Aflați cum a murit fiica unei reghinence în cea mai gravă catastrofă din istoria aviației civile !

0

 

Conform Wikipedia catastrofa aeriană de pe Aeroportul Los Rodeos este considerată cea mai gravă din istoria aviației civile, cu cel mai mare număr de victime. Catastrofa a avut loc în anul 1977, pe Aeroportul Los Rodeos (azi Aeroportul Tenerife-Nord) din Tenerife. Două avioane Boeing 747, unul al companiei Pan Am, iar altul KLM, au fost redirecționate aici, după ce pe aeroportul din Gran Canaria fusese o amenințare cu bombă.  Aeroportul era acoperit de o ceață densă, iar o greșeală de comunicare a dus la tragedie: în timp ce una dintre aeronave staționa pe pistă, cealaltă a vrut să decoleze și a intrat în plin în avionul care staționa.

În urma ciocnirii, avioanele au explodat, pierzându-și viața 583 de oameni. Au decedat toți cei 248 de pasageri și membri ai echipajului de pe avionul KLM, în timp ce 335 de oameni aflați în avionul Pan Am și-au pierdut viața. Printre aceștia s-a numărat și fiica unei reghinence stabilită în California la 13 zile distanță după ce împlinise 19 ani de când devenise cetățean american.

pic2


Ancheta a stabilit că pilotul avionului KLM, Van Zanten, este vinovat de producerea accidentului, pentru că nu a respectat indicațiile turnului de control. În total, KLM a plătit victimelor sau rudelor victimelor compensații de 110 milioane de dolari.

Dintre cele 396 de persoane de la bordul avionului Pan Am au scăpat 70, deși nouă dintre ele au murit mai târziu din cauza rănilor. Majoritatea supraviețuitorilor stătuseră în partea din față a avionului și își datorau viețile încercării disperate a pilotului de a vira brusc, ieșind de pe pistă. Cinci dintre cei care au supraviețuit erau membri ai echipajului, printre care însuși pilotul, copilotul și mecanicul de bord. Toți cei 248 de oameni de la bordul avionului KLM au pierit, în total înregistrându-se 583 de decese.

Într-unul din avioanele de pe aeroportul Los Rodeos din Tenerife care s-au ciocnit se afla și fiica unei reghinence, Gertrude Marianne Ludwig căsătorită cu un american și cele două fiice care aveau escală pe Aeroportul Internațional John F. Kennedy, din New York, în Statele Uniteale Americii. Din păcate pentru Gertrude Mariane și familia ei a fost ultimul drum ei ajungând acasă în sicrie și au fost înmormântați  în Parcul Memorial Westminster, Orange din California.

 

Gertrude Marianne Johnson, născută Ludwig. S-a născut la 27 iunie 1937 în România în Bistrița, și era fiica lui Arthur Gustav, operator de mașini (n. 2 septembrie 1900 la Cluj)  și Hedwig Regius (n. la 6 decembrie 1896 în orașul Reghin). Părinții ei s-au căsătorit la 11 octombrie 1930 la Reghin.  Avea o soră, Brigitte Gertrude, născută în 1932. Ea a devenit cetățean al Statelor Unite ale Americii pe 14 martie 1958. Mariana s-a căsătorit cu Perry Lee Johnson la 15 octombrie 1960 în Los Angeles și până  în anul 1977, familia Johnsons a locuit la adresa 1033 6th Street, din orașul Santa Monica.

Perry Lee Johnson s-a născut la 30 august 1926 în Danbury, Nebraska, ca fiu al lui Perry Lee, un fermier născut la 10 martie 1886 în Nebraska și Arvilla Johnson( născută Parker, la 15 septembrie 1888 în Nebraska) . Părinții lui s-au căsătorit la 1 decembrie 1906 în Nebraska. Avea patru surori cunoscute; Norma Leona, n. la 26 octombrie 1908, Leota Mae, n. în 1911, Lily Bessie, n. la  23 septembrie 1912 și Berniece Myrtle, născută în 1917. Johnsons a aparținut Bisericii Metodiste Unite „În rândul pasagerilor decedați raportați la bordul avionului american, 747 au fost și Perry Johnson, în vârstă de 50 de ani, soția lui, Trudy (Gertrude) Mariana, în vârstă de 39 de ani, și fiicele lor, Monica, (născută pe 3 mai 1962) și Lisa, de 12 ani, născută pe 7 martie 1965) din Santa Monica.

Johnson a fost identificat de un angajat care a fost numit de ziarul The Times ca administrator al unui apartament. Directorul asistent a spus că familia Johnson era în secțiunea de coadă a avionului. (Los Angeles Times, aprilie 1977).

 

VNATL Documentar

 

În același accident aviatic și pierdut viața și actrița și fotomodelul Eve Meyer (născută în Evelyn Eugene Turner, 13 decembrie 1928 – 27 martie 1977), Waldorf David Dee,  (  30 Octombrie 1936  – 27 martie 1977), designer din New-York, Vogel Leroy William, (31 martie 1917 – 27 martie 1977) fotograf din Los Angeles. Wedder Walter Otis, (13 mai 1901 – 27 martie 1977), expert în controlul poluării aerului și vicepreședinte al corporației Pangborn și una dintre cele mai importante autorități americane în domeniul controlului prafului industrial, Foley, Mrs. Genevieve Marie (3 septembrie 1918 – d. 27 martie 1977), profesoară în Los Angeles,  Huffman, Mrs. Gloria Marie (15 aprilie 1927 – 27 martie 1977) pilot licențiat și contabil, Aston, Frank Leslie (4 septembrie 1906 – 27 martie 1977) fostă stenografă la Los Angeles Times, Ziebell, Charles Albert (15 iunie 1907 – 27 martie 1977), fostul președinte pensionar al firmei Harold J. Lehman Inc din Chicago o firmă renumită de accesorii pentru femei și copii din Chicago. etc.  


00079JUCEH7K8GNX-C122-F4

O parte din materialul prezentat pe această pagină a fost preluat din documentarul realizat de Peter Engberg-Klarström: https://peterstenerifecrashpage.wordpress.com 

 

 


Lista victimelor Companiei aeriene Pan Am :

001 Achatz, Mrs. Wilhelmina Marie ‘Wilma’
002 Adams, Mrs. Frances Louise ‘Lulu’
003 Adams, Mrs. Florence Edna
004 Adams, Wiltom McCormick
005 Ames, Mrs. Helen Doris
006 Anderson, Carl Ejnar
007 Anderson, Mrs. Margaret Elizabeth
008 Anderson, Miss Leonore Mabel
009 Araujo, Mrs. Thelma L.
010 Aston, Frank Leslie
011 Aston, Mrs. Marie J.
012 Axford, Duncan Lane
013 Axford, Mrs. Arlene Esther
014 Bailey, William McNeely
015 Bailey, Mrs. Naomi Theresa
016 Baldwin, Mrs. Charlotte E.
017 Barkdull, Lt. James Morgan, Jr.
018 Barkdull, Mrs. Alice Marie
019 Barron, Richard Cargile
020 Barth, Frederick Henry
021 Barth, Mrs. Kathryn Mary
022 Bartholomew, Mrs. Esther ‘Renee’ Florene
023 Baszczowski, James L.
024 Beards, Mrs. Anna
025 Beardslee, Mrs. Mabel Henrietta
026 Behee, Mrs. Hazel M.
027 Bellah, Mrs. Hazel Alice
028 Bellah, Mrs. Sara Eleanor
029 Belluomini, Frederick John
030 Belluomini, Mrs. Iva Marguerite
031 Bernasconi, Arsene Victor Remy
032 Bernasconi, Mrs. Lena Ann
033 Berns, George Jack
034 Berns, Mrs. Helen Theresa
035 Beutel, Frederick John
036 Blackburn, Miss Fay Irene
037 Blanche, Mrs. Ethel Marion
038 Bock, Mrs. Anita May Chris
039 Bodinson, Mrs. Marjorie Marilyn
040 Bolles, Edward (Edwin) Armin
041 Bolles, Mrs. Jeanette Virginia
042 Boyington, Miss Carol Mae
043 Bradley, Lt. Col. William Clifford
044 Bradley, Mrs. Marjorie
045 Brandenberg, Mrs. Brita Helga Elisabeth
046 Brassfield, Mrs. MabelJosephine
047 Briggs, Mrs. Jesse Emma
048 Brown, Carlyle M.
049 Brown, Mrs. Elizabeth Margaret
050 Calandra, James Theodore
051 Calandra, Mrs. Erma Marie
052 Campbell, Henry George
053 Campbell, Mrs. Helen Jane
054 Caza, Mrs. Elizabeth Christina
055 Chatterton, Lloyd Myron
056 Chatterton, Mrs. Helen
057 Chounet, Mrs. Anna Frances
058 Church, Mrs. Elsie Caroline
059 Cochran, Mrs. Mary Myra
060 Cocke, James Charles
061 Cohen, Stanley
062 Cohen, Mrs. Helene Halona
063 Collis, Dr. Langley William Henry
064 Collis, Mrs. Margaret Mary
065 Combs, William
066 Combs, Mrs. Leone Camille
067 Cornelius, William Donald
068 Cornelius, Mrs. Freda Bernice
069 Cornell, Milton Wesley
070 Cornell, Mrs. Marguerite
071 Cox,Wilbur Brent
072 Cox, Mrs. LaNelle Irene
073 Craig, Oliver Leroy
074 Craig, Mrs. Mildred Kathryn
075 Crawford, Kenneth
076 Crawford, Mrs. Ruth Ann Barbara
077 Crosby, Mrs. Eleanor Irene
078 Culver, Mrs. Emily Marie
079 Dally, Charles Frederick
080 Daniel, Jack Douglas
081 Deliyanis, Antoni
082 Dimmock, Russell Wilson
083 Dinwiddie,Hardaway Hunt
084 Dinwiddie, Mrs. Loraine V.
085 Donald, Mrs. Lillian
086 Dorcich, Royl Louis
087 Dorcich, Mrs. Katherine Mary
088 Dorcich, Stephen
089 Dorcich, Mrs. Mary Dorothy
090 Edelman, Walter Leon
091 Edmunds, Col. Merritt Shellinger
092 Edmunds, Mrs. Marjorie L.
093 Efird, Dr. Robert Arthur
094 Ellis, Mrs. Catherine
095 Ellsworth, Alfred Sherman
096 Ellsworth, Mrs. Marian Alberta
097 Emerzian, Philip Abbott
098 Ensminger, Philip Claypole
099 Evans, Raymond John
100 Evans, Mrs. Hallie Louise
101 Fisher, Martin Luther
102 Fitzgerald, George Raymond
103 Foley, Mrs. Genevieve Marie
104 Fox, Mrs. Margaret Bee
105 Freedman, Mrs. Emily Barbara
106 Freier, Miss Emily M.
107 Fyr, Robert George
108 Fyr, Mrs. Frances Christine
109 Gardner, Mrs. Lucille Charlotte
110 Garner, Mrs. Mildred
111 Geiberger, Rayfield Charles
112 Gilson, Mrs. Margaret Annette
113 Godfrey, Mrs. Emily Eleanor
114 Goedhart, Robert Walter
115 Goedhart, Mrs. Beverly Jane
116 Grimwood, Mrs. Maurine Cynthia
117 Grupp, Herbert Charles
118 Grupp, Mrs. Mildred D.
119 Guerriero, Domenick Augustus
120 Guerriero, Mrs. Elizabeth Ann
121 Halldorson, Theodore Raymond
122 Halldorson, Mrs. Helen Dickey
123 Hamann, Anthony Peter
124 Hamann, Mrs. Frances
125 Hammond, Miss Frances V.
126 Harlow, Mrs. Jeanne
127 Harmon, Mrs. Bernadette C. ‘Bernice’
128 Harper, Howard Stanley
129 Hart, Mrs. Beulah Jane (Joyce)
130 Hauser, Augustus Arthur
131 Hauser, Mrs. Helen Maurine
132 Hegdahl, Col. Rudolph Emil
133 Hegdahl, Mrs. Lucille Elizabeth
134 Hempel, William Franklin
135 Hempel, Mrs. Mignonne
136 Henning, Johannes Wilhelm Herman’Hans’
137 Henning, Mrs. Anna Emma Elly
138 Herb, Cmdr. Alfred Bernard
139 Herb, Mrs. Eilenne Marie
140 Hicks, Mrs. Clara Louella
141 Hirshfield, Milton Oliver
142 Hirshfield, Mrs. Matile Dorothy
143 Hohner, Mrs. Vera Margaret
144 Houston, Mrs. Jean
145 Hoyt, John Stuart
146 Huffman, Clarence H.
147 Huffman, Mrs. Gloria Marie
148 Jakoubek, Robert Anthony
149 Jeans, Joseph Albert
150 Jeans, Mrs. Martha
151 Johnson, Mrs. Beverly Ann
152 Johnson, Paul Fayette
153 Johnson, Mrs. Mary Madeline
154 Johnson, Perry Lee
155 Johnson, Mrs. Gertrude Marianne
156 Johnson, Miss Lisa L.
157 Johnson, Miss Monica A.
158 Johnston, Mrs. Dorothy Romaine
159 Johnston, Dr. Jim Monty
160 Johnston, Mrs. Patricia Joan
161 Jordan, Mrs. Gertrude Theresa
162 Kase, Frank Orlando
163 Kase, Mrs. Gwendolyn
164 Keller, Mrs Idalee
165 Kershaw, Frank Hawley
166 Knox, Mrs. Geraldine Kirkland
167 Knox, Robert Lewis
168 Koslosky, Ralph Melvin
169 Koslosky, Mrs. Ruby Mae
170 Krikorian, Mrs. Gloria Rogers
171 Lamb, Miss Linda Elaine
172 Lamp, Mrs. Nancy Arrita
173 Lane, Mrs. Gail
174 Langhorn, Miss Nancy Ann
175 Larsen, Leif Bernhard
176 Larsen, Mrs. Dorothy Elizabeth
177 Larson, Karl Robert
178 Larson, Mrs. Lorraine Adelle
179 Lendl, Mrs. Lydia Aranka
180 Lewis, Jerry Michael
181 Lewis, Mrs. Lila
182 Libert, Maurice Charles
183 Lippman, Dr. Alexander Herman
184 Lippman, Mrs. Evelyn
185 Lively, Roscoe Conklin ‘Bud’
186 Locke, James Donald
187 Locke, Mrs. Marion Ruth
188 Magante, Mrs. Cynthia Jean
189 Malin, Benjamin Samuel
190 Marsden, Mrs. Dorohty Lorraine
191 McClintock, Mrs. Myrtle Beulah
192 McCullough, Mrs. Gertrude Ella
193 McPartland, Mrs. Martha Elaine
194 McRae, Mrs. Frances Marian
195 Meyer, Mrs. Evelyn Eugene
196 Miller, Mrs. Dorothy
197 Miller, Alden Williams
198 Miller, Mrs. Clotilde Margaret
199 Mitchell, Dr. Walter Edward
200 Mitchell, Mrs. Evonne Erva
201 Monty, William Webb
202 Monty, Mrs. Mary Lucretia
203 Moore, Adm. Walter Ellery
204 Moran, Richard Joseph
205 Morris, Clifford Dale
206 Morris, Mrs. Emilie Rose
207 Moss, Beau Leonard ”Howard”
208 Mueller, Richard Lewis
209 Mueller, Mrs. Ruby Ruth
210 Murdoch, Mrs. Shirley Jane
211 Nelson, Bengt Eugen
212 Nelson, Mrs. Karin Edith Marianne
213 Nelson, Mrs. Florence Rose
214 Paris, Fred Douglas
215 Paris, Mrs. Roberta Esther
216 Parker, Robert Sewell
217 Parker, Mrs. Isabella
218 Parkinson, Mrs. Marietta Evaline
219 Perry, Mrs. Melva Caroline
220 Peters, Mrs. Helen
221 Pinkstaff, Mrs. Betty Ellen
222 Pitcock, Mrs. Genevieve Lavonia
223 Querantes, Luis T.
224 Querants, Mrs. Alvera L. ‘Vera’
225 Rasch, Robert Allen
226 Rasch, Mrs. Sarah Doris
227 Reed, Charles McFarquhar
228 Reed, Mrs. Lorraine Carolyn
229 Reed, Mrs. Audrey
230 Reed, Mrs. Hazel Ellen
231 Rehbock, Mrs. Sarah Beatrice
232 Reid, John Norman
233 Reiling, Mrs. Helen F.
234 Reining, Miss Elizabeth
235 Reiter, Joseph Miles
236 Reiter, Mrs. Glorvina Gordon ‘Glovie’
237 Roberson, Mrs. Marie Meta
238 Roberson, Miss Renee Irene
239 Roberts, Albert Fedorchak
240 Roberts, Mrs. Verne Lillian
241 Roman, Mrs. Ruth Arlene
242 Rothstein, Milton Isidore
243 Rothstein, Mrs. Natalie ‘Netty’ Geraldine
244 Ruppel, Mrs. Florence
245 Saygol, Charles Clinton
246 Sayous, Miss Linda Ann
247 Seacrist, Mrs. Katherine Sarah
248 Selbo, Mrs. Ethel Marguerite
249 Shapro, Alvin Louis
250 Shapro, Mrs. Lillian Annette
251 Shaw, Mrs. Alice Elizabeth
252 Shulkind, Aubrey Morton
253 Shulkind, Mrs. Sylvia
254 Shute, Mrs. Lorelle Green
255 Sibley, Richard Alden
256 Sibley, Mrs. Katherine
257 Silva, Dr. Frank Nunes
258 Silva, Mrs. Florence Elizabeth
259 Simmons, Francis John
260 Simmons, Mrs. Anna Katherine
261 Singleton, David Walter
262 Singleton (Mitchell), Mrs. Barbara Jo
263 Smith, Mrs. LeVon ‘Bonnie’
264 Smith, Wilbur McCoy
265 Smith, Mrs. Mary Jane
266 South, William Richard
267 South, Mrs. Judy Evelyn
268 Sparacino, Mrs. Jacqueline Rose
269 Sparr, Mrs. Florence Evelyn
270 Spomer, Miss Patricia
271 Stebben, Michael Arnold
272 Stebben, Mrs. Arlene Carol
273 Stecher, Dennis Gerald
274 Stecher, Mrs. Margaret Mae
275 Steffarud, Byron Wilfred
276 Steffarud, Mrs. Goldie Norine
277 Stevenson, Robert Lawrence
278 Stevenson, Mrs. Ann Elizabeth
279 Strandt, Mrs. Elizabeth Mae ‘Betty’
280 Stringfellow, Joseph Arthur
281 Stringfellow, Mrs. Marlive Adrianne
282 Stuart, Mrs. Helen Alice
283 Tanemura, Mrs. Ayako
284 Taylor, Chalmer Cline
285 Taylor, Mrs. Aenid Emelie
286 Thomas, Mrs. Emma S.
287 Torres, Julio Eli
288 Torres, Mrs. Dora Guadalupe
289 Tyler, Dr. Maurice Osborne
290 Tyler, Mrs. Virginia May
291 Tyzbir, Mrs. Irene J.
292 Van Rensselaer, Mrs. Eleanor Ormstead
293 Vedder, Walter Otis
294 Vedder, Mrs. Irene Alice
295 Veglia, Albert John
296 Veglia, Mrs. Mary Kathleen (Loleta)
297 Vernon, Mrs. Helen Adelle
298 Vogel, Leroy William
299 Waldorf, David D.
300 Wallace, Harold Francis
301 Waltz, Mrs. Charlotte Annie
302 Waters, Mrs. Moreen Katherine
303 Webber, Robert
304 Webber, Mrs. Mary Louise
305 Weller, William Jasper
306 Weller, Mrs. Hazel Hilma
307 White, David Rosebrook
308 White, Miss Martha Ellis
309 Wilkinson, Miss Joan Anniversary
310 Woolbert, Mrs. Dorothy (listed Mrs. Moran)
311 Yee, Sing See
312 Yee, Mrs. Katherine
313 Younes, Theodore Clyde Bernard
314 Ziebell, Charles Albert
315 Ziebell, Mrs. Edith Fern
316 Greenbaum, Mrs. Francoise R.
317 Asai, Miss Mari
318 Buck, Mrs. Aysel Nafia
319 Ekelund, Miss Christine Birgitta
320 Flood, Mrs. Luisa Elena
321 Hirano, Miss Sachiko
322 Luker, Miss Marilyn Carol
323 Thomas, Miss Carol Eileen
324 Torrech Pere, Miguel Angel

