Szabo Alexandru, primul primar din România care și-a serbat Nunta de Platină! Secretul ? Face 2.000 de mișcări în fiecare zi și servește în fiecare dimineață la ora 7.00 o cafea Jacobs!

0

În fiecare casă se spune că există cel puțin o poveste de familie care, dincolo de orice moment de grație sau strălucire, ascunde un secret cutremurător care așteaptă să fie descoperit de omul potrivit, iar dacă nu se întâmplă se pierde în negura timpului. În urmă cu unsprezece ani Dumnezeu mi-a întins o mână să devin jurnalist și să cunosc o mare de oameni pe care a trebuit, sub o formă sau alta, să îi studiez, să îi cunosc și să îi prezint opiniei publice. O parte din ei mi-au rămas în suflet, pentru că aveau acea sevă miraculoasă a neamului românesc, pentru că știau că adevărul este singura armă a istoriei și aveau nevoie de un confident de încredere, să se spovedească. Mărturisirile lor au generat un nesecat izvor de descoperiri care mi-am propus să rămână scrise în amintirea timpului care trece și ne mistuie, rând pe rând. Azi, mulți nu mai sunt locuitori ai acestui pământ, dar au fost oameni care au așteptat ani de zile să apară descoperitorul lor. Așa am ajuns să intru în posesia unor scrisori inedite, invitații de nuntă, manuscrise, jurnale, fotografii cu paspartu, pe cale de dispariție, și nu în ultimul rând tezaure umane, locale care mi-au relatat povești fascinante, povești pe care n-ați găsit ocazia niciodată să le auziți sau să le citiți, ”viselenuautermenlimita” vă oferă șansa să descoperiți docu-drame și mituri-urbane, evocate de Matei Robert Mihai, pentru că Reghinul a avut întotdeauna oameni de valoare cu istorii care nu au fost niciodată ,,simplu” de înțeles.

Episodul II 

           Alexandru Szabo sau un primar fără pauză pentru care Ziua Mondială a Sănătății e în fiecare zi! 

 


Discret, fără surle și trâmbițe, cunoscutul pensionar Szabo Alexandru, fost primar, al Reghinului și-a sărbătorit în data de 18 martie ziua de nume, alături de soția sa, Katalina, împreună cu care de curând a aniversat 70 de ani de conviețuire și NUNTA DE PLATINĂ. Nonagenarul s-a delectat cu un vin demisec Murfatlar și gogoși preparate de soția lui o gospodină de cursă lungă. Sărbătoritul a fost foarte bine dispus și mi-a explicat la un pahar de vin în linii mari cum a mers la galop în cursa vieții?

 


S-a născut pe vremea când România era monarhie şi face parte din generaţia care a fost educată să muncească fără preget pentru cultura poporului şi dezvoltarea ţării. A fost un om al datoriei, care a bifat 41 de ani, pe cartea de muncă, fără a fi sancţionat vreodată. A trecut prin multe faze în formarea sa profesională, a fost ucenic de cizmar, muncitor forestier la pădure, militar de carieră, primar, tehnician la siguranţa circulaţiei şi protecţia muncii şi nu în ultimul rând preşedinte de Asociaţie de Proprietari. S-a pensionat cu simţul datoriei împlinite, iubit, stimat de toţi cei cu care a muncit şi continuă la 90 de ani și patru luni să îşi trăiască viaţa frumos, fără excese, şi este convins că va trăi 100 de ani.
,,Întotdeauna am fost un om care şi-a trăit viaţa cu zâmbetul pe buze şi am zis aşa, un zâmbet nu costă nimic, dar valorează mult, îi face mai bogaţi pe cei care-l primesc, iar cei care-l dăruiesc nu ajung niciodată cerşetori”, explică reghineanul.


A adus primele taxiuri în oraş şi a inaugurat prima secţie de nou-născuţi


szabo-alexandru

Sany Bacsi, cum îi spun prietenii, a fost un exemplu toată viaţă în activitatea profesională, având rezultate bune în fiecare loc de muncă, unde viaţa l-a trimis. A ajuns în Reghin în 1941 şi s-a angajat ca şi ucenic de cizmar unde a învăţat să confecţioneze cizme ,,Burger”, apoi a lucrat o perioadă în domeniul forestier, la plantat de puieţi, măsurat buşteni şi responsabil bucătar în Răstoliţa, Lăpuşna, Topliţa şi Gheorgheni. După efectuarea stagiului militar la o unitate militară de securitate din Fălticeni, a activat în cadrul armatei în perioada 1949-1958, fiind detaşat la Arad, la Reghimentul Nr. 5, unde a păzit hotarele ţării, la propriu, cu arma în mână. Apoi, în perioada 1958-1960 a îndeplinit funcţia de preşedinte al Comitetului Executiv al Oraşului, fiind cel de-al treilea primar al urbei, după Legea Naționalizării. Avea pe atunci 31 de ani, însă vârsta nu a fost un impediment în a-şi îndeplini atribuţiile fişei postului. ,,Pe vremea aceea mandatul era de doi ani şi potrivit principiului de ,,rotaţie a cadrelor” nu se permitea decât cu rare excepţii ca o asemenea funcţie să fie deţinută de mai multe ori de aceaşi persoană. Am fost numit în urma alegerilor electorale, din partea circumscripţiilor din partea de jos a oraşului şi am fost propus de Comitetul Raional al Oraşului”, mi-a declarat nonagenarul. La acea dată populaţia Reghinului era de 25.000 de locuitori și primarii circulau cu trăsura și șareta, iar printre cele mai stringente probleme care le-a rezolvat ca şi primar, octogenarul Szabo îşi aminteşte de problema salariilor mizere ale profesorilor, pentru care a obţinut de la judeţ 100.000 de lei, pentru stimularea cadrelor didactice din Reghin care la acea dată erau foarte prost plătite, a adus primele taxi-uri în Reghin, de la Bucureşti, două autoturisme Moskvici 408 şi a instalat primele cabine telefonice. În 1958 tot în mandatul său s-a dat în folosință maternitatea spitalului orășenesc astfel că unitatea spitalicească a ajuns să aibă 7 secții și 280 de paturi. Totodată Szabo Alexandru a ordonat sistematizarea urbană a primelor străzi ale Reghinului, a început construcţia blocurilor de locuinţe din strada Şcolii, din Parcul popular şi actualul cartier Mihai Viteazu şi nu în ultimul rând a început amenajarea parcului din centrul oraşului, pe amplasamentul fostei pieţe săptămânale. După expirarea mandatului de primar, a muncit timp de 24 de ani în cadrul Autobazei Transport Auto Reghin, pe mai multe funcţii, însă a rămas în memoria celor mai mulţi reghineni ca tehnician la siguranţa circulaţiei şi protecţia muncii, unde a avut circa 600 de angajați în subordine. A deținut această funcţie în perioada 1964-1988 până la pensionare dar fiind un om super activ nu a putut sta deoparte şi, a contrazis politica salarială a vârstelor și pentru că i s-a părut nedrept să fie pensionat a mai lucrat un deceniu în fruntea conducerii Asociaţiilor de Proprietari nr. 15 şi a Asociaţiei nr.30. A lucrat din plăcere până în luna februarie a anului 2008, unde a urmărit îndeplinirea obligaţiilor cetăţeneşti ce reveneau proprietarilor şi punerea în aplicare a deciziilor comitetului executiv.

 


Reghineanul deține rețeta pentru a ajunge la 100 de ani


Szabo Alexandru este un ,,Superman” căruia la prima vedere îţi e imposibil să îi ghiceşti vârsta, la 90 de ani și patru luni demontează o serie de certitudini medicale şi pare să sfideze legile fizicii. Recunoaşte că a fost un om echilibrat în toate, principiu care l-a ajutat să îşi construiască o sănătate de fier, dovada este corpul său care a îmbătrânit frumos fără a suferi de-a lungul vieţii vreo operaţie chirurgicală. Ba, mai mult azi, fericitul pensionar joacă volei, tenis sau se antrenează pe bicicleta medicinală pentru întreţinerea condiţiei fizice şi tonusul muscular. Din 1970 reghineanul face zilnic gimnastică o oră care înseamnă 2.000 de mişcări, din care aproape o mie efectuate în poziţie verticală şi peste 1000 de mişcări executate în poziţia culcat. Un doctor i-a sugerat această idee şi l-a asigurat atunci că dacă îi urmează sfaturile va trăi 100 de ani. ,,Atunci mi-am zis: ce ar fi dacă încep de azi să am grijă de mine? Mă trezesc zilnic la ora 5 dimineaţa şi fac gimnastică de 48 de ani, zi de zi însă rezultatele sunt incredibile. În urmă cu trei ani şi-a făcut un examen oftalmologic şi unul pentru testarea reflexelor, pentru prelungirea permisului auto, iar după ce i-a văzut doctorul rezultatele a exclamat: „Domnule, cu aceste analize poţi să te faci şi pilot de avion”, declară reghineanul. Din totalul de 46 de analize de laborator efectuate, cinci au fost sub media normală, cinci peste medie, restul au înregistrat valorile normale.

