BENEFICIILE SCRISULUI DE MÂNĂ

Chiar dacă trăim în secolul vitezei şi în era în care tehnologia a ajuns să fie integrată în aproape toate sferele de activitate schimbând felul în care facem lucrurile, eu sunt unul din puţinii care se mai încăpăţânează să mai scrie de mână.

Chiar dacă şi presa scrisă, domeniul meu de activitate, s-a predat deja de multicel procesului de digitalizare, continui să cred că, o serie de litere scrise de mână pe o pagină goală, nu sunt ceva iesit din comun, dar dacă mai şi combini scrisul cu caligrafia, efectele sunt spectaculoase.

Pe mine personal, scrisul de mână m-a ajutat întotdeauna să câştig ceva în plus faţă de cei din jurul meu, în şcoală la dictări, compuneri, teme de casă, teste sau examene în armată, la interviuri de angajare la serviciu şi în viaţa de zi cu zi. Dacă fac un recurs la memorie trebuie să recunosc că am văzut beneficiile scrisului de mână în toate etapele dezvoltării mele personale şi, pot să spun cu mâna pe inimă că, în toate manifestările vieţii, acolo unde s-a luat în calcul scrisul de mână, pentru mine a fost „asul” din mânecă care m-a scos în evidenţă.

Nu ştiu de unde am moştenit plăcerea scrisului de mână şi răbdarea să mă joc cu forma literelor pe foaie, fiindcă nu am găsit pe cineva anume din familie să scrie cu atâta patos ca mine şi, să o simtă ca pe o binecuvântare şi nu o povară. (Dar, promit că la împlinirea a 40 de ani de viaţă, am să îmi construiesc arborele genealogic în urmă cu 400 de ani şi dacă aflu pe cineva din neamul meu care a mai avut înclinaţii spre scris într-un mod atât de intens, vă anunţ.)

E ciudat uneori şi pentru mine, faptul că nu am făcut niciun curs de caligrafie, dar, de când mi-a pus prima oară învăţătoarea mea Maria Bâzgan stiloul în mână, din clasa I, am fost fascinat să descopăr magia scrisului de mână pe foaia albă. Au trecut de atunci mai mult de 30 de ani şi, încă mă fascinează scrisul de mână şi instrumentele de scris, pe care le-am văzut întotdeauna ca pe nişte bijuterii.

Nu am cum să uit că, primul articol scris de mine pentru o publicaţie, intitulat „Viaţa cu limba-n frânghie”, a fost scris de mână şi trimis cu multă emoţie, prin oficiul poştal, la o revistă din Bucureşti care l-a publicat fără ca măcar să mă cunoască vreodată.

Scrisul de mână m-a salvat şi în armată unde, datorită caligrafiei mele, am fost desemnat furierul unităţii *(care avea peste 1000 de militari) şi, apoi, m-am trezit la pat cu o coadă de recruţi, care mă rugau să le scriu scrisori pentru persoanele dragi lor.

Scrisul de mână a contat foarte mult şi la primul meu interviu de angajare într-o funcţie de reporter de ziar care a compensat faptul că, atunci încă nu aveam facultate şi, a continuat să conteze, într-un fel sau altul în toate manifestările vieţii mele dacă ar fi să fac o analiză a particularităţilor grafologice a scrisului meu de-a lungul timpului începând de la presiunea scrisului la stilul linilor de bază şi terminând cu forma literelor, mărimea srisului şi spaţierea între linii şi cuvinte.

Exersând atât de mult această îndeletinicre de-a lungul anilor, am ajuns să dobândesc o mare plăcere în scris, şi să-i descopăr beneficiile rând pe rând. Când scrii de mână utilizezi abilitățile motorii și activezi o mulţime de legături din jurul creierului, numite „circuitul de lectură”. Scrisul de mână activează multiple părți ale creierului, lucru pe care scrisul la computer nu îl poate face. Personal pot să scriu oricum – cu ochii închişi, înclinat şi chiar cu caietul răsturnat cu capul în jos – cu o dexteritate demnă de „Cartea Recordurilor”.

Îmi iau notiţe zi de zi şi, am ajuns să folosesc cel puţin zece agende într-un an, şi zeci de creioane şi pixuri în profesia mea de jurnalist. De la 14 ani până azi, la aproape 40 de ani, am ţinut un „Jurnal” personal în care mi-am mai scris ocazional gândurile şi trăirile şi, recunosc că e o mare plăcere, să recitesc tot ce am scris, faţă de loc şi de moment. Ce am învăţat eu în toţi aceşti ani de când scriu de mână ? Am învăţat că scrisul de mână sporeşte înţelegerea în procesul de învăţare la şcoală, îţi calmează corpul şi nervii, îţi antrenează creierul, încetineşte îmbătrânirea mentală, reduce depresia şi anxietatea, combate dislexia şi nu în ultimul rând îţi declanşează creativitatea.

Eu, la 30 de ani, am scris prima carte motivaţională despre oameni de onoare în timpul crizei economice din perioada 2008 -2010. Acum îmi iau notiţe de mână pentru cea de a 7- a carte: „Pe urmele celor mai longevivi oameni care au trăit în Transilvania” unde mi-am propus să arăt măreţia oamenilor care au atins pragul vârstei de 100 de ani în ultimi 300 de ani.

În acest proiect au fost zile când m-am străduit 7-8 ore să descifrez scrisul de mână al mai multor preoţi care, au consemnat în analele vremii dovezi ce atestau existenţa unor centenari din acest miez de ţară.

Cea mai recentă provocare în materie de scris de mână, rămâne pentru mine, să tipăresc manuscrisul unui învăţător născut în urmă cu 123 de ani cu semnătura olografă şi cu foile îngălbenite de patina timpului, stropit cu pete de cerneală cu ştersături, adăugiri, şi să readuc în actualitate o lume pe cale dispariţie.

Scrisul de mână rămâne pentru mine amuleta care, îmi păstrează intactă stima de sine, care îmi dă sens, care îmi colorează universul meu, şi mă ţine în echilibru cu Eul meu interior chiar şi în secolul vitezei şi digitalizării absolute.

Matei Robert Mihai