Maximilian Steinmetz deținutul supraviețuitor din lagărele morții cu numărul 72041 a fost deportat din Ghetoul Reghin !

Maximilian Steinmetz s-a născut pe data de 20 ianuarie 1925 în Târgu-Lăpuș în familia lui Joseph Steinmetz și Ilona Berkovits Steinmetz și mai târziu a avut un tată vitreg Louis Markovits. A mai avut un frate Heinrich (Henry) Steinmetz, născut în luna februarie a anului 1926 și o soră vitregă Eszter Markovits născută în anul 1938.

La vârsta de 12 ani se pare că Max Steinmetz a venit cu familia la Reghin de unde în 1944 a fost închis în Ghetoul din Reghin și de la vârsta de șaptesprezece ani până la vârsta de douăzeci de ani, a fost ținut în captivitatea germană în cel puțin cinci ghetouri ori tabere de muncă forţată.

În urmă cu 75 de ani Max și familia sa au fost deportați din Ghetoul din Reghin, de pe strada Mihai Eminescu din fosta fabrică de cărămidă a familiei Müller și transportați vagoane de bovine cu ușile bătute în cuie pentru călătoria de trei zile și patru nopți la Auschwitz.

Soarele a încins vagoanele de tren, prizonierii erau răvășiți într-un spațiu atât de limitat încât erau obligați să stea într-o singură poziție atâtea zile. Toată lumea avea o jumătate de pâine și fiecare vagon cu evrei avea o singură găleată de apă și una pentru necesități fiziologice. La sosirea în lagărul îngrozitor, 25% dintre evrei erau deja morți. Pe platforma de tren, Max a ajuns în fața faimosului Dr. Josef Mengele, „Îngerul morții”. În timp ce Max și fratele său, Henry, au fost selectați pentru muncă, mama, tatăl și sora lor mai mică au fost trimiși în camera de gazare. Luat la Dachau, apoi la sub-taberele Kaufering și Landsberg, Max și Henry au fost forțați să construiască drumuri și avioane pentru „Messerschmitt AG” ( o renumită firmă germană producătoare de avioane) toate pentru o rație zilnică de jumătate de pâine și o cană de cafea neagră. La 4 februarie 1945, în Landsberg, Henry a murit de foame.

Ulterior, Max a fost reîncadrat ca prizonier în Lagărul Dachau. În aprilie 1945, cu zece zile înainte de eliberare, germanii i-au pus să mărșăluiască spre Alpii tirolezi pentru a săpa tranșele de fortificație. Max a fost descoperit de americani pe linia frontului, în Munţii Tirolului, în ultimul lot care nu a fost exterminat fiindcă naziștii urmau să îi folosească la săpatul şanţurilor de apărare. În aceste condiții Max a reuşit să fugă de sub secortă fără să fie observat și a ajuns la o familie de polonezi, unde i-a deschis uşa un copil, Max era foarte slab, din 80 kg a ajuns la 40 kg și avea halucinații. Acolo a avut parte de prima baie în ultimii trei ani, mâncare și un pat iar apoi familia de polonezi l-a predat americanilor şi evreul a rămas în zona respectivă pînă în anul 1947, cînd americanii i-au făcut documente oficiale.

Supraviețuitorul a declarat că lupta sa de a rămâne în viață a fost motivată de dorința sa de a vedea germanii cum pierd războiul și de a mai avea parte de o masă bună. A fost spitalizat prima oară în Schwabing-Altersheim în spitalul din Munich apoi transferat la Spitalul din Gauting unde a stat internat timp de mai multe luni. Apoi a fost internat în Passau și Feldafing într-o tabără pentru persoane strămutate, unde a solicitat o viză în S.U.A. unde avea un văr. A fost aprobată în 1948, la șase ani de la debutul coșmarului său.

Max s-a străduit să traverseze Atlanticul în bucătăria navei și, după ce a ajuns la New York, a găsit o slujbă plătită cu douăzeci și patru de cenți pe oră. După o scurtă ședere în Denver și Albuquerque, s-a mutat în Birmingham în 1955, devenind director al unui magazin de îmbrăcăminte.

În anul 1959 s-a mutat în statul Alabama, orașul Birmingham.

În anul 1962 pe data de 15 iulie s-a căsătorit cu Betty Friedaman și au fost binecuvântați cu trei copii și șase nepoți.

În anul 1995 evreul deportat din Ghetoul Reghin în lagărele de exterminare nazistă, a vorbit prima dată într-un interviu despre ororile trăite în timpul deportării la Auschwitz. De atunci și până în prezent a urmărit educarea cetățenilor prin conferințe cu privire la istoria Holocaustului, astfel încât noile generații să aplice lecțiile Holocaustului pentru construirea unui viitor mai corect, uman și tolerant. Prin păstrarea și împărtășirea povești sale de supraviețuitor al Holocaustului și comemorarea evenimentelor din Holocaust și a vieților celor care au murit.

În anul 2010 pe 15 aprilie Max Steinmetz a povestit în public despre timpul petrecut în lagărele de concentrare naziste în timpul celui de-al doilea război mondial, ca parte a săptămânii naționale a zilei de reminiscență în cadrul Bazei Militare a Forțelor Aeriene ale Statelor Unite ale Americii din Montogmery – Alabama.

În anul 2013 în luna aprilie supraviețuitorul deportat din Ghetoul Reghin în lagărele de exterminare nazistă și-a împărtășit povestea în cadrul Universității de Stat din Jacksonville din Alabama cu ocazia unui program de comemorare a Holocaustului. Interviul a fost acordat de Max Steimentz către Heather Greene și Emil Loeken de la Biroul de Relații Publice al Universității JSU, care pe 7 mai a fost încărcat și pe canalul You – Tube și care a strâns mii de vizualizări.

În anul 2015 profesoara Anny McDonald de la Colegiul „High School Valley” din Alabama l-a descoperit pe Max şi povestea lui, care a constituit tema unui documentar filmat. În același an profesoara a fost la Auschwitz, în lagărul de concentrare pe unde a trecut ca deportat, iar apoi a călătorit în România la Târgul-Lăpuș să vadă locul unde s-a născut Max pentru a putea scrie o carte cât mai autentică despre viața din Transilvania de Nord a supraviețuitorului.

Pe 24 martie 2015 Max a suținut o nouă conferință despre supraviețuirea sa din lagărele naziste în sala de recitaluri din Alabama, de la Colegiul Shelton State Community College, care a găzduit totodată o expoziție intitulată „Întuneric în viață”.

Pe 6 septembrie 2016 supraviețuitorul a acordat un interviu lui Roy S. Jhonson intitulat pentru ,,holocausteeducate.org intitualt ,, HOLOCAUST SURVIVOR MAX STEINMETZ SHARES HIS HARROWING STORY, AND SAYS ‘ANYTHING CAN HAPPEN’ TODAY” în care a vorbit cum și-a pierdut părinții și sora uciși în camerele de gazare și fratele ucis fiindcă din cauza lipsei de alimentație nu s-a putut ridica în picioare să meargă la muncă. Supraviețuitor a mărturisit totodată că mai multe de o jumătate de secol nu a vorbit despre lucrurile pe care le-a văzut în lagărele morții, despre emoțiile pe care le-a trăit sau despre durerea pe care a suferit-o în ceitrei ani de captivitate. Nu a vorbit despre frică, despre ură, ori despre pierderile membrilor din familie. Nu a vorbit nici cu colegii săi, nici cu soția sa, nici cu nu copiii săi deși amintirile sale sunt imposibil de uitat și imposibil de uitat.