În urmă cu patru ani, reghineanul a condus 100 de km până la Covasna, a fost oprit în trafic de un poliţist, în Gheorgheni, pentru depăşirea vitezei regulamentare în localitate, însă în momentul în care omul legii i-a văzut actele i-a făcut semn să îşi continue traseul şoptindu-i ,,Nu pot să te amendez domnule că eu nici nu eram născut când dumneata ţi-ai luat permisul auto”, explică amuzat Szabo. ,,Poate că e un fapt incredibil, însă mie mi-a intrat în reflex, nu pot trăi fără sport şi fără să conduc. Dacă nu mă urc la volan o zi sunt bolnav, şofez cel puţin 10 km pe zi, merg cu soţia la cumpărături, la plimbare ori pe malul Mureşului să ne oxigenăm plămânii” declară Szabo. Din 1968 până în 2018 a condus patru autoturisme, trei trabanturi şi azi conduce un Logan, a fost un şofer foarte precaut care în cei 47 de ani de când conduce nu a consumat niciodată băuturi alcoolice la volan. ,,Am luat două amenzi în viaţa mea una pentru că nu am parcat regulamentar şi una pentru depăşirea limitei de viteză, în rest sunt curat ca lacrima” explică şoferul.


Alexandru şi Cătălina au sărbătorit 70 de ani de căsnicie și au trăit NUNTA DE PLATINĂ


Alexandru Szabo, anul trecut, în luna noiembrie, a împlinit 70 de ani de căsnicie alături de Katalina Fodor din Suseni, împreună cu care a format un cuplu invidiat de mulţi concitadini. S-au căsătorit la Biserica Reformată din Goreni în 30 noiembrie 1947. Din căsnicia lor a rezultat singura lor fiică, Iolanda, stabilită în Odorheiu Secuiesc azi în vârstă de 70 de ani care este la rândul ei căsătorită cu Balint Arpad.
Alexandru Szabo mi-a mărturisit că doarme maxim cinci ore pe noapte, zi de zi se trezește la ora 5 dimineața, își face cele 2.000 de mișcări până la ora 7 după care își prepară cafeaua Jacobs și apoi o servește la pat pe soția sa alături de care anul acesta are de gând să sărbătorească 71 de ani de căsnicie. Bineînțeles că restul zilei se ocupă de cumpărături, șofează și citește orice ziar și carte bună care îi cade în mână.
A schimbat de-a lungul vieții patru medici de familie și duce în spate un diabet din 1980 care este mai vechi decât vârsta mea biologică. Szabo Alexandru este un fenomen al naturii de care se minunează toți medicii care îl consultă. E adevărat că este și foarte atent la tot ce mănâncă și bea pentru că citește mereu cărți despre ultimele descoperiri medicale și despre tot ce înseamnă hrana sănătoasă și secrete pentru o viață cât mai lungă. Soția sa Katalina recunoaște că în anumite privințe, în tinerețe i-a fost sergent-major la capriciile și vicile ce-l năvăleau samavolnic și așa a renunțat la fumat în 1948-49, adică de vreo 70 de ani, lucru care i-a prins bine și probabil i-a prelungit viața.
Alexandru Szabo, în ciuda faptului că are 90 de ani, e plin de viață, are reflexele ca un tânăr de vârsta mea și gândirea foarte ageră și are momente în care pare mai tânăr ca orice june berbant, niciodată nu știi când se preface și când e natural.

DSCF5825

A consemnat Matei Robert Mihai 


LA MULȚI STIMATE DOMN SZABO ALEXANDRU – VIAȚĂ LUNGĂ ȘI SĂ NE ÎNTÂLNIM SĂNĂTOȘI LA URMĂTOAREA ANIVERSARE!


Conținutul website-ului www.viselenuautermenlimita.ro este destinat exclusiv informării publice. Toate informaţiile publicate pe acest site de către ROBERT MATEI sunt protejate de către dispoziţiile legale incidente. Sunt interzise copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea, precum şi orice modalitate de exploatare a conţinutului acestui website. Dacă sunteţi interesaţi de preluarea materialelor noastre, vă rugăm să contactați Departamentul Marketing pe adresa de e-mail: roberto_zizi@yahoo.com.

About Author

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *