Apel ,,Statuia Cardinalului Alexandru Todea nu este coș de baschet !”

0

         Una din cele mai importante personalități ale spiritualității românești strâns legată de Reghin, este cea a Cardinalului Alexandru Todea, episcop greco-catolic, profesor și deținut politic, care din data de 3 aprilie a anului 2017, are și cea mai impunătoare statuie din bronz a unei personalități din istoria acestui municipiu amplasată în piațeta din Cartierul Libertății în fața Catedralei Greco-Catolice din Reghin.


Cardinalul Alexandru Todea      

 

       După 23 de ani de la punerea pietrei de temelie de către Cardinal, în prezența unor înalți oficiali de la Vatican, Catedrala Greco-Catolică din Reghin, cu o arhitectură avangardistă unică în România, a fost edificată, iar la 15 ani de la dispariția regretatului Părinte Alexandru Todea, acestuia i-a fost realizată o statuie în mărime de 2,60 metri de către sculptorii Simion Moldovan și Santa Csaba cu acordul nepoților Cardinalului. 

             Chiar dacă au încercat din răsputeri mulți fanatici comuniști să-l reducă la tăcere pe Alexandru Todea pe atunci tânăr protopop al Reghinului și să îi putrezească oasele în curtea unei închisori de exterminare a elitelor din România, nu au reușit și după ce a îndurat umilințe timp de peste 40 de ani a asistat la prăbușirea sistemului comunist care l-a condamnat la moarte în 1952 și ulterior la muncă silnică pe viață. Însă Alexandru Todea Astfel avea o credință de nezdruncinat, forța de a vedea dincolo de lumea din jur și o vorbă de duh fabuloasă „Timpul lui Dumnezeu nu e timpul oamenilor” și așa a fost … a fost eliberat după 14 ani de închisoare în care a supraviețuit miraculos după ce a fost suferit torturi și umilințe inimaginabile în închisorile din Târgu-Mureș, Râmnicu-Vâlcea, Jilava, Pitești, Dej, Gherla și Văcărești.

La 28 mai 1991, a venit și recunoașterea supremă a unei vieți de credință și jertfe când a fost numit de Sanctitatea Sa Papa Ioan Paul al II-lea în Colegiul cardinalilor. Atunci Alexandru Todea devenea astfel al doilea cardinal din istoria României, după Iuliu Hossu. La 20 iulie 1994, Papa i-a aprobat retragerea de la conducerea Bisericii, din motive de sănătate. Iar în Postul Sărbătorilor Pascale din 2017, la 15 ani de la trecerea la cele veșnice Cardinalul și-a găsit locul pe soclul din fața Catedralei.  

        Aceste eforturi au implicat o mulțime de factori de răspundere, sume astronomice, avize și dezbateri pentru construcția catedralei și statuii din bronz pentru ca memoria Cardinalului să dăinuie în conștința colectivă, și nu au fost puțini credincioșii  care l-au cunoscut, și care au găsit în spiritul său un model de OM și un simbol al rezistenței anti-comuniste prin credință. Spun asta, pentru că acest fiu al Reghinului, care în ultimii ani din viață a fost țintuit într-un scaun cu rotile, a fost consacrat episcop în clandestinitate în anul 1950, perioadă în care Biserica Greco-Catolică, din care făcea parte, fusese interzisă. Să conducă o biserică clandestină a fost un risc enorm asumat, pentru care Alexandru Todea a plătit cu 14 ani de închisoare în care a fost supus la extenuarea fizică, prin muncă forțată, norme supraomenești și privațiuni de tot felul începând de la lipsa de igienă și tratamentul medical  și terminând cu anchete nocturne, bătăi terifiante, frig și înfometare.  

     După anul 1964 când a fost eliberat, au urmat alți 25 de ani de supraveghere de către organele de Securitate, și domiciliu forțat la Reghin pentru a nu deveni un pericol la o scară mai mare pentru stabilimentul comunismului . Iar la 17 ani de la trecerea la cele veșnice a Cardinalului, pentru unii adolescenți din Reghin, statuia acestui mare om a devenit un simplu panou de baschet. Scena s-a petrecut în seara zilei de 10 august la orele 20.00, când un adolescent rebel s-a detașat dintr-un grup de tineri, cu o minge de baschet în mână, și a început să mimeze un joc de baschet între el și statuia Cardinalului Alexandru Todea, pe principiul că ,,omul e mort și chiar nu se supără”. Tănărul a continuat să dea dovadă de un comportament antisocial în spațiul public și fără nici o jenă a continuat să lovească statuia cu mingea până când a intervenit un vârstnic aflat pe o bancă din parc, care a luat atitudine. Adolescentul iritat, că a fost apostrofat pentru gestul său, în loc să își ceară scuze a continuat să comenteze și să vină cu argumente puerile, prin care să își legitimeze gestul făcut. Sunt convins că nu știa nimic despre viața Cardinalului Alexandru Todea. Mai trist este faptul că, ceilalți martori din jur nu au avut nicio reacție, și au rămas impasivi la acest incident în care un tânăr batjocorea statuia unui consacrat al lui Dumnezeu care și-a trăit toată viața pe stânca tare a Evangheliei pentru care a suferit chinuri inimaginabile din partea torționarilor atei.   

      Cred că s-a ajuns prea departe și cu motociliștii și biciliștii care fac demonstrații pe o roată și depășesc limita bunului simț în această piațetă, și cu cei care escaladează statuia Cardinalului să își facă selfie-uri și nu înțeleg sau se fac că nu pricep rolul acestei opere de artă în acel loc. Cred că e nevoie de niște reguli foarte clare din partea Consiliului Local cu privire la acel perimetru și bineînțeles de Poliția Locală să intensifice controalele în zonă, sau să se angajeze o firmă de pază și protecție pentru securitatea zonei. Ar fi poate bine, ca perimetrul statuii să fie înconjurat de o zonă verde îngrădită cu o lățime de 1,5 – 2 metri.

  Am comunicat acest incident și domnului viceprimar cu atribuții de primar, Márk Endre Dezső care a promis că se vor face verificări și se vor lua măsuri în funcție de constatări. Lansez odată cu acest apel și propunerea de achiziționare și instalare a unui sistem de supraveghere video din bugetul local, care să fie urmărit non-stop de angajații Poliției Reghin,  după modelul Primărei Suceava care în luna iunie a acestui an cu ajutorul imaginilor surprinse de camerele de supraveghere din oraș au depistat mai mulți tineri care au vandalizat statuia ecvestră a domnitorului Ștefan cel Mare.

 

Iar pentru a descuraja astfel de scene, cei în fapt ar merita să fie postați pe un ,,panou al rușinii”, pe care să fie afișate numele și fotografiile acestor răzvrătiți sociali sau tineri iresponsabili care să își asume faptele până la capăt.

 

A consemnat Matei Mihai

 

        

About Author

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *