CUM A FOST ÎNMORMÂNTAREA LUI AVRAM IANCU ?
Site-ul „viselenuautermenlimit.ro” vă prezintă în exclusivitate cum a decurs ceremonialul înmormântării lui Avram Iancu expus în ziarul de epocă „Foaia Poprului” din Sibiu în anul 1900 la 28 de ani de la funerarile celui mai mare erou naţional al românilor din Ardeal şi unul dintre conducătorii revoluţiei de la 1848 din Transilvania a cărui vorbe au rămas memorabile peste timp „Nu m-am luptat pentru cruci şi favoruri, ci pentru eliberarea naţiunii mele.”
„Cui nu este cunoscută soartea tristă a marelui nostru Iancu ? Desnădăjduit pentru starea poporului român, sufletul lui, atât de curajios, s’a zdrobit şi mintea ’i-s’a întunecat, aşa încât rar avea momente mai limpezi.
Iancu, viteazul erou din anii 1848—9’şi-a petrecut anii din urmă ai vieţei sale desnădăjduite în Zarand, prin Baia de Criş, Brad şi prin satele dimprejur. Pe aceste locuri umbla el rătăcitor, avend de tovarăş nedespărţit un fluier, făcut de el însuşi. Când pustiul îi apăsa greu sufletul, Iancu îşi scotea fluierul şi cânta de jale, de jale adâncă şi pătrunzătoare, de ’ţi rupea inima.
Acestei triste şi zdruncinate vieţi ’i-a pus capăt însurătoarea moarte în noaptea de 10 spre 11 Septemvrie 1872 în această noapte a răposat Iancu în Baia-de-Criş şi a fost întins în locuinţa tinerilor Ioan Simionaş şi Ioan Vlasa diregători la comitat. Vestea morţei s’a răspândit cu iuţeala fulgerului şi munţii şi văile au început a via şi a şe mişca. Cete de cete sosia poporul din toate părţile, ca să dee cea din urmă cinste „Regelui munţilor”. Astfel pe ziua înmormentărei, care a fost 1/13 Septemvrie 1872, erau adunaţi peste 5000 de oameni, cei mai mulţi din Zarand şi Munţii-Apusenij dar’ şi-din alte părţi ale ţării între cei sosiţi erau prefectul Simeon Balint, dela Roşia, tribunii Andreica şi Nicola şi mulţi alţi: fruntaşi şi soţi de arme de-ai lui lancu.
La înmormântare au slujit protopopul de atunci-al Zarandului, Nicolae Mihălţean, împreună cu 30 de preoţi, toţi îmbrăcaţi în sfinte odăjdii. în Baiade-Criş a ţinut protopopul Mihălţean o vorbire duioasă poporului adunat, apoi
conductul s’a pus în mişcare. Priveliştea era măreaţă.Mulţimea preoţilor, îmbrăcaţi în haine de slujbă,(potopul de popor, fără capăt şi fără sfîrşit, carul mortuar, lumina făcliilor, cari formau un şir lung…, toţi şi toate păşeau încet şi liniştit, în sunetul a două, bande de musică, cari cântau versuri o de jale şi în sunetul clopotelor, carii răsunau din depărtare, deoarece la înmormântare au fost trase clopotele din tot Zarandul.
Astfel a sosit conductul la cimiterul din Ţebea, unde, lângă Goronul lui Horia i-a fost menit loc de odihnă marelui Iancu. Poporul se opreşte, năpădind întregu cimiterul împrejurimea,iar sub falnicul Goron se ridică vrednicul advocat’ din Baia de Criş, George Secula şi rosti a doua cuvântare, minunată şi plină de avânt şi foc naţional. Apoi sicriul a fost lăsat jos în sînul pământului.
Astfel a fost înmormântarea lui Avram Iancu, a cărei • icoană o dăm aci.
Seara se scrie »Gazetei Transilvaniei« de pe acel timp — s’au adunat mulţi inteligenţi români i la hotelul din Baia-de-Criş, unde s’au -ţinut mai multe toaste în onoarea nemuritorului răposat. ?Numai târziu s’au despărţit, cu devisa că Avram Iancu este şi va fi pururea neuitat la Români”… Aşa şi este Avram Iancu trăiește încă in inimile moților şi în inimile tuturor românilor care nu vor pleca niciodată ochii sub jugul aspru al asupritorilor!
Se ştie că a doua zi după înmormântare, la preotul ortodox de la Ţebea s-au prezentat doi moţi care au întrebat cât a costat înmormântarea lui Iancu. Aflând suma, au plătit pe loc cheltuielile de înmormântare, după care au plecat fără să spună nici un cuvânt. Ei nu au vrut ca mortul lor scump să fie înmormântat pe cheltuiala unui stat străin, care îl duşmănise şi îl persecutase. Numele celor doi moţi nu se cunoaşte nici până în ziua de azi.
Crucea de piatră care şi azi străjuieşte mormântul eroului a fost donată preotul din Ţebea, Iosif Tisu. Era crucea pe care o pregătise pentru el însuşi, dar a pus-o la căpătâiul lui Avram Iancu.
Placa marmură albă de pe mormântul lui Avram Iancu a fost pusă la 1 noiembrie 1931. Cei care au pus această placă sunt renumiţii istorici Gheorghe I. Brătianu şi Constantin C. Giurescu. Ea a fost sculptată de Gheorghe M. Cantacuzino şi poartă inscripţia: „Craiului Munţilor. Naţiunea Română întregită în hotarele ei fireşti şi unită în spiritul libertăţii. MDCCCXLVIII-MCMXVIII”.
Avram Iancu odihneşte lângă Gorunul lui Horea, ultima sa dorinţă, exprimată în testamentul său, fiind ca din averea rămasă de la el să se ridice o Facultate de Drept pentru români, el fiind convins că doar luptătorii pe tărâm juridic vor putea să câştige drepturile naţiunii române.
Supranumit de români „Crăişorul Munţilor”, Avram Iancu a deschis calea spre deşteptarea naţională, faptele sale înscriindu-se în conştiinţa poporului român, pregătind calea spre Mare Unire ce va avea loc 46 de ani mai târziu în anul 1918.
Din testamentul pe care și l-a scris când avea numai 26 de ani, Avram Iancu amintesc un fragment care a rămas pentru posteritate o lecţie de deminitate la superlativ : “Unicul dor al vieții mele este să-mi văd națiunea mea, fericită, pentru care, după putere am și lucrat până acum. Cu durere multă, fără mult succes. Ba, tocmai acum, cu întristare văd că toate speranțele și jerfta adusă se prefac în nimic”.
About Author