În același an Max Steinmetz și prof. Amy McDonald au continuat să lucreze împreună la scrierea unei cărți despre modul miraculos în care a supraviețuit în lagărele naziste. Așa s-a născut cartea: Determined to Survive ,,„Determinat să supraviețuiesc”. (O poveste despre supraviețuire și o pasiune a unui profesor de a aduce acveastă poveste la viață). O lucrare în care, un supraviețuitor al Holocaustului, descrie călătoria de a crește într-un mic oraș românesc până la ororile din Ghetoul Reghin, lagărul și centrul de ucidere Auschwitz-Birkenau, lagărul de concentrare din Dachau, sub-taberele de muncă pentru sclavi, marșul și eliberarea de către soldații americani. Povestea nu se termină aici, deoarece Steinmetz povestește provocările și dificultățile de a-și reconstrui viața după trauma și devastarea Holocaustului și, în cele din urmă, ajunge să povestească și să împărtășească experiențele sale. Cu o pasiune pentru Educația Holocaustului, Steinmetz și autorul, profesoara de liceu public, Amy McDonald, au lucrat împreună pentru a oferi o relatare emoțională reală și totuși captivantă a unui supraviețuitor în mijlocul istoriei enorme și complexe a Holocaustului. Odată cu apropierea rapidă a timpului când nu vor exista martori vii ai Holocaustului, mărturiile personale și conturile istorice, cum ar fi acestea, devin din ce în ce mai importante pentru a se asigura că lecțiile Holocaustului și moștenirile supraviețuitorilor săi nu vor fi uitate. Lucrarea a fost finanțată de comunitatea evreilor din Alabama Statele Unite ale Americii.

Senatorul american Bob Dole a fost impresionat de poveste evreului deportat din Ghetoul din Reghin și a scris următoarele cuvinte despre cartea supraviețuitorului ,, Max Steinmetz este o legendă vie. Povestea sa remarcabilă de viață, înregistrată și împărtășită de Amy McDonald, ne amintește toată puterea spiritului uman în mijlocul brutalității inexplicabile. Prin povestirea călătoriei personale și atât de convingătoare a lui Steinmetz, McDonald păstrează această istorie importantă pentru generațiile viitoare. Prietenia între cei doi este inimaginabilă. ” – Bob Dole, senator american, veteran al celui de-al doilea război mondial.

În anul 2017 pe 27 februarie Max Steinmet, evreul care a păcălit moartea de atâtea ori în lagărele de exterminare nazistă a vorbit în public despre povestea sa sfâșâietoare la un program al Centrului Educațional pentru Holocaust din Birmingham, unde totodată a donat mai multe exemplare ale cărții sale „Determined to Survive” – „Determinat să supraviețuiesc”, produsă în colaborare cu profesorul Amy McDonald din Shades Valley High School.

Cartea se găsește pe site-ul „Amazon” la prețul de 8, 32 de dolari și ar trebui să nu lipsească din bibliotecile reghinenilor care vor să își cunoască istoria locală și mondială a Holocaustului.

Ultima apariție a lui Max Steinmet în public a fost pe postul de televiziune APT Alabama Public Television pe data de 15 mai 2019 într-un documentar intitulat ”Meeting Max – A Holocaust Survaivor-s Story” („Întâlnindu-l pe Max – Povestea unui supraviețuitor al Holocaustului”) un serial de trei episoade în care supraviețuitorul vorbește fără subiecte tabu de noi și noi experiențe care le-a îndurat în lagărele în care a fost sclav și condamnat la moarte doar pentru faptul că s-a născut evreu.

Max Steinmet chiar dacă poate că nu va mai ajunge niciodată la Reghin de acolo din Birmingham promovează un răspuns moral și etic la prejudecăți, ură și indiferență, în beneficiul întregii omeniri. Respect și considerație pentru un martor oculal al istoriei și un simbol ale forței și rezistenței spiritului uman care luptă pentru o lume mai bună fără antisemitism, ură, fără durere și regrete !