LA MULŢI ANI, DOMNULE COLONEL ÎN REZERVĂ VASILE OLTEAN !

0

Pe data de 8 martie 2021, fostul comandant al Poliţiei Municipiului Reghin, care s-a pensionat pe 14 martie 2016, după 31 de ani carieră a împlinit vârsta de 58 de ani. Cu această ocazie site-ul „viselenuautermenlimita.ro” îi urează „La mulţi ani şi o bătrâneţe cât mai liniştită! 

Vasile Oltean a demonstrat în toată cariera sa că a fost vrednic să îmbrace haina de om al legii, pe care a purtat-o timp de 31 cu demnitate, iar în ultimi 8 ani ai carierei sale a condus Poliţia Municipiului Reghin unde a avut în subordine la un moment dat, 150 poliţişti dacă ar fi să luăm în calcul şi cele patru secţii de Poliţie Rurală cu 24 de commune arondate. 

S-a născut în 8 martie 1963 la Reghin. A absolvit Lceul Industrial Nr. 1 din oraş promoţia 1981. O perioadă de 5 ani în care este inclus şi stagiul militar (la o unitate militară din Câmpina), şi-a desfăşurat activitatea la Intreprinderea Metalurgică „Republica” Reghin. În 1986 a fost admis în Şcoala Militară de Ofiţeri Activi a Ministerului de Interne, arma Miliţie pe care a absolvit-o în cursul anului 1989. În luna septembrie a aceluiaşi an a fost repartizat la Miliţia oraşului Bălan, din cadrul Inspectoratului Judeţean Harghita. În 16 mai 1994, a venit la cerere de pe funcţia de şef Poliţie al Oraşului Bălan, pe funcţia de ofiţer specialist II la Biroul de Cercetări Penale în cadrul Poliţiei Reghin.

În anul 1995 a absolvit Facultatea de Drept din Sibiu, iar în anul 2004 a fost numit şef al Biroului Ordine Publică. În anul 2005 a fost numit adjunct al şefului Poliţiei Municipiului Reghin, Alexandru Câmpeanu. Din data de 15 martie 2008 a fost numit şef al Poliţei Municipiului Reghin, funcţie pe care a îndeplinit-o până în 14 martie a anului 2016. Până la ieşirea la pensie Vasile Oltean a avut gradul profesional de comisar şef, iar odată cu pensionarea sa a devenit colonel în rezervă.

 

About Author

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *