acest aspect?

Ioan Pop Maior a mai fost menționat ocazional de istoricul Vasile Netea, în 1939, ca cel dintâi președinte al Despărțământului Reghin al Astrei, apoi în perioada comunistă, prin anii 70 de Ioan Chiorean, Ladislau Kocziany, Valeriu Nițu și Grigore Ploeșteanu în ,,Profiluri Mureșene” sau după revoluția din 1989 de Liviu Boar, fostul director al Arhivelor Naționale Filiala Mureș și de Marin Șara directorul Bibliotecii ,,Petru Maior” din Reghin și totuși dacă vrem să fim sinceri Ioan Pop Maior a rămas în continuare o personalitate prea puțin cunoscută.

Cine a fost Ioan Pop Maior ?

1796 – s-a născut în Apalina, (azi cartier al Reghinului) în familia Anei Maior și a meseriașului Simion Pop Kömiveș (Zidaru), și a fost botezat cel mai probabil de unchiul său, Petru Maior pe atunci preot protopop al Gurghiului. Sora ilustrului cărturar, a avut un băiat și două fete, însă doar băiatul Ion și-a zis Maior (Ioan Pop Maior), pentru a atrage faima mai ușor, a încercat să atragă atenția că el este nepotul celebrului, istoric, filolog, teolog și scriitor iluminist. Petru Maior a fost în perioada 1784-1808 paroh și apoi protopop de Reghin. În acest timp Petru Maior a scris cinci volume de predici, a construit o biserică și a desfășurat o activitate de culturalizare a maselor în domeniul pomiculturii, industriei alimentare și medicinei veterinare, prin traducerea și publicarea unor lucrări. Ioan Pop a îndrăznit să își păstreze numele mamei de fată (Maior), pentru rezonanța la care l-a dus unchiul său, și el, la rândul lui, nu a făcut de rușine acest nume, ba din contră a reușit să îi păstreze strălucirea şi gloria în cei 80 de ani de viață.

1802-1806 – Ioan Pop Maior face clasele primare la Reghinul Săsesc și apoi își continuă studiile liceale și universitare.
1809– în 30 ianuarie, pe când avea 13 ani, unchiul său Petru Maior părăsește Reghinul Săsesc și pleacă la Budapesta, pe funcția de ,,censor și corector pe lângă tipografia universității pestane”, post rămas vacant după moartea filologului Samuil Micu.
1821 – 14 februarie s-a stins din viață Petru Maior, la Buda, răpus de tuberculoză. Nepotul său Ioan Pop Maior, din Apalina avea 25 de ani când a aflat de această veste tristă dublată și deaceea prin care afla că vărul său primar Ioan Maior (fiul fratelui Mihai din Căpușul de Câmpie) a fost lăsat moștenitor universal al bunurilor cărturarului. Cărțile istorice, teologice și de drept canonic din biblioteca agonisită la Reghin, aflate la cumnata sa Ana Maior în Căpușul de Câmpie, le dona bisericii ridicate prin strădaniile lui în Reghin.

1848 – Ioan Pop Maior mijlocește căsătoria dintre nepoata sa Elena Oltean, fiica cumnatului său Oltean Nonu și a surorii Ana, cu Vasile Ladislau Pop, avocat de profesie, fiul preotului Ananie Pop din Berind, care avea să ajungă românul cu cea mai înaltă funcție din Transilvania acelor vremuri.
1854-1859 – a fost curator suprem al Școlii din Reghinul Săsesc.
1860 – În acest an reghineanul, împreună cu alți fruntași ai națiunii române, devine unul dintre semnatarii actului din 10 mai, prin care se cerea autorității superioare din Transilvania ,,ținerea unei adunări consultătoare în privința înfințării unei asociațiuni pentru literatura și cultura poporului român”
1861 – Ioan Pop Maior a luat parte la înfiinţarea Asociaţiunii Transilvane pentru Literatura Română şi Cultura Poporului Român ASTRA, în 4-7 noiembrie 1861. La înființarea ASTREI s-a plecat de la principiul valabil şi în zilele noastre: că un popor scapă de jugul robiei sufleteşti, trupeşti şi materiale numai dacă are o cultură proprie puternică, cu ajutorul căreia să-şi mobilizeze toate forţele sale intelectuale şi fizice. Asociaţiunea “ASTRA” a fost proiectată, creeată şi întreţinută de-a lungul timpului prin stăruinţa, zelul, sacrificiul şi munca dezinteresată a multor români inimoşi şi devotaţi. Nepotul lui Petru Maior a fost unul dintre cei care l-a susținut la alegerea sa pe Andrei Șaguna.

1863 – a rămas în istoria Reghinului cu toastul său celebru rostit la ridicarea Reghinului la rang de ,,oraș liber regesc” când a spus ,,Numai egalitate, frățietate și concordie între toți și Reghinul va ajunge înflorirea dorită”.

1867 – Vasile Ladislau Pop, finul lui Ioan Maior, ajunge președintele ASTREI, ales de comitetul central de la Sibiu, o mândrie și pentru reghineanul care încă dinainte de 1848 a intuit potențialul viitorului soț al nepoatei sale.
1871 – În acest an îl găsim între cei care au contribuit cu o sumă de bani ,,pentru ajutorarea răniților, văduvelor și orfanilor, fraților noștri francezi, căzuți în lupta pentru patria străbună”.
1872 – O corespondență publicată în acest an în ,,Gazeta Transilvaniei” demonstrează sprijinul pe care l-a acordat reghineanul școlilor. ,,Cu inima palpitând de bucurie ne permitem a face cunoscut onoratului public român, numele unui bărbat meritat al națiunei noastre în persoana venerabilului domn Ioan Pop Maior din Reghinul Săsesc, nepot domn de fericitul și marele său unchi Petru Maior – regeneratorul românismului cu începutul secolului prezent – de și nu în privința geniului sau talentului, căci aceste sînt donuri naturale, dar, în privința faptelor și virtuților mari ce a făcut multe și frumoase sacrificii aducând pre altarul națiunei…și școalelor pătruns fiind de nobile simțăminte de români dorind din inimă înaintarea și prosperarea acestora. Lăsăm să vorbească aici, faptele cari le-am cules din una charta a unui amic de-al nostru, căci faptele sunt mai presus de toate vorbele omenești”.
1. În comuna Abăfaia (Apalina de azi) comitatul Turdei a edificat școala română cu spesele sale, pe seama școalei a făcut și una fundațiune de 200 de florini, iar de la familia Bornemisiană ca cel mai fidel inspector al domenilor ei în răstimp de mai mulți ani – a esoperat a se dota atât școala cît și docentele cu mai multe iugăre de pământ.
2. În comuna Logic cott-ul Clujului a esoperat locul de școală…în mijlocul comunei, precum și dotarea școalei și docentului cu mai multe iugăre de pământ, tot de la generoasa familie Bornemisiană.
3. În comuna Uifalău cott-ul Clujului, într-asemenea a esoperat dotarea școalei cu mai multe iugăre de pământ și pădure.
4. În comuna Brețcu cott-ul Turdei tot asemenea a esoperat dotarea școalei cu mai multe iugăre de pământ.
5. În oppidul Ilyfalva din Treiscaune (Harmoszek) a esoperat a se dota pentru școala română una grădină…
6. În comuna Chiherul de Jos a dat loc de școală în mijlocul comunei, precum și material de lemne și alte ajutoare în bani, și aici a esoperat mai multe iugăre de pământ pre seama școalei române.
7. Venitul unor deserte, vîndute în puțin de mai bine de 500 fl.m.c. a esoperat a transpune la fondul școalei din Reghin. Fiind curatore suprem din an în an 1854-1859 din colecțiuni de la binefăcători, venitul balurilor a făcut un capital de 3.000 de fl.m.c tot pre seama școalelor române din Reghin.
1874 – în 14 aprilie s-a constituit Despărțământul Comitetului Turda de Sus și părțile Tulgheșului la Reghin. Adunarea generală de constituire a Despărțământului XVII Reghin al Astrei s-a desfășurat în sala marea a hotelului orășenesc (Actualul Hotel Intim amplasat la intersecția străzilor Mihai Viteazul și Republicii), la care a participat o mulțime de intelectuali. Ioan Pop Maior a fost ales președinte al Despărțământului Reghinului Săsesc al ASTREI. Dovada este „Protocolul” încheiat cu această ocazie, când protopopul greco-catolic Mihai Crişan a propus, ca primul preşedinte al Despărţământului, pe Ioan Pop Maior, membru vechi al Asociaţiunii, mare proprietar, patriot, susţinător al doleanţelor culturale şi sociale ale românilor din zona Reghinului. Iar ca membrii în Comitet au fost aleși umătorii: Mihai Orbonașu (avocat), Mihai Crișan (protopop greco-catolic), Iosif Brâncoveanu, Iosif Fincu, Marcu Cetățeanu, Georgiu Sceopul (cancelist-tatăl lui Iosif Schiopul scriitor, ziarist și atașat de presă la Berna în Elveția în perioada interbelică), Nicolae Marinovici (negustor), Ionel Mureșanu (notar), Ioan Urzică, Ioan Urziceanu, Ioan Avram și Ioan Spiru. Despărțământul avea pe atunci o arie geografică destul de mare (de la Ormenișul de Câmpie până la Borsec, de la Teaca până la Sovata) și se întemeiase cu 59 de membri ordinari și 29 de membri ajutători.
1875 – Ioan Pop Maior participă la adunarea generală extraordinară a Asociațiunii din 6/18 iulie la Alba-Iulia,unde se decide, la propunerea lui Axente Sever, ca adunarea generală pe anul în curs să nu se mai țină la Lugoj, ci la Reghin, ca un omagiu adus fostului președinte al Asociațiunii, baronul Vasile Pop. Vasile care decedase în 17 februarie, același an în Budapesta, și care a fost înmormântat la 23 februarie în Reghinul Săsesc.

Astfel sub conducerea nepotului lui Petru Maior, în acest an s-a ținut la Reghin în zilele de 29-30 august prima Adunare Generală a ASTREI la Reghinul Săsesc.
Dintre mărturiile vremii, cu privire la această adunare generală, vom cita mai întâi pe Artemiu P. Alexi: ,,Primirea din partea fraților români de la Sas Reghin – menționa el – a fost cât se poate de călduroasă și frățească”, subliniind totodată și ,,ospitalitatea cetățenilor neromâni din Reghin”. Oaspeții, în frunte cu vicepreședintele Iacob Bologa, au fost conduși în seara zilei de 28 august de ,,zeloasa inteligență română” la locuința lui I.P.Maior.
Atmosfera era însuflețitoare și impresiile corespondentului ,,Familiei”(revistă) în consens cu această stare de spirit, căci ,,toată poporațiunea orașului” s-ar fi adunat acolo. Atunci își va face debutul pe tărâmul muncii culturale tânărul avocat Patriciu Barbu, care l-a fereastra casei lui Ioan Pop Maior a rostit ,,o vorbire plină de simțăminte naționale și înălțătoare”.
Adunarea generală a Astrei, desfășurată la Reghin timp de două zile, a dezbătut probleme legate de activitatea Asociațiunii,hotărându-se o serie de măsuri. Ea a impulsionat acțiunile despărțământului local, luminarea și culturalizarea maselor.
Adunarea generală din 1875 a ales ca președinte pe Iacob Bologa. Cu alegerea noii conduceri, s-a hotărât: Ioan V. Rusu vicepreședinte, iar ca secretar II Visarion Roman. Ca membru în comitet a fost ales Iosif Șuluțiu.
1876 – În acest an Ioan Pop Maior a luat parte la Adunarea Generală a Astrei la Sibiu. În 5 iunie, același an, este consemnat că a participat la adunarea generală a Despărțământului Reghin de la Deda, pe Valea Mureșului, și apoi în 19 septembrie la ședințele de comitet a Despărțământului Reghin în calitate de președinte al ASTREI.
1877- La 31 martie Ioan Pop Maior a spus adio acestei lumi, fără să știm nici azi cum a arătat în realitate, cine a fost soția lui, dacă a avut urmași și, mai trist, unde a fost înmormântat. Dar pentru că dorea prin toate mijloacele să contribuie la formarea unor intelectuali capabili să instruiască poporul, Maior a lăsat ,,intelegenței” din Gurghiu și împrejurimi, o biblioteca de cca. 200 de volume. Se pare că Maior i-a lăsat prin testament și o importantă sumă de bani, constituind o fundație care i-a purtat numele o perioadă.
Stingerea din viață a reghineanului în urmă cu 140 de ani a fost considerată cu temei, ca o lovitură dureroasă suferită de întreaga națiune română. În ,,Gazeta Transilvaniei” din 8 aprilie / 27 martie, publicându-i necrologul, redacția adăuga ,,Încă un stâlp puternic al națiunei române a căzut. Ioan Pop Maior un neobosit luptător pentru cauza națională română – acel român care și pe atunci când românilor li se atribuia de crimă a-și profesa naționalitatea, se fălea cu numele de român și ocrotea pe lângă sine inteligența română persecutată – numai este între cei vii. El a fost un stejar puternic, sub ale cărui ramuri apărătoare și-au aflat scutul mulți români. Pe el l-au cunoscut toți, l-au iubit toți și din câți l-au cunoscut, rar va fi unul, care să nu se fi împărtășit din largitudinea bunătății animei sale, el ajuta pe toți. Casa, masa și bursa dânsului era deschisă pentru orice român bun și lipsit. Toți (î)l numeau tată și unchiu, toți îi erau fii, frați și nepoți. Câte școli a dotat…pe cîți școlari sărmani a ajutat, cât bine a făcut românilor, a enumera aiceea este cu neputință. Memoria lui pretinde, ca cei ce l-au cunoscut mai deaproape, să-i facă panegiricul meritat. În tristețea grea, care ne cuprinde pentru pierderea lui, ne îndestulim astă dată a constata adevărul cuvintelor din necrolog…În repusatul a pierdut familia și toți consîngenii un adevărat părinte, iar națiunea un…fiu credincios”.
În 8 mai 1877 în ședința ordinară a Astrei, prezidată de I. Bologa ,,anunțul trist despre repausarea binemeritatului bărbat național, Ioan P. Maior, fost proprietar în Reghinul Săsesc”, ,,Comitetul dă espresiune prin sculare, celei mai profunde condoleanțe pentru pierderea amintitului bărbat, meritat prin generoasele-i sacrificii aduse pe terenul culturii naționale în diverși rami, și în semn de pietată venerațiune și distinctă recunoștință față cu nemuritoarele-i merite, decide a se perenna în acest proces-verbal fericita-i amintire”. Iar viitorul memorandist, Patriciu Barbu, avea să scrie într-o ,,Conchemare” din 16 iulie 1877: ,,Pierderea unui bărbat mare, naționalist, zelos și sincer, patriot cu simțăminte nobile, e foarte adânc tăietoare pentru națiunea căreia a aprținut și pentru societatea în mijlocul căreia a conclucrat. O astfel de lovitură dureroasă a suferit națiunea noastră în genere, și cu deosebire ținutul Reghinului prin moartea fericitului I.P.Maior.

Cert este că, după moartea președintelui, Despărțământul Reghin a intrat într-un declin timp de 8 ani, până când a reușit avocatul și memorandistul Patriciu Barbu să o readucă la nivelul adus de Maior.
1885 – După 8 ani de la trecerea la cele veșnice a primului președinte al ASTREI Reghin, sub conducerea avocatului Patriciu Barbu s-a dispus luarea în primire pentru biblioteca despărțământului, de la preotul din Gurghiu, Niculae Petra, a mai multor cărți aparținătoare lui Ioan. P. Maior, lăsate în scopul de a se forma o bibliotecă în acel despărțământ.
1866 – Protocolul adunării generale de la Hodac, din 14 iunie, a confirmat hotărârea definitivă prin care se explica că biblioteca lui Ioan Pop Maior și suma de 75 de florini și 13 crăițari pentru sporirea bibliotecii care a fost remisă subcomitetului.

Referințe bibliografie:
PROFILURI MUREȘENE (Editura Intreprinderea Poligrafică Tîrgu-Mureș, 1971 ) pg. 73, 74, 77, 78, 79, 80;
PE URMELE LUI PETRU MAIOR (Editura Sport Turism) – Serafim Duicu pg. 202, 203;
PATRICIU BARBU (1842-1902) Un om o epocă, o idee (Editura Edu, 2012)
Simion Bui pg. 54,55;
ASTRA DESPĂRȚĂMÂNTUL REGHIN 140 DE ANI DE LA ÎNFIINȚARE (SC PRINTOTOAL SRL, 2014) – Marin Șara, pg. 17;