325 Simon, Meyer A. Died 6 p.m. 28 March at Tenerife
326 Waters, Col. Mervin Sterling. Died 11.45 p.m. 29 March at Tenerife
327 Lord, Miss Isabelle. Died 30 March en route to USA, during the ‘last few hours of the flight.’
328 Kershaw, Mrs. Dorothea Ruth. Died 2 a. m. 18 April at BAMC in Texas
329 Miller, Charles Nicholas. Died 6.30 a.m. 18 April at BAMC in Texas
330 Libert, Mrs. Alta Marie. Died 1.50 a.m. 21 April at BAMC in Texas
331 Pinkstaff, Charles Bishop. Died 12.30 p.m. 2 May at BAMC in Texas
332 Sparacino, Stephen Joseph. Died 11.51 a. m. 13 May at BAMC in Texas
333 Hess, Mary Kay. Died 10.55 p.m. 13 May at BAMC in Texas.
334 Bowman, Mrs. Mary Jean. Died 15 May at hospital in Berkeley, California.

Dintre cei 396 de pasageri și membrii echipajului de pe aeronava Boeing 747, al companiei Pan Am, 
334 de persoane au fost ucise în accident,și doar 62 au supraviețuit catastrofei aviatice din 27 martie 1977

Lista corpurilor neidentificate îngropate la Westminster Memorial Park, Orange, California:


001 Achatz, Wilma
002 Adams, Edna
003 Anderson, Margaret
004 Asai, Mari
005 Bailey, Naomi
006 Bailey, William
007 Beards, Ann
008 Beardslee, Mabel
009 Behee, Hazel
010 Bellah, Sara
011 Bernasconi, Lena
012 Bernasconi, Remy
013 Berns, Helen
014 Blackburn, Fay
015 Bolles, Jeanette
016 Bradley, Col. Clifford
017 Brassfield, Mabel
018 Brown, Elizabeth
019 Caza, Elizabeth
020 Chatterton, Helen
021 Chounet, Anna
022 Church, Elsie
023 Combs, Leone
024 Combs, William
025 Craig, Mildred
026 Craig, Oliver
027 Crawford, Ruth
028 Crosby, Eleanor
029 Colbert de Beaulieu Greenbaum, Francoise
030 Deliyanis, Tony
031 Dinwiddie, Hardaway
032 Dinwiddie, Loraine
033 Dorcich, Stephen
034 Edelman, Walter
035 Edmunds, Marjorie
036 Evans, Raymond
037 Fisher, Martin
038 Foley, Genevieve
039 Fox, Margaret
040 Gardner, Lucille
041 Geiberger, Ray
042 Gilson, Margaret
043 Godfrey, Emilie
044 Grupp, Herbert
045 Grupp, Mildred
046 Guerriero, Elizabeth
047 Halldorson, Helen
048 Halldorson, Raymond
049 Harmon, Bernice
050 Harper, Howard
051 Hauser, Arthur
052 Hauser, Helen
053 Hirshfield, Matile
054 Hohner, Vera
055 Jeans, Joseph
056 Jeans, Martha
057 Johnson, Beverly
058 Johnson, Paul
059 Johnson, Madeleine
060 Johnson, Perry (identified)
061 Johnson, Gertrude
062 Johnson, Lisa
063 Johnson, Monica (identified)
064 Kase, Frank
065 Kase, Gwendolyn
066 Keller, Idalee
067 Kershaw, Frank
068 Knox, Geraldine
069 Krikorian, Gloria
070 Lippman, Evelyn
071 Malin, Benjamin
072 Marsden, Dorothy
073 McClintock, Myrtle
074 Miller, Dorothy
075 Mitchell, Dr. Walter
076 Moore, Adm. Walter
077 Morris, Clifford
078 Morris, Emilie
079 Mueller, Richard
080 Nelson, Florence
081 Parker, Isabella
082 Rasch, Doris
083 Reed, Audrey
084 Reed, Charles
085 Reed, Lorraine
086 Rehbock, Sara
087 Reid, Norman
088 Reiling, Helen
089 Reining, Elizabeth
090 Roberts, Albert
091 Roberts, Verne
092 Rothstein, Milton
093 Selbo, Ethel
094 Shapro, Alvin
095 Shapro, Lillian
096 Shaw, Beth
097 Shulkind, Aubrey
098 Shulkind, Sylvia
099 Silva, Florence
100 Silva, Dr. Frank
101 Stevenson, Ann
102 Thomas, Carol
103 Thomas, Emma
104 Torres, Dora
105 Tyzbir, Irene
106 Vedder, Irene
107 Vedder, Walter
108 Veglia, Mary Kathleen
109 Vernon, Helen
110 Vogel, Leroy
111 Waltz, Charlotte
112 Yee, Sing
113 Younes, Theodore
114 Ziebell, Charles.

Din cele 114 de victime îngropate în Parcul Memorial Westminster, trei au fost identificate (Perry Johnson, Monica Johnson și Aubrey Shulkind, dar au fost îngropate acolo pentru a fi aproape de rudele lor. 
Astfel că 111 victime rămânând neidentificate, inițial Robert și Beverly Goedhart și Frances V. Hammond a fost, de asemenea, enumerat ca fiind îngropat la cimitir, dar a fost identificat și îngropat în altă parte.

 

About Author

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